SUNTEM CA NORII... de Patricia Serbanescu

Bogatele mări au valuri măreţe

Nisipuri în dune aştern cu blândeţe,
Cu vântu-n rafale se-alungă iar norii
Speranţe ţesute se supun destrămării…

Noi suntem ca iarba şi salcia pletoasă
Suntem brazii înalţi, cu frunza cea deasă,
Mari valuri bat ţărmuri cu-amoruri selene
Căutăm curcubee şi suflete gemene…

Bogatele mări încep s-amăgească
Chiar munţii semeţi, doresc să grăiască
Ca stropii de ploaie ÎŢI e alinarea
Doreşti peste oameni... s-aduci deşteptarea.

Bogaţii şi sclavii sunt umbre în ceaţă
În zare mijeşte a TA dimineaţă,
Din scrum ea renaşte, e jarul nestins,
Conştiinţa în oameni încet, s-a aprins…

Cu munţii în ceţuri în lumi pieritoare
Trăiam liniştiţi şi-n vremi ancestrale,
Revărsări de iubire, lumină divină
Armonia eternă, era androgină…

Suntem ca norii cei veşnic pieritori
Ce-nvăluie în miez de vară turma,
Ei câteodată, devin strălucitori
În haosul celest, dispar mai totdeauna…

Deasupra omenirii norul sfânt se bifurcă
Un fulger ÎŢI aprinde figura-ŢI ca de stâncă,
Mulţimea de dorinţe, necontenit plutesc,
În jurul nopţii TALE...acum se definesc…

Suntem doar peregrini, în viaţa ce-i aleasă
Pierdut-am calea dreaptă, în negură-i cărarea,
Din greul ce ne-apasă noi ştim… că se învaţă
O permanenţă-n lume, nu e decât schimbarea.

În valuri agitate soarele mai vibrează,
Suntem pe o potecă de adevăr şi vrajă,
Nesigur este drumul iar poarta... neaflată,
În schimb al nostru nume... e dăltuit în piatră.