Dragoste şi iarnă - de Boris Ioachim

Afară, iarna ţese din fulgi plasă
Şi gerul peste fire-adânc se lasă…
Mi-e tare frig – şi vreau să ştii, iubito,
Că eu din mine-n tine am zbughit-o.

Căci ştiu că-n sufletul tău cald e bine
Şi acolo uit de iarnă şi de mine,
Ascult cum inima vioi îţi bate –
Şi nu mă tem de stihii, nici de moarte.

Aş vrea, iubito, şi de vrei – se poate
Să fim o inimă ce-n pieptu-ţi bate –
Dar, de tu crezi că-aşa nu este bine –
Trimite-ţi inima în piept la mine.

Şi astfel, cu inimile îngemănate,
Uşor prin lumea hâdă vom răzbate;
Şi nici o piedică – oricât de mare
Nu va putea ca să ne stea-n cărare.

Şi nici o vitregie nu ne-o-nvinge
În lumea care spre neant ne-mpinge,
Eu ştiu că stranii bârfe vom stârni,
Dar aste fleacuri le vom povârni.

Căci, dragostea, de-i sinceră şi-adâncă,
Are puterea de-a zdrobi şi-o stâncă –
Dar, noi, un tot fiind, nu vom zdrobi
Nici stânci, nici oameni – doar ne vom iubi.

În dragoste, mereu, e cu putinţă
Să-nvingi şi răutăţi şi umilinţă
Şi trist e doar atuncea când rostim,
Cu buze mincinoase, că iubim.

Sub cerul trist şi văduvit de soare
Iubirile-s din ce în ce mai rare –
Deci eu nu vreau ca ipocriţi să fim,
Ci doar ca doi proscrişi să ne iubim.

…Afară, neaua firea-a potopit-o –
Iar eu, la tine-n suflet am zbughit-o…
Ştiu, am venit, cumva, cam nepoftit -
Nu mă-alunga – mi-e frig şi-s ostenit…

Dragoste şi iarnă - de Boris Ioachim

Afară, iarna ţese din fulgi plasă
Şi gerul peste fire-adânc se lasă…
Mi-e tare frig – şi vreau să ştii, iubito,
Că eu din mine-n tine am zbughit-o.

Căci ştiu că-n sufletul tău cald e bine
Şi acolo uit de iarnă şi de mine,
Ascult cum inima vioi îţi bate –
Şi nu mă tem de stihii, nici de moarte.

Aş vrea, iubito, şi de vrei – se poate
Să fim o inimă ce-n pieptu-ţi bate –
Dar, de tu crezi că-aşa nu este bine –
Trimite-ţi inima în piept la mine.

Şi astfel, cu inimile îngemănate,
Uşor prin lumea hâdă vom răzbate;
Şi nici o piedică – oricât de mare
Nu va putea ca să ne stea-n cărare.

Şi nici o vitregie nu ne-o-nvinge
În lumea care spre neant ne-mpinge,
Eu ştiu că stranii bârfe vom stârni,
Dar aste fleacuri le vom povârni.

Căci, dragostea, de-i sinceră şi-adâncă,
Are puterea de-a zdrobi şi-o stâncă –
Dar, noi, un tot fiind, nu vom zdrobi
Nici stânci, nici oameni – doar ne vom iubi.

În dragoste, mereu, e cu putinţă
Să-nvingi şi răutăţi şi umilinţă
Şi trist e doar atuncea când rostim,
Cu buze mincinoase, că iubim.

Sub cerul trist şi văduvit de soare
Iubirile-s din ce în ce mai rare –
Deci eu nu vreau ca ipocriţi să fim,
Ci doar ca doi proscrişi să ne iubim.

…Afară, neaua firea-a potopit-o –
Iar eu, la tine-n suflet am zbughit-o…
Ştiu, am venit, cumva, cam nepoftit -
Nu mă-alunga – mi-e frig şi-s ostenit…

Colind de fiu risipitor - de Boris Ioachim

Vreau de-acasă s-o întind
Pe furiş, ca să-ţi colind,
Un colind ce l-am rostit
Pe când eram puşti smintit.

Şi cătam, cătam de zor,
Steaua sfântă-a magilor
Iar sub vraja fulgilor
Mă simţeam nemuritor.

„Leru-i ler, hei, leru-i ler! ”
Tot cântam, zâmbind spre cer.
Aşteptând ca, mintenaş,
Să primesc, de sus, răvaş

Cum că Domnul s-a născut
Într-un grajd ce l-am văzut
Într-un vis neprihănit
Ani la rând, neobosit.

Şi voiam ca Domnul bun
Să îi dea lui Moş Crăciun
Să-mi aducă ce-mi doream:
O crenguţă dintr-un ram

Ruptă dintr-un brad aflat
Sus, în cerul înstelat
Şi cu ea, în mâini, să ştiu
Că sunt bun, frumos şi viu.

Ani, ca fulgii, s-au topit
Eu – crenguţa n-am primit
Căci în patimi îmbăiat
Drumul drept nu l-am aflat.

Azi, când nu-s frumos nici bun,
Nu mai cred în Moş Crăciun
Dar tot cred ce-am tot crezut:
Că pe acest glob trist, de lut,

Domnul se naşte, umil,
Într –un suflet de copil
Şi-n grajdul sufletelor –
Pace-aduce tuturor.

…Nu-i zăpadă, ci doar vânt,
Dar la uşa ta eu cânt,
Pe când dormi, visând frumos –
„Astăzi s-a născut Hristos! ”…

Colind de dragoste - de Boris Ioachim

Fată frumoasă, în iarna grea,
Hai, încălzeşte-mi tu inima
Colind la geamul tău luminos –

Mi-e frig, dar să intru – mă simt sfios.

Sfiala-mi vine dintr-un trecut
Care mă doare – sau m-a durut…
Copilăria-mi, ca şi un fulg,
Topitu-s-a, parcă, pe brazdă de plug.

Fată frumoasă, în casa ta,
Nu e tristeţe – ca-n inima mea
Ci-i veselie şi-un brad frumos –
Colindu-mi devine prea dureros.

Dar îl tot cânt, cu lacrimi în glas -
Colindul meu, parcă-i, de bun rămas
Căci nu mai pot – sau n-am fost copil
Ci doar un bătrân urât şi umil.

Acum în casă de m-ai chema
Fată frumoasă, eu n-aş intra
Chiar de-mi eşti dragă şi te iubesc –
Gheaţa din suflet nu pot s-o topesc.

Fată frumoasă, acum voi pleca
Unde mă duce tristeţea mea
Te las cu căldura-ţi şi bradul frumos –
Mă cheamă lutul cel friguros…

De iarnă - de Boris Ioachim

De aspră iarnă, albă-i toată firea…
Tu, primăvară, cam pe unde eşti?
Şi, tu, iubito, mai ştii ce-i iubirea? –

Căci nu-mi mai spui deloc că mă iubeşti.

De sticlă rece, parcă, mi-e obrazul
Şi sufletul – un bulgăr îngheţat…
Sub crivăţ şuierat mi-aplec grumazul,
Iar tu, iubito, cred că m-ai uitat.

Cu fulgi de gheaţă, trupu-îmi biciuieşte,
Această iarnă – cu răceala sa…
Un gând întunecat mă împietreşte –
Că, poate, nu mai eşti iubita mea.

Mă înfăşoară iarna-n alba-i haină,
Cum înfăşoară giulgiul alb un mort…
Iubito, pentru mine, eşti o taină -
Şi-o rană ce în inimă o tot port.

Cândva, mi-era destul, numai o clipă,
Să te gândesc – şi sufletu-mi lua foc
Şi c-o bătaie, scurtă, din aripă –
Spre tine, avântat, zbura - pe loc.

Acum e aspru şi învelit în nea,
Iar pe sub nea, e-o pudră de cenuşă
Şi nu mai poate, deşi mult ar vrea,
La tine-n suflet - să mai bată-n uşă.

Hei, albă iarnă, searbădă şi grea
Şi rece, cum mi-e sufletul acum,
Hai, du-te-acolo unde-i casa ta
Şi primăverii calde lasă-i drum.

Iar tu, iubito, poate că-n april,
La mine, surâzând, vei reveni
Şi, poate-n sufletu-mi, uşor, tiptil –
Te vei întoarce într-o-nsorită zi…

Început de lume - de Veronica Simona Mereuta

oricum ar fi, nu mă aştepta,

culorile vin mereu de altundeva
pe neştiute alcătuire de zare

atât de albastră
cât ai îndura
să aşezi un pas în faţa altuia
pietrele să fie de piatră în calea mea

rămân să înşel clipa
cu încă o za
am ramul meu şi creanga pe care o ştiu salva
e arcă şi coastă cu muguri
floare şi ninsoarea
ivită şi nu muritor înfăptuită
chiar dacă-i singura
în bucata de minune
unde voi adăsta

DE AŞ FI.... de Aurel Peteoaca

De-aş fi o stea,eu te-aş fura lumină
Şi aş invada întunericul de afară,
Iar trupul meu,cu febră ţi se închină
Să simţi sărutul ca pe-o rază clară.

De-aş fi o ploaie, te-aş pătrunde
În scorburi tainice şi adânci
Şi te-aş preface toată în unde,
Să simţi sărut de ţărm de stânci.

De-aş fi un vânt,te-aş flutura,
Să pot să-ţi trag pe nări parfumul,
Te-aş face aripi şi-aş zbura,
Sărut şăgalnic ca şi fumul.

De-aş fi un soare,te-aş aprinde
Şi te-aş preface-n vâlvătăi.
Iar focul în buze ţi-aş cuprinde
Sărut ce-ar ispiti odăi.

De-aş fi iluzie,te-aş sechestra magie
Şi ai fi captivă în lumea din poveste,
Iar visul meu ţi-ar aparţine numai ţie,
Sărut de ozon ce îmbie creste.

De-aş fi........şi sigur o să-ţi fiu.
O lacrimă cu gust plăcut de sare,
Pe cal arab ţâşnind dintr-un Pustiu,
Şi curcubee voi topi în sărutare.

De-aş fi o cicatrice,te-aş înlănţui brăţară,
Transplant de vise ţi-aş implanta în piele,
Te-aş săruta pe sânge,ca pentru întâia oară,
Sărut nepământean cu amăgiri de stele.

Privindu-mă - de Costel Suditu

Domol, peste câmpie, struna serii,
Aduce unda ei părând o frunză,
Ce-acoperă vibrând o tristă gâză,
Retrasă sub sechelele visării;

Prin pletele-i de raze coafate,
Măiastru, un Luceafăr se arată,
Şi ca o pânză neimaginată,
Se hârjonesc visările plecate;

Prin val aducător de liniştire,
Ce va să fie din dorinţa mea
Acestei vieţi ce nu ştie să dea,
Privesc din timpul scurt spre nemurire;

Un dans pe cer dintre copaci şi ape,
Ce-au părăsit şi muntele şi dealul,
Împodobind cu vraja lor astralul,
Dând frunze lunii, apă să se-adape;

Când, liniştită, unda înnoptării,
Prin vaietul de facere coboară,
O prea uzată, şubrezită scară,
Ce tot înnoadă şanse aşteptării.

MOŞ NICOLAE - de Ioana Burghel

Vorbiţi devreme
cu Moş Ene,
să nu mai vină
pe la gene,
ca să-l puteţi
zări-n odaie,
pe dragul de
Moş Nicolae,
cum citeşte
cu-ncântare,
scrisoarea de la
fiecare,
şi cum, zâmbind,
aşază toate,
în ghetuţele curate:
dulciuri multe,
cărticele,
iar din loc în loc,
nuiele,
pentru toţi aceea
care,
aţi cam făcut
prostioare…
Dar să ştiţi, copii,
Şi eu,
îmi fac ghetele mereu,
doar că nu ştiu cum
se-ntâmplă,
Moşul ăsta,
mă tot uită…

ÎNCĂ UN AN - de Paty Serbanescu

Că vin florile dalbe, ştiu prea bine
A mai trecut un an în graba mare,
Aştept o vreme, cu zile mai senine
Chiar dacă neaua-i purpurie-n soare.

A fost vreme frumoasă, dar şi furtună
Când dând cu banul, pajur-amăgea
Îmi luam valiza şi plecam spre lună
Să-ntreb acolo…despre steaua ta…

La revenire, cugetul meu mut
Ruga iubirea să ne păsuiască,
Să dăruiască plinul ei… tumult
Şi dacă mai greşim, să ne-nrobească.

A mai trecut un an şi vremea-i bună
Doar timpul să-l reţin poate aş vrea,
Din graba anului, ce a trecut nebună
Numai iubirea aş opri-o, de-aş putea…

Ţi-aş da şi luna dintr-un colţ stingher
Şi-un golf al mării cu un ţărm fugar,
Caci noi am fost mereu, în vârf de cer
Fiece noapte, o serbam… regal.

Închide ochii, vin florile dalbe !
Eu văd un an ce zboara-n infinit,
Îmi pun la gât, şireagul tău de salbe
Ducând speranţele legate, spre zenit.