VIS EFEMER… de Patricia Serbanescu

am crezut că fac doar bine

însă…mă crispez mereu,
cum să cred într-o iubire
dăruindu-mă… doar eu?

mi-ai rămas fixat în sânge
şi tresar în vis distrus,
simt cum dragostea se scurge
pe sub paşii… ce s-au dus…

dorurile-mi fug rebele
citesc crucile mai vechi,
îmi plâng vise-ntre zăbrele
când văd suflete perechi…

stai ascuns, n-auzi chemarea
unui suflet amăgit?
laşi jos ochii…răsuflarea
pe o tamplă… ce-a albit.

un ecou răspunde-n stradă
sunt…turistul cel stingher,
încă-mi caut o vitrină
cu-acel vis…ce-i efemer.

liniştea, mi-e bucuria
sugrumându-mi vise rele,
déjà simt doar nebunia
de-oi paşii cândva spre stele…

iubirea ce-acum mă-nalţă
şi-mi dă pacea solitară,
tot revine-ntr-o robie,
ce e liberă, plenară…

viaţa se parcurge-n caturi
şi spiralele cereşti…
sufletul se-nalţă-n umbra
amăgirilor…lumeşti.