ZBOR PE NOR... de Patricia Serbanescu

aş vrea să zbor în ceruri, cutreierând pe-un nor..

ades găsindu-mi tihna, oprind în părul tău
să-ţi mângâi pletele ce flutură în susurul din zori
azur prelins pe trupu-ţi, unde se-ntrec fiori…

s-aduc pe ceru-albastru, pârjol cu harul firii
recunoscând că sunt croită, să fiu sclava iubirii, 
scântei din rug să-mpraştii, din tainica creaţie
să fiu o floare scânteind, o muză-n emulaţie...

ţi-aud doar cântul, aş vrea s-arunc veşmântul
să nu-l strivească noaptea cu flori de liliac,
când porii ţi-i sărut, până să bată vântul,
fiorii dintre patimi, spre seară-am să-i împac..

simt cum vibrează astrul ce vine către mine
cu paşii lui tomnatici, parcă... s-a rătăcit...
îmi plâng doar în surdină tăcerile divine
flori ce-au crescut cândva şi-n drum, s-au ofilit...

în noapte, luna geme şi roşu voal şi-a pus
roua e purpurie printre crini, părând cernută,
întind aripi de îngeri ce flutură-n apus....
prin noaptea răstignită, ce-atinge şi sărută.