Mă chemă vântul... de Costel Suditu

Mă cheamă vântul, mă strigă-n el cuvântul
Ce l-am lăsat a-mi face viaţa un păcat;
Căci am jurat.

Mă cheamă vânturile toate c-au fost lăsate,
Şi am uitat cele ce sfinţii au cătat
De respectat.

Mă şuieră în suflet vântul, mă ia pământul
Că nu sunt om să am un pom;
Să-i ascult cântul.