aşa ar fi dacă
vişina nu s-ar fi iubit cu viermele
de dragul gust recunoscut
iar mărul oprit
nu era în mâna Evei
fierbinte dor regăsit de tulburător
necunoscut alungat de Rai
...la nesfârşit.
de-singur,
plopul nu va face pere,nu ştie!
fulguiala către strănut e tot ce-i rămâne,
amintire de "Noroc!"
...de-odată!
răchita face micşunele
să odihnească-n coş
sau jilţ odihnei tale a-sfinţite
căci lemnul ei atât de fraged a ştiut
...să fie!
Şi,dacă nu ţi-e locul
să te iubeşti cu marea,
doar ploaia mai păstrează,
în umedă tăcere dorinţa,
răsuflarea-i reavănă va trece prin tine,
şi ai ajuns...!
acolo unde cerul miroase a libertatea
de-a înnota
cu aripile goale
...de nefiresc!
Când muntele se răstoarnă-n tine,
cu păduri,izvoare,clocot surd,
furtuna,ea singură,
te-ntoarce-n drum
cu singurul adevăr
...de trăit!
Chiar dacă nu eşti,
nici car cu flori,
nici umbră de castan,
nici,uitat de mare ţărm
...poartă îţi fie umerii,
cum fruntea aşează gândul drept
în orizontul făcut din ochii tăi.
Poate că sunt ce-mi place,
doar copila ce visează
şi râde uneori,adânc din plâns...
Fii tu,
băiatul fugit de-acasa care-i rămăsese..strâmtă!
24.06.2012
Vero
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu