Îmi dă o stare de-amorţeală
Şi-o apăsată somnolenţă
Cu amintiri din abundenţă
Dar mă aşez pe banca noastră
Şi-ascult o pasăre măiastră
Mă uit la salcia uscată
Şi ochii mi se-nchid îndată
Mă detaşez de împrejuru-mi
Şi sunt doar eu cu mine însumi
Şi un fior ce-ncet coboară
Acum văd pasărea ce zboară
Era o adiere caldă
Ochii în lacrimi mi se scaldă
Şi cade-o subţirică frunză
Ce rupe-a sufletului pânză
Ce înmuiată în paloare
Simţea nevoia de culoare
Şi ţi-am simţit prezenţa caldă
Din nou ochii-n lacrimi se scaldă
Dar nu de dor, euforie
Prezenţa ta-mi dă energie
Păşesc pe frunzele căzute
Orele sunt acum minute
Te simt de sufletu-mi aproape
Pot să-mi deschid grelele pleoape
Pot să păşesc cu bucurie
Printre copaci plini de furie...
Dar mă aşez pe banca noastră
Şi-ascult o pasăre măiastră
Mă uit la salcia uscată
Şi ochii mi se-nchid îndată
Mă detaşez de împrejuru-mi
Şi sunt doar eu cu mine însumi
Şi un fior ce-ncet coboară
Acum văd pasărea ce zboară
Era o adiere caldă
Ochii în lacrimi mi se scaldă
Şi cade-o subţirică frunză
Ce rupe-a sufletului pânză
Ce înmuiată în paloare
Simţea nevoia de culoare
Şi ţi-am simţit prezenţa caldă
Din nou ochii-n lacrimi se scaldă
Dar nu de dor, euforie
Prezenţa ta-mi dă energie
Păşesc pe frunzele căzute
Orele sunt acum minute
Te simt de sufletu-mi aproape
Pot să-mi deschid grelele pleoape
Pot să păşesc cu bucurie
Printre copaci plini de furie...
(Mirea Roxana Mihaela – Gânduri, 15.09.12)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu