Iubirea surade... de Lacramioara Lacrima

Iubirea cand surade

Lumina te patrunde
Este trandafirie…
In mare bucurie
Sarutul e podoaba
Imbratisari degraba
Accentuand dorinta
Si visatoare-i fiinta
Ziua e zambitoare
Fermecatoare-n soare
Cerul intinde stele
In noaptea de mistere
Cand fata-ti straluceste
Fiorul se iveste…
O flacara-a iubirii
In taina fericirii
Zambetu-i imparat
Pe-obraz inlacrimat
Acum sunt doar sperante
In culori de nuante
Suav murmura apa
Vantul adie-n soapta
Si vezi un dulce vals
De frunze in balans…

Zaresc in gand un chip
Frumos si mult iubit
Tu esti al meu apus
Si-un rasarit de vis
Soare bland, arzator
Ce-apare ziua-n zori
Seara vine flamanda
Luna sade la panda
Esti primavara vie
Cu flori, cu ciocarlie
Esti vara cea fierbinte
Ce trupul mi-l cuprinde
Toamna de amintiri
Dand sens unei iubiri
Caci, vesnic voi clipi
Pe calea inimiii…
In ploaia de iubire
Cu acord de limpezire
A stropilor de ganduri
Baltoace printre randuri
Esti iarna care ninge
Cu fulgul ce colinda
Iar neaua cea cu flori
Ma-nvata ca sa zbor…

Prezent de Boris Ioachim

Crâmpeie dragi de inocenţă
Vin, câteodată, din trecut…
Într-un prezent plin de absenţă,

De nedreptate şi gând slut.

Deodată, avară, amintirea,
Doar foarte rar îmi dă ocol…
Prezentu-mi stăpâneşte firea –
Prezentul trist, de doruri gol.

Mă stăpânesc doar sterpe gânduri –
Ţâşnind din zilnicul plictis…
Ca-ntr-un coşmar, în negre cârduri,
Ciori – croncănind, le-aud şi-n vis.

Doar veşti de silnicii şi moarte
Aud pe unde, în treacăt, merg…
Dorinţe de măriri deşarte –
Din suflete umanu-l şterg.

Vitregă-a devenit natura –
Şi totul e cu susu-n jos…
Înfuriat, îşi-arată zgura,
Ceru-ngheţat şi duşmănos.

Setos, cumva, de fericire
Şi de dorinţa de-a fi viu –
Tot scotocesc în amintire,
Dar totu-i şters, pierdut, pustiu.

…Crâmpeie vagi de inocenţă
Mă-ncearcă dintr-un şters trecut…
Într-un prezent plin de absenţă,
Mi-e sufletul pustiu şi mut….

În singurătatea-mi - de Costel Suditu

O, gânduri, gânduri, gânduri,
Soare să îmi fiţi!
Aud ceva prin fumuri...
Şi voi auziţi!?....
Îmi cântă ea!
Romanţa lumii
Cântă Lunii
Stând pe-o stea;
Şi cârduri
Zburaţi gânduri
Şi vise voi spre ea;

Curând va trece vara,
Va rupe frunza ritmul,
Şi iute călimara
Va albăstri suspinul,
Pe când iubito, locul
Unde cântai de dor,
Va fi o amintire,
Vei fi doar un fior.

Există un perete… de Boris Ioachim

Există un perete subţire între noi –
Uşor l-am putea sparge de-am dori amândoi…
Eu nu-ndrăznesc dintr-un fel de palidă sfială,
Iar tu din neputinţă sau doar din plictiseală.

Cândva, eram prieteni – aş zice chiar iubiţi,
Părea că pe vecie vom fi nedespărţiţi
Atâtea idealuri întruna făuream
Şi n-aveam ascunzişuri, un tot – nu doi eram.

Şi ce frumos, cu floare, ne răsfăţau livezi –
Azi, doar puhoi de geruri, ne încearcă şi zăpezi
Şi primăveri de azururi plenar ne răsfăţau –
Azi, doar toamne noroase în suflete ne stau.

Ce s-a întâmplat, deodată, deloc nu am habar
Ştiu doar că un perete-ntre noi a pus zidar…
Zidaru-acesta, însă, nimic n-a câştigat –
Doar, poate, că răceala ce-n noi a strecurat

Sau, poate, că zidarul peretele, anume,
L-a înălţat ca unici, dar trişti să fim pe lume…
Cu mâinile murdare de sentimente reci -
Damnat va fi zidarul singur să fie-n veci.

…Există un perete subţire între noi –
Uşor l-am putea sparge, dar poate c-amândoi
Am obosit de viaţă, de nori şi de nimicuri
Şi tot veninul lumii ne-a ars picuri cu picuri…

îmi amintesc de satul... de Ovidiu Oana-pârâu

îmi amintesc de satul în care am crescut
prea repede şi-n goană toţi anii au trecut
privesc acum în urmă la casa cu pridvor
şi lacrimi curg pe-obrajii de timpuri ce-mi e dor

întâi se-aude vocea acelei pentru care
nici jertfa cea mai crudă nu poate fi mai mare
cresta prin aer vorbe de bine sau de-ocară
cum ne purtam noi ţâncii mereu fugiţi pe-afară

apoi se înfiripă imagini preacurate
a duhului măicuţei ce nu pot fi uitate
şi-n spate simt aproape cum aş primi o palmă
de la bătrânu-mi tată sau poate o sudalmă

la el era iubirea ascunsă-n supărare
şi greu trudea ca liotei s-aducă-ndestulare
dar nu lovea cu mâna ci fulgera din glas
oricât erai de tare pierit ai fi rămas

căci ne purtam năstruşnic cu gând mereu de ducă
de treabă n-aveam grijă scapaţi pe sub ulucă
pe uliţe cu colburi ce-n zări le ridicam
făcând la pocinoage că nu mai pridideam

goneam mereu cu cercul în larmă pe uliţă
din drept de poarta popii şi până la troiţă
sau ne-nbrânceam spre puntea pârâului şi poame
furam din pomi atâtea cât s-alinăm din foame

la scaldă la bulboană dam chiote şi-apoi
fugeam pe noi coclauri ca să purtăm război
cu cei copii din vale cu care ne-am certat
ca ceată de neprietini din alte părţi de sat

şi după bătălia purtată până-n seară
ne risipeam spre case să drept primim ocară
dar ne iertau pe dată ne curăţam şi-n şoapte
dădeam spre ceruri rugă de tihnă peste noapte

din toate numai ruga rămâne înspre Domnul
să mângâie odihna celor ce-şi poartă somnul
în locuri neştiute din zări cu străluciri
iar eu părinţi şi casă înnod în amintiri

De n-ar mai veni - de Costel Suditu

Mă prefăceam că dorm.
Am prins-o de părul al ei negru de viu,
Plin cu blesteme de soarta mea,
Şi am izbit-o de crunta a mea putere
Să nu mai fiu;
Nemiloasa, s-a prefăcut moartă;
Încă mai aveam negru pe mâini
Când scârţia ca o poartă
Din sâni;
Să piei tu stricat-o!
Îi strigam izbind-o
De puterea a mea din nou să nu mai fiu;
Să nu mai vii, să nu mai vii,
Nesăturat-o,
Sunt viu!
Şi cu rana ei în mâini,
Şi cu limba ei pelin
De după gâtul meu prinsă,
M-am trezit dimineaţă
Că-i stinsă;
Moartă lângă mine,
Şi plânsă,
Vie de neagră,
Răpusă
Şi dusă întreagă;
De n-ar mai veni!

TĂCERE - Cristina Maroiu

Asemenea
unui ceas de buzunar
neîntors la timp,
inima bate
în zadar
ore asimetrice.
Însă nu le mai aude
nimeni,
nici măcar vântul…

Cu atriile deschise
către cerul confuz,
se zbate ultima zi
senină:
și-a frânt aripile
în tăcerea asta rece,
care mă întreb
cum de mi-a poposit
în suflet
și cum de încă mă
cutreieră,
ca o prevestire
de vreme rea!

Din mine răzbate
desuet
glasul de tinichea
al unui
gramofon…
Dar de pe strada asta
au dezertat până și
amintirile!
Încet și nesigur
îmi cufund picioarele
în apele adânci
ale uitării.

Să fie oare iarnă deja?

Oglindire - de Lavinia Amalia

Imi esti vis,imi esti mister

Dar si sfasiat rebel
Simfonii de osana
Esti minune-n chip de stea,
Un balsam pe rana mea.
Cand...cad sub un vis trudit,
Ma indrepti spre infinit...
Descifrezi rostul "a FI"
Plasand verbul "a Iubi".
Si vand mult,in timp binar
Pe-un graunte de mustar
Caici vreau sa cobor din barca
Ca sa pot merge pe apa!
Tu sa nu uiti ...cate-odat'
Sa-mi rasari pe innoptat
Stralucind sub glezna mea
Oglindiri de catifea...

Umblă acum Dumnezeu pe pământ… de Nicoară Nicolae-Horia

Trupul meu, totul, e numai cuvânt,
În Poemul acesta îşi află popasul,
Umblă acum Dumnezeu pe pământ-
Voi nu-I auziţi răsuflarea şi glasul?

În Ochiul din lacrimă, în pragul din poartă,
În tot dinăuntrul şi dimprejur
Dovezi sunt destule, oriunde vă poartă
Gândul amiezii fără cusur...

Umblă acum Dumnezeu pe pământ
Şi-adeseori simt cum îmi iese în cale-
Îţi mulţumesc, Tată a toate, că sunt,
Aici, în Umbra Flăcării Tale!

nimeni nu este singur printre amintiri - de Nuța Istrate Gangan

tu rătăcești
printre amintirile noastre
așa cum un soldat,
singur supraviețuitor,
rătăcește
printre trupurile camarazilor răpuși
te joci de-a baba-oarba
cu fantomele amintirilor noastre

tu trăiești pe o cale ferată si tristă
peste care au crescut ierburi și flori
într-o gară pustie
prin care, din când in când
un tren
alb și fantomatic
își poarta scrâșnetul dureros
al părerilor de rău

tu nu regreți
astepți doar

tu știi ca nimeni
nu este singur printre amintiri