duminică, 16 septembrie 2012

Sentiment de toamnă de Roxana Mihaela Mirea

Vremea urâtă de afară
Îmi dă o stare de-amorţeală
Şi-o apăsată somnolenţă

Cu amintiri din abundenţă

Dar mă aşez pe banca noastră
Şi-ascult o pasăre măiastră
Mă uit la salcia uscată
Şi ochii mi se-nchid îndată

Mă detaşez de împrejuru-mi
Şi sunt doar eu cu mine însumi
Şi un fior ce-ncet coboară
Acum văd pasărea ce zboară

Era o adiere caldă
Ochii în lacrimi mi se scaldă
Şi cade-o subţirică frunză
Ce rupe-a sufletului pânză

Ce înmuiată în paloare
Simţea nevoia de culoare
Şi ţi-am simţit prezenţa caldă
Din nou ochii-n lacrimi se scaldă

Dar nu de dor, euforie
Prezenţa ta-mi dă energie
Păşesc pe frunzele căzute
Orele sunt acum minute

Te simt de sufletu-mi aproape
Pot să-mi deschid grelele pleoape
Pot să păşesc cu bucurie
Printre copaci plini de furie...



(Mirea Roxana Mihaela – Gânduri, 15.09.12)

Amintiri de Roxana Mihaela Mirea

Două suflete pereche
Ăstea suntem tu şi eu
Te iubesc mult măi băiete

Şi te voi iubi mereu

Ştiu că-mi porţi şi tu iubire,
Simt, nu trebuie să-mi zici,
Chiar de nu eşti lângă mine
Parc-ai fi totuşi aici,

Căci te am mereu în mine,
Orice gând şi orice pas,
Sufletu-mi zboară la tine
Şi timpul face popas

Pentru amintiri frumoase
Ce-mpreună le-am creat
Când treceam pe lângă case,
Buzele ni le-am pupat

Când treceam pe la fereastră,
Ne priveam ca în oglinzi
Şi plantam dragostea noastră
În cuvintele fierbinţi

Când treceam prin locuri care
Am trecut ţinuţi de mâini
Aminte de fiecare
Îmi aduc, chiar şi de câini

Când mă speriai iubite
Şi de-un picior m-apucai,
Sunete deosebite
De la mine auzeai

Cum aud acum ecoul
Poftei cu care râdeai
Eu îţi ceream ajutorul
Tu veneai şi mă pupai

Şi-alte amintiri frumoase
Am şi vom avea de-acum
Poate chiar şi mai haioase
Şi poate pe un alt drum

Amintiri ce îmi alină
Dorul rece, apăsat
Lacrima-mi e cristalină
De obraz s-a ataşat...



(Mirea Roxana Mihaela – Gânduri, 14.09.12
)

vineri, 14 septembrie 2012

Indemn - de Lavinia Amalia

Cand poti vedea ruga-naltata spre cer,
Nu trece ca vantul,privind doar stingher.
Ci urca pe-o treapta-a cuvantului fapta.
Iar de rasplatirea-i o piatra...
tu iarta.
Cand esti la rascruce,nu sti unde mergi,
Priveste la tinta,vei sti ce s-alegi!
De ziua-ti e bezna...lumina e gandul
Arunca samanta
Rodeste pamantul.
Cand sufletu-ti plange in zambet si vers,
Gaseste-i menirea si fa-l univers.
Si-atunci cand, credinta ti-e vesnicul mers
Trecerea ta,
va fi de nesters!

Festum fatuorum - Ovidiu Oana-parau la 14 septembrie 2012 la 08:57 ·

- Zaruri pe masă şi vinul în cupe!
Cu voce hârştită, Prinţul irupe.
E trist, e murdar, obosit şi-nfuriat,
De oastea duşmană-i rănit şi speriat.


- Şi-un preot mai vreau! Din sutana jegoasă,
Sfetnicu-ndată pune pe masă
Cutia de zaruri şi-o cană cu vin,
Sperând ca descântul să-i scape de chin.
Se-nchină în grabă, icoana priveşte,
Fecioara îi pare că ochii-şi fereşte.
Sleit e de rugă, duşmanii-s la porţi,
Iar curtea cetăţii e plină de morţi.

- Întoarce-le popă! Îi strigă în grabă,
Şi peste o clipă pe cleric întreabă:
„E rost de speranţă ca festum fatuorum
Puterea să-ntoarcă-n ostaşii din forum?”
Că prea sunt sfârşiţi de la luptă şi foame,
De-abia se mai ţin lâng-a cailor coame.

- Nu-s semne pe masă că cerul ne-ajută!
Aruncă prelatu-nspre obştea tăcută.
Iar pata din vinul vărsat pe tăblie,
Se-ntinde spre colţuri, a casă pustie!

- Atât! Ia-ţi părinte vânzarea de suflet,
Mai bine te-nchină şi roagă ca-n umblet,
Solia trimisă în ţara vecină,
S-ajungă în pace şi oastea să vină!
Aşa i-om sfârşi pe duşmanii de-afară
Şi pleacă spre turnul de veghe de seară.
Ajunge, -ngenunche, se roagă în noapte,
Prin viscol spre ceruri trimite în şoapte,
O rugă spre Domnul să-i ia din povară,
Iar paju-l aude şi-ndat` se-nfioară,
Căci simte cum Prinţului vocea-i slăbeşte
Să-i curme rugarea nicicum nu-ndrăzneşte.
Aleargă-nlăuntru să-l caute pe sfetnic
Şi-l chiamă degrabă cu glas îndoielnic.
Pe Prinţ îl găsesc cu privirile treze
Şi mâna întinsă înspre metereze:

- Acolo! Spre zare e-un licăr ce creşte
Şi simte curajul din nou cum sporeşte,
Căci zarea-i aduce imaginea dragă,
Îi vin ajutoare, o armie întreagă.
Sub ziduri se simte mişcare năucă,
O strajă grăbeşte blestem să aducă:

- Mărite sultan, vin urgiile-n spate!
Poruncă de luptă din corturi răzbate.
Iar vestea se-ntinde-n cetate şi-afară
„O oaste de prieteni/duşmani ne-nconjoară”
Arcaşii îndată pe ziduri se-adună
Şi strune a moarte în arcuri răsună.
Când noaptea-şi ridică linţoliul în zori,
Pe câmpul de luptă-s puzderie de ciori,
Ce stau pe cadavre rămase din luptă,
Cu ciocuri de ciocli din ele se-nfruptă,
Alături de câinii scăpaţi de la care
Ce rod oseminte călcate-n picioare.
Un ceas de hodină, iar Prinţul coboară
Pe podul lăsat, înspre fraţii de-afară.
Răniţii sunt luaţi şi sunt duşi în cetate
Să-i vindece felceri de răni şi de toate.
Şterg caii de spume şi-apoi îi adapă,
Iar leşuri duşmane se strâng şi se-ngroapă.
Pământul se bate, zăpada-l albeşte,
Groparii aruncă un „Doamne fereşte!”
Şi intră-n cetate zoriţi către foc,
La care scăpaţii se strâng sub cojoc,
Cu vinul în cană şi codrul de pâine,
Deja povestesc despre ziua de mâine.
Ăst timp, în capelă, stă Prinţul tăcut,
Pe crucea cu trupul depune sărut.
El vede-n victorie din cer izbăvire
Şi-n rugă înalţă spre El mulţumire.
În colţul capelei, căzut sub icoană,
Biet popă îşi prinde tăcut sub sutană,
Cutia cu zaruri ce nu-şi mai au rost
Şi-n gând îşi promite o lună de post.

.........

Târziu peste veacuri de chin şi amaruri,
Găsită-ntr-un pod, o cutie de zaruri,
Ascunsă de ploi şi scăpată de foc,
Sfârşeşte banal pe o masă de joc.

[din ciclul "Poveşti din veac"]

Doar marea - de Lavinia Amalia



Toamna-si intinse bratul uscat
Spre rasaritul ingenuncheat
Porumbeii-au zburat in locuri pustii
Sa teasa-apusul durerilor vii.
Doar un maslin infrunzeste hoinar
Sub ploile-abstracte pe-al visului mal
Pe-altarul tacerii ,jertfita e soapta
Cu focul luminii se mistuie noaptea.
Pe cand timpul isi numara rostul in vant,
Numai linistea mea nu vine la rand,
Iar scrinul iubirii e rupt legamant...
Doar marea ma cere
sa-i fiu
Sfant pamant

ACOLO SUS… de Patricia Serbanescu

Când sunt departe-mi eşti în gând
Şi cat fântâna să m-adăp în noapte,
Tăcerile din tine framăntând
Ţin strânsă toamna, venită de departe.

Îmi întăresc voinţa, având un ultim dor
Să pot zbura sub paşii de cocor…
Şi încercând s-ating Sus… veşnicia
Voi stinge tot umblatul, agonia.

Acolo sus, nu vom avea nevoi
Timpul şi spaţiul, vor fi făr’de habar,
Vom alerga copii desculţi şi goi
Stingând de pe pământ orice coşmar.

Ţinta-i déjà-i aleasă şi cunoscând menirea
Vom fi un TOT, precum am fost clădiţi,
Demult am început noi primenirea
Fiind de Creator…prea mult iubiţi.

Aproape departe... de Nicoară Nicolae-Horia

Aproape departe de tine mă ştiu,
Tăcerea îmi surpă fântâna din vis,
În braţele tale e tot mai târziu
Şi toamna mi-amână din rodul promis.

Strugurii ard în lumina flămândă,
Vin grauri în stoluri din alt calendar,
Stă între noi veşnicia la pândă-
Aproape departe mă simt şi-n zadar.

Copilul din mine aleargă desculţ,
Pe drumul din urmă e tot mai târziu,
Miroase a doină brumată pe munţi-
Aproape departe de-Acasă mă ştiu...

Carmin - de Nuța Istrate Gangan

nu pot fi picătura perfectă
care îţi umple paharul
şi nici oglinda cristalină
în care tu încerci să îți vezi
viitorul

atunci când
fericirea celuilalt îți zgârie retina
vei mai pune o cărămidă
pe zidul din jurul inimii tale
îngropând-o de vie

vei fi întotdeauna
călătorul stingher
care pentru prima oară în viaţă
şi-a luat bilet la clasa întâia

îţi spun că nouăzeci şi nouă la sută
din bocitoare
plâng la mormânt străin
şi vor boci cu conştiinciozitate şi atunci
când tu
vei fi perfect viu

mă îngrozesc necuvintele
şi bocitoarele salariate
urăsc scrâşnetul frânelor abrupte pe asfalt
şi secunda în care alergi prin mine
cu foarfeca deschisă

nu mă sperie mănunchiul de șerpi
și nici tentația
fructului oprit, doar șarpele
care și se încolăcește perfid
în jurul inimii tale
mă sperie

uneori Moartea
foloseşte Chanel
şi îşi scânteiază un dinte de aur
în luciul coasei
în vreme ce îşi corectează rujul carmin

știai?

FRÂNTURI DE SUFLET- POPA INES VANDA

Când orele-nserarii clipeau timid în geam
Nedezlegate doruri au tresărit stinghere,
A suspinat iubirea, în timp ce hoinăream
În gara fără nume ,prin cioburi de tăcere.

Se întristase frunza, că vara-i pe sfârșite,
Iar visul meu tomnatic avea doar aripi frânte,
Semnasem cu iubire pe inimi răzvrătite
Și am aprins făclia aducerii aminte.

Nu mă îmbrac cu lacrimi pentru miraje moarte
Și nu regret robia vremelnicei stihii,
Mi-e dor însă de mine, de zâmbete-nflorate,
De chihlimbare strânse cu taină-n colivii.

Dantele de înfrângeri s-au cuibărit în gene
Și porți de amăgire rămas-au ferecate,
Am îngropat Siberii în nopțile perene
Și-am încuiat sertare de îndoieli brumate.

Pe stânca nemuririi sculptez în scoică timpul,
Sădesc în mine temple, sfidând orice trădare,
Conjug divin iubirea și ard ca felinarul,
Fac legământ cu cerul și-a lui crucificare.

I-aș spune … de Ovidiu oana-pârâu

I-aș spune: Cheamă-mă!, ferestrei
Și: Luminează!, neterestrei,
Să ne vegheze împreună,
Fereastra ta și Zâna Lună.
I-aș cere alinare pernei,
Desăvârșind truda eternei
Îmbrățișări care adunăTrup lângă trup sub clar de lună.
I-aș spune: Noapte bună! frunții,
Să o dezmierd în noaptea nunții,
Din sărutări să-i fac cunună
Sub blânde razele de lună.