Gând pentru oricare, nu-i acasă-n orice seară… de Elena Valeria Ciura

Se stinge zvon din înălţimi
Se duce-un vis, iar, prin străini!
Rămâne palida iertare

Şi încercarea umbrei , pe cărare
S-adune cioburile de cristal
Într-un pahar, din care bea
Doar la zile mari, mai rar…

Esenţă de amar! Dar nu e în zadar!
Prin seva ce urcă roditoare,
O nouă viaţă se naşte sub soare,
Mult mai puternică, fiinţă mai vrednică,
Să-şi facă un nume aici, printre NOI
Şi numai după-aceea s-ajungă la VOI,
Acolo, departe, unde are alte şanse
Când vine-napoi
Să fie , încă… doi!
Să vină acasă,
Să şadă la masă,
Iar în înălţimi trimitem osanale
Mulţumiri născute,
În genunchi rugate,
Şi-n nepotolite şoapte
Te implorăm, Doamne,
Nu-l mai du aşa departe!

Vinovat dacă sunt... de Nicoara Nicolae-Horia

Iubito, roua din suflet mă doare
Și ierbile-s crude atunci când te chem,
Tu știi cum se naște, eu știu cum se moare,

Murim și ne naștem când vrem.

Cum fulgeră coasa pe dealuri în zori
Și-mi pare că fierul e roșu de sânge,
Vinovat dacă sunt pentru noaptea din flori
Sărută-mi lumina și taci, nu mai plânge!

Tristețea ascunde-o în brazdele grele
De-atâtea nespuse și dulci simfonii,
Târziu, când la umbra flăcării mele
Cresc pentru cântecul tău ciocârlii...

Scrisoarea fiului de la oraş de Vali Zavoianu

Prin eterul ce m-apasă
Plin de zumzetde maşini
Mi se face dor de-acasă

Doamne, greu e prin străini!

Unde-i liniştea brăzdată
Când şi când de greieri mici?
Oare ce faci astăzi tată?
Ştii ce viaţă am aici?

Aud dealul cum mă cheamă
Să simt iarba sub picior.
Oare ce faci astăzi mamă?
Oare ştii cât mi-e de dor?

Fiul meu e mare-ndată
Creşte în oraş, la bloc.
N-a simţit pădurea, tată
N-a stat serile la foc.

Despre dealuri şi bunicul
Ştie numai din poveşti
Şi priveşte lung la plicul
Ce-l trimiteţi rar cu veşti.

Mi-e prea strâmt oraşul mamă
Mi-e străin şi-am obosit,
Nu mai ştiu nici cum mă cheamă
Mă simt trist şi rătăcit.

Şi-am visat că sunt acasă
Sus, pe prispa dinspre deal
Şi stăteam cu voi la masă
Şi părea aşa real...

Doamne-aş vrea să las odată
Slujbă-apartament, oraş,
Să mă-ntorc acasă tată
Să duc caii la imaş.

Să vă strâng în braţe zilnic
Cât mai sunteţi în putere,
Să las traiul ăsta silnic,
Să-mi fiţi singura avere.

Însă asta nu se poate
Şi vă scriu doar o scrisoare
Despre noi şi despre toate,
Despre dorul ce mă doare.

1.09.2012, Zavoianu Vali

Renunțare de Emil Marian

Era o lume la-nceputuri,
Cînd privirea-ți mi-a străpuns,
Inima în trei săruturi

Si-atunci ea s-a pus pe plîns.

Plîns de dor și neputință,
S-aud în bătăi acum,
Și o dulce suferință,
O cheamă pe-al său drum.

E durerea ne-mplinirii
Și a multe căutări,
Chinurile risipirii,
Și amare renunțări.

Bate-un vant rece de toamnă,
Sufletul e zgribulit,
Tare îmi mai placi tu doamnă
Și ce mult te-aș fi iubit.

Dar pe drumu-mi, lung mi-e mersul,
Să mă uiți este mai bine.
Îti rămîne mereu versul,
Ce îți va vorbi de mine.

Iar în ceas cu lună plină
Și cu doruri ghemotoc,
Sper să fiu a ta lumină
În umbra de lîngă foc.

Struguri de cules... de Nicoara Nicolae-Horia

Până e toamnă şi e vreme bună,
Până eşti frumoasă şi mai poţi,
Vino să culegem împreună

Strugurii din via mea răscopţi...

Vino să-i culegem cu folos,
Nimic să nu rămână de pierzare
Şi vinul să ne fie sănătos,
Graurii flămânzi pândesc în zare...

Lumina cadă peste noi fecundă,
Să nu ne adumbrească niciun nor
În care gelozia să se ascundă,
Vino să-i culegem, dor cu Dor...

Scrisoare unui prieten... de Nicoara Nicolae-Horia

Nu mai arde focul în furnale,
Unde sunt pădurile din Munți?

Doina noastră e tot mai de jale,
Prietene, eu știu că mă asculți!

Lăcrimează aurul din mine,
Râurile fulgeră pe prund,
Și-i atâta răzvrătire-n mine,
În lancea lui aș vrea să mă ascund!

Eu degeaba scriu și strig aiurea,
Cine mai ascultă versul meu?
Mai cu râvnă mușcă-n dor securea
Și smerit mă rog lui Dumnezeu,

Toți plecații de pe hărți străine
Să-i aducă sănătoși acasă...
Prietene, tu știi că nu e bine
Și la domnii noștri nu le pasă!

Pe sub zarea de durere albastră,
Unde n-avem liniște deloc,
El s-aline suferința noastră,
Să ne pună Patria la loc!

31 August 2012

Melancolie de toamnă de Boris Ioachim

Răzbate-un fel de alinare
Din picuri grei, căzând domol,
Ce-ndeamnă, tainic, la visare

Când toamna dă zării ocol.

Şi câte-o frunză îngălbenită
Planează spre asfaltul ud –
De vântul calm, ademenită;
Când se aşează, o aud…

Şi aud, în noaptea liniştită,
Trişti, trecătorii cum păşesc…
Din zarea neagră-abia ghicită,
Simt norii cum se bulucesc.

Se lăfăie o nouă toamnă –
Mă simt bătrân şi ruginit…
Neînţeles imbold mă-ndeamnă
Să plec înspre nemărginit.

Bătaia inimii mi-e slabă,
Căci de cădere-aproape sunt…
Anii mei, seci, trecuţi în grabă,
De gânduri negre-s bătuţi crunt.

Şi nu mai simt nici o plăcere –
Mi-s anotimpurile reci…
În lumea ninsă de durere
Nu-i loc să cânţi sau să petreci.

Dar ploaia cade liniştită
Şi frunza galbenă-o-însoţeşte…
O nouă toamnă – abia ivită,
Mi se strecoară-n trup hoţeşte…

Când mama e bolnavă... de Nicoara Nicolae-Horia

Când mama e bolnavă
Şi geme de durere,

Cuvântul ei din slavă-
„O, Doamne, dă-mi putere!”

Mi se coboară-n suflet
Tăcut, ca un jungher
Şi-aşa mă simt de singur
Şi de nimic sub cer!

Aş vrea! dar nu m-ajută
Cuvântul îndeajuns
Şi mâna mea e slută
Şi ochiul meu de plâns.

„Eu mor! tu ia aminte,
Copchilul meu, de-acum
Ai grijă de cuvinte,
Mergi sănătos pe drum...”

Duminică-i de-acuma
Şi-n veci în tot ce spun,
Mi-e tulburată huma
Sub care mă supun.

Iertaţi-mă, prieteni,
Pentru această vamă,
Nu-i brad fără de cetini,
Nu-i fiu fără de mamă...

Duminică, 8 Noiembrie 2009, spre seară...

DE LEAC de Leonid Iacob

Domnişoară, căprioară,  

spune-mi  

pentru-a câta oară  

să tot cer  

şi să nu-mi dai  

tril de pasăre în mai?  

Te tot strig prin munţii mei,  

vorbele îmi sunt scântei  

care pier  

şi care cer  

alb suişul către cer,  

sufletul tău giuvaer.  

Domnişoară, căprioară,  

Adă-mi cântec de izvoară  

şi mai dă-mi din palma ta  

să sorb sufletul de stea.  

Dă-mi din apa ta cea vie  

cântecul de ciocârlie  

şi-al ei zbor  

plutind pe nor  

pân' la poarta stelelor,  

doar m-oi izbăvi de dor.  

Doar m-oi izbăvi de dor.  

Transformare de Lavinia Amalia

Ne-am dat intalnire

La granita dintre realitate si vis

Ai spus ca vei veni

Si vom preface locul

intr-un Paradis

..................................................................

E...vineri ,iar eu te astept 

la umbra unui gand

Frunzele cad hoinar duse de vant

Si-a trecut timpul...

ziua n-o mai stiu.

Dar parca locul e schimbat,pustiu...

Ma descompun sub ploi de amagiri

Imi preling seva de neimpliniri...

Caut cu radacinile izvoarele Luminii

Din trupu-mi mort

Azi imi rasar cararile Iubirii.

Inca te-astept...

Si-ntr-un tarziu, cand vei simti

ca esti un dor  pustiu,

Sa-ti amintesti de intalnirea data.

Roua ce-o simti e-al meu sarut

pe fruntea ta patata...

Vino!

Ma vei gasi pe-o margine de lume

Sunt Paradisul faurit

Din fiecare rugaciune...