Ceartă între două vecine... de Nicoara Nicolae-Horia

Ai să vezi
că nici la moartea ta

nu
o
să
vin!...

Duminică, 4 Noiembrie 2012

nu pot să mai visez, darling de Nuța Istrate Gangan

cineva îmi vânează visele
le transformă în păsări albastre
apoi le ucide

cu siguranţa şi precizia unui vânător versat

am ochii grei
fluturi mari şi obosiţi
mi se aşează pe pleoape
te simt păşind aievea
cu ochii tăi frumoşi cu tot
mă învălui în căldura trupului
şi în tandreţea şoaptei tale
umbra ta îmi acoperă făptura
palmele îmi cuprind obrajii
şi gura ta este atât de aproape...

dar brusc dispari
fluturii îşi zvâcnesc speriaţi aripile
păsările pete albastre pe cerul brăzdat de aştri
se ascund făcându-şi cuib în cornul lunii

apoi linişte...

mă întorc în mine
mă cuprind în braţe
şi aşa mai trec printr-o noapte
în care
visul tău pleacă dezamăgit și singur
de la poarta visului meu

Învecinare... de Nicoara Nicolae-Horia

Întotdeauna
în viața aceasta 

ne învecinăm
cu cineva,
precum
ziua cu noaptea,
el cu ea,
poemul meu
cu Dragostea ta!
Odată,
suspinând
printre străini,
grăit-a sufletul meu:
vai de cel
ce nu are vecini,
vai de cel
neînvecinat
cu
Dumnezeu!...

Duminică, 4 Noiembrie 2012

Melancolie de Boris Ioachim

Când brume de argint cădea-vor lin
Şi n-or mai fi nici frunze prin copaci
Întunecat, o clipă, de-un suspin

Te voi ruga, iubito, ca să taci.

Lumina lunii, ca o mângâiere,
Ne va-ncălzi obrajii pustiiţi
Vom număra luceferi în tăcere
Şi asta ne va face fericiţi.

Vom fi ca altădată, iar copii,
N-om săruta, visând singurătăţi,
Ne vom plimba cuminţi pe străzi pustii
Şi iar vom fi tăcuţi ca-n alte dăţi.

Vom fi în toamnă trişti şi visători
- Purtând în ochi tristeţea unei ploi –
Pustiu va fi oraşul fără flori –
Când brume lin cădea-vor peste noi...

minulesciană de Leonid Iacob

Ca şi în marile poeme

iubirile se nasc şi mor,

cum mor şi florile frumoase

de crin,

de rozmarin

de-aici dar şi din Singapore

din Senegal sau din Comore.

Şi noi nu ştim.

Iar plânsu-acelora fecioare

(acum din ce în ce mai rare)

vai, vai, e-atât de mincinos

că-ţi vine-aşa , într-o secundă

să te arunci pe altă undă

Pe unde cic' ar fi frumos!

O zi de toamna de Ene Adrian Daniel

Avenit toamna rebela
N-am umbrela
Toata noaptea a plouat

Pe-o alee merg agale
Calc petale
In jur totul e schimbat

Bate vantul prin gradina
Cade lina
Trena brumei peste flori
Toate in buchet suspina
Se inclina
La pamant pana in zori

Pomii parca nu au viata
Plini ge gheata
Fara frunze fara cuci
Lucesc in bataia lunii
Ca taciunii
Parca sunt niste naluci

Pe o banca ruginita
Rar vopsita
Sta al toamnei filozof
Astupa c-o poezie
Ca-i stihie
Gaurile din pantof

dorințe adie ca fluturi de Ovidiu Oana-pârâu

dorințe adie ca fluturi

fierbinți gângureli presărate

în aerul plin de păcate

tăcere strivim sub săruturi

ferestre de lună pătate

sidef presărat pe-așternuturi

de-atâta-mplinire pe trupuri

sudori pe sudori zac uitate

vin zorii cu noi începuturi

cosița de-aramă-ntre perne

se schimbă în roză și cerne

dorințe pătate de fluturi

Bucurie curată... de Nicoara Nicolae-Horia

În copilăria cuvintelor mele
Mă trezeam noaptea
Recitând

Poeme,
Nescrise vreodată.
Bucuria aceea
Curată
Mă urmărește încă.
Azi
Mă trezesc deseori
Scriind,
Cum se trezeşte izbucul
Din stâncă...

Ascultand Chopin de Emil Marian

Și dorul îmi zboară la tine acasă,

Așa printre gînduri acum te zăresc,

Cum stai lîngă sobă c-un vin fiert pe masă,

Asculți un Chopin sau un vals franțuzesc.

E noapte și frig, vîntul umblă hai-hui,

Luna-și aruncă priviri ca de gheață,

Aș vrea să mă plimb, îmi iau haina din cui,

M-arunc iar în beznă și mă pierd în ceață.

Iar pașii mă poartă prin viața-mi trecută,

Mă-ntreb de ce oare tîrziu te-am aflat,

Iubirea-mi acuma e suc de cucută,

Aș vrea să fac pasul, dar ar fi păcat.

Așa că mă-ntorc în lumea-mi vetustă,

Cu viața-n amurg de lumină diurnă,

Las dorul s-alerge precum cai în pustă,

Ascult un Chopin, ascult o Nocturnă.

tu de Nuța Istrate Gangan

eşti treapta lipsă la scară
pasul suspendat în aer
mâna care agață disperată balustrada

ţipătul strangulat de palma necunoscută
în noaptea în care m-ai crucificat
lipită de zidul care nu reuşea să îmi îngroape forma

eşti gândul care atinge fugar secunda
dintre perete şi trupul meu
pasul şoptit care mi se strecoară printre respiraţii sacadate
în nopţile în care luna se sinucide
izbindu-se de tăceri înnorate
transformându-se în meteoriţii
care
cu gps-uri precise
îmi caută locaţia exactă

tu îmi legi mâinile la spate
îmi ascunzi pensulele
și mă implori apoi să pictez

îmi pregătești
frânghia suspendată
pe care trebuie să pașesc cu precizia
acrobatului de la circul de stat

înainte de tine
nu am fost niciodată întreagă
după tine
n-am să mai pot fi un întreg