CETATE ÎN NOR de Stefan Oana Valentin

Cărămizile sunt roșii

sa nu se vadă sângele
țâșnit dintre degete albe
trudite crunt, sărat.

Piatra e adânc înfiptă 
de atâta, prea greutate
cu umeri îndoiți spre sfârșit
din rădăcini nemaismulse.

Pământul e atât de rotund
încât amețim și-n somn
orbi de lumina neagră
dintre nedormite nopți.

Vântul e plin ochi
de rugi întortocheate
spulberate vag spre cer.
oare țintește?

drumul drept 
e doar calea 
spre nicăieri...

25 06 2012
ȘTEFAN OANĂ