Șapte Sohodoale sunt în lume, dar numai unul
singur e leagănul nașterii mele...
La tine
veni-voi,
Sat
apăsat
de nevoi,
Sohodol-
fântână cu apă
stelară,
setea gândului tău
mă-nfioară.
Plecat-am din tine
în lume
copil
rătăcind
prin pădurile lumii
dar
n-am uitat niciodată
de casă,
de nume,
de laptele mumii,
de fluier,
de roată...
Între noi doi
e-o singură cale!
Primește-mă dar
în pridvorul
cel sfânt
al iertărilor
tale...
Din volumul „Acasă”
sâmbătă, 26 mai 2012
Vizita a şaptea... de Radu Adrian Gelu
În talpă-ţi sărut
umbra
a coapse-ţi penumbra
ce-mi urcă sărutarea
în fierbinte adorarea...
Murmur epiderma albă
nudă naiadă codalbă
numărând parfumuri
ca ivite din albumuri...
În Eden mi-e parcursul
a avidelor buze excursul
spre adorata-mi floare
ce-n grădină crin apare...
Coapsele lumină-n umbră
cer alintul şi-n penumbră
în escale fac lent păşitul
de crin crescând apetitul...
Ascult a somnu-ţi suflarea
crinului-i dau amânarea
doar un pic, căci noaptea
e loc şi de vizita a şaptea...
ce-mi urcă sărutarea
în fierbinte adorarea...
Murmur epiderma albă
nudă naiadă codalbă
numărând parfumuri
ca ivite din albumuri...
În Eden mi-e parcursul
a avidelor buze excursul
spre adorata-mi floare
ce-n grădină crin apare...
Coapsele lumină-n umbră
cer alintul şi-n penumbră
în escale fac lent păşitul
de crin crescând apetitul...
Ascult a somnu-ţi suflarea
crinului-i dau amânarea
doar un pic, căci noaptea
e loc şi de vizita a şaptea...
Îngerii din noi de Catalin Ciorba
Tu ştii că îngerii se-ascund în oameni?
Şi nu au aripi căci nu vor să se trădeze.
Se uita-n ochii tăi şi-ţi spun că lor le semeni,
Îţi stau alături findca vor să te salveze.
Au doar privirea mult mai luminată,
Şi te privesc direct când te ascultă,
Povara ta de ei e uneori luată,
Te însoţesc pe drum cu grijă multă.
Îţi seamănă decât puţin la-nfăţişare,
Dar te învaţă tot ce ai nevoie,
Îţi mângâie tristeţi sau vreo durere,
Şi te aşteaptă ani întregi de bunăvoie.
Când tu ajuţi pe cineva eşti înger,
Şi nu ai aripi ca să nu te deconspiri,
Puţini ar ştii să îţi citească-n ochi vreun fulger,
Şi tu cândva trăiai din amintiri.
Şi nu au aripi căci nu vor să se trădeze.
Se uita-n ochii tăi şi-ţi spun că lor le semeni,
Îţi stau alături findca vor să te salveze.
Au doar privirea mult mai luminată,
Şi te privesc direct când te ascultă,
Povara ta de ei e uneori luată,
Te însoţesc pe drum cu grijă multă.
Îţi seamănă decât puţin la-nfăţişare,
Dar te învaţă tot ce ai nevoie,
Îţi mângâie tristeţi sau vreo durere,
Şi te aşteaptă ani întregi de bunăvoie.
Când tu ajuţi pe cineva eşti înger,
Şi nu ai aripi ca să nu te deconspiri,
Puţini ar ştii să îţi citească-n ochi vreun fulger,
Şi tu cândva trăiai din amintiri.
Zamolxe!... Ţi-s Dac!... de Radu Adrian Gelu
Piatra tare-mi dă înălţime,
Piatra Rotării…
se-nvârte
cu gându-mi în adâncime,
de sclav-n vie pasiune
şi-n ancestrală viziune…
Înălţime de tracic Olimp,
în regatul tărâmului de vise,
piatră cu găuri de sânge,
prin pustiuri de ani uitate,
treazul somn-mi posedă…
Fantome aevea mă-npresoară,
de nici-unde tot coboară,
în val de pulbere de aur,
ce lumina o-nconjoară laur,
strălucirea gloriei de alt-dat…
În muritoarea lume pe altar
a dacicelor jertfe, ofrandă
ţie Zamolxe-ţi ridic pios,
a mea simţire-n recompensă
în suliţile sacre o ofer…
Ştiu acum că ţi-s dac-n neam,
şi mândru de astă virtute,
n-am cuşmă nici barbă sură,
vertical stau-n furtunile vieţii
ca om, în tracica descendenţii…
cu gându-mi în adâncime,
de sclav-n vie pasiune
şi-n ancestrală viziune…
Înălţime de tracic Olimp,
în regatul tărâmului de vise,
piatră cu găuri de sânge,
prin pustiuri de ani uitate,
treazul somn-mi posedă…
Fantome aevea mă-npresoară,
de nici-unde tot coboară,
în val de pulbere de aur,
ce lumina o-nconjoară laur,
strălucirea gloriei de alt-dat…
În muritoarea lume pe altar
a dacicelor jertfe, ofrandă
ţie Zamolxe-ţi ridic pios,
a mea simţire-n recompensă
în suliţile sacre o ofer…
Ştiu acum că ţi-s dac-n neam,
şi mândru de astă virtute,
n-am cuşmă nici barbă sură,
vertical stau-n furtunile vieţii
ca om, în tracica descendenţii…
Invidia ca o potaie...(Statornicului a-mic...) de Nicoara Nicolae Horia
Vorbele tale nu mă înspăimântă,
Le simt răutatea şi gustul amar,
... Mi-e milă de zborul din aripa frântă,
Mi-e silă de zbaterea ta în zadar.
Te uită-n oglindă să vezi cum arăţi,
Între tine şi ea e o veşnică ceartă,
Vederea durută se sparge-n bucăţi,
Te iert pentru toată rostirea deşartă!
De la nordul cuvântului, până la sud,
Brazii mei sub tăceri se încovoaie,
Acum e devreme, din verdele crud
Muşcă invidia precum o potaie...
Lasă-i Duminicii lacrima sfântă,
La tine e vineri în calendar,
Mi-e milă de zborul din aripa frântă,
Mi-e silă de zbaterea ta în zadar..
Le simt răutatea şi gustul amar,
... Mi-e milă de zborul din aripa frântă,
Mi-e silă de zbaterea ta în zadar.
Te uită-n oglindă să vezi cum arăţi,
Între tine şi ea e o veşnică ceartă,
Vederea durută se sparge-n bucăţi,
Te iert pentru toată rostirea deşartă!
De la nordul cuvântului, până la sud,
Brazii mei sub tăceri se încovoaie,
Acum e devreme, din verdele crud
Muşcă invidia precum o potaie...
Lasă-i Duminicii lacrima sfântă,
La tine e vineri în calendar,
Mi-e milă de zborul din aripa frântă,
Mi-e silă de zbaterea ta în zadar..
Dor de tine... de Catalin Ciorba
Când mi-ai păşit în
cale ţi-am zâmbit,
Precum se întâlnesc
doi oameni care se cunosc,
Şi mi-am dorit în suflet să-ţi citesc,
Ninsoarea plopilor ce-n Mai se risipesc.
Am smuls din mine un banal îmi pare bine,
Căci tu păşeai ca-n ceruri mândră luna,
Zâmbeai cu ochii tăi, surâsul tău mi-erai totuna,
Cu o veşnică icoana vie, ce-şi poartă grav cunună.
Nu te-ai oprit să-ţi spun că, îmi eşti dragă,
Şi-mi amintesc şi acum de mersul tău cuminte,
Care-ţi saltă cămaşa spre-nainte,
Rănite păsări revărsate-n ne cuvinte.
Pe strada ta am mai trecut de-atâtea ori,
Să te-ntâlnesc măcar o dată aş fi vrut,
Că te-am văzu odată mi-a părut,
Mi te-ai ascuns în suflet ca un înger dispărut.
Mi-au nins zăpezile de acum pe tâmple,
Tu mi-ai rămas în suflet vie,
Încet pe strada ta, imaginea îmi reînvie,
Şi-mi bate inima precum, o cinteză în colivie.
Şi mi-am dorit în suflet să-ţi citesc,
Ninsoarea plopilor ce-n Mai se risipesc.
Am smuls din mine un banal îmi pare bine,
Căci tu păşeai ca-n ceruri mândră luna,
Zâmbeai cu ochii tăi, surâsul tău mi-erai totuna,
Cu o veşnică icoana vie, ce-şi poartă grav cunună.
Nu te-ai oprit să-ţi spun că, îmi eşti dragă,
Şi-mi amintesc şi acum de mersul tău cuminte,
Care-ţi saltă cămaşa spre-nainte,
Rănite păsări revărsate-n ne cuvinte.
Pe strada ta am mai trecut de-atâtea ori,
Să te-ntâlnesc măcar o dată aş fi vrut,
Că te-am văzu odată mi-a părut,
Mi te-ai ascuns în suflet ca un înger dispărut.
Mi-au nins zăpezile de acum pe tâmple,
Tu mi-ai rămas în suflet vie,
Încet pe strada ta, imaginea îmi reînvie,
Şi-mi bate inima precum, o cinteză în colivie.
Catalin Ciorba
vineri, 25 mai 2012
Taina vieţii de Ene Adrian Daniel
Flori de tei s-or
face lacrimi
Când noi doi ne vom
iubi,
Şi pe plaja fericirii
Împreună vom păşi.
Apele trec peste maluri,
Munţii cad, se năruiesc,
Vântul şuieră prin ramuri,
Ce tumult!...fiindcă iubesc.
Se vor linişti în noapte,
Noapte albă de amor,
Luna ne trimite şoapte,
Stelele lucesc şi mor.
Tremuri toată de dorinţe,
Sunt întâiul tău bărbat,
Suflete din două fiinţe,
Taina vieţii au aflat.
Dimineţi vin prea grăbite,
Roua lin s-a aşezat
Pe trupuri mici, obosite,
Teiul lacrimi a vărsat.
Taina vieţii...ce splendoare!
Când iubirea ne cuprinde
De la creştet la picioare,
Blând amorul se întinde.
Flori de tei s-or face patimi
De iubirea s-o sfârşi,
Noi pe plaja amintirii
Fire de nisip vom fi.
Şi pe plaja fericirii
Împreună vom păşi.
Apele trec peste maluri,
Munţii cad, se năruiesc,
Vântul şuieră prin ramuri,
Ce tumult!...fiindcă iubesc.
Se vor linişti în noapte,
Noapte albă de amor,
Luna ne trimite şoapte,
Stelele lucesc şi mor.
Tremuri toată de dorinţe,
Sunt întâiul tău bărbat,
Suflete din două fiinţe,
Taina vieţii au aflat.
Dimineţi vin prea grăbite,
Roua lin s-a aşezat
Pe trupuri mici, obosite,
Teiul lacrimi a vărsat.
Taina vieţii...ce splendoare!
Când iubirea ne cuprinde
De la creştet la picioare,
Blând amorul se întinde.
Flori de tei s-or face patimi
De iubirea s-o sfârşi,
Noi pe plaja amintirii
Fire de nisip vom fi.
NOPŢI TÂRZII… de Patricia Serbanescu
Nu voi uita
vreodată acele nopţi târzii...
Când în lumina
ştearsă cu stele argintii
Te aşteptam iubite pe plaja cânepie,
Regretul după tine, mereu o să re’nvie.
Sufletul încă-mi cântă şi vântul e floral
Inima-ndrăgostită ascunsă e, sub val...
Tu stii că sunt plecată am picături pe umeri,
Furtuna de-o porni, tu paşii o să-mi numeri...
Marea e zbuciumată cu valuri ce doboară
În vis spuneai iubite că vei veni spre seară...
Dar uit că timpul trece, prelung e-al meu apus,
Doar luna mă ajută să-ţi văd steaua... E Sus!
Te aşteptam iubite pe plaja cânepie,
Regretul după tine, mereu o să re’nvie.
Sufletul încă-mi cântă şi vântul e floral
Inima-ndrăgostită ascunsă e, sub val...
Tu stii că sunt plecată am picături pe umeri,
Furtuna de-o porni, tu paşii o să-mi numeri...
Marea e zbuciumată cu valuri ce doboară
În vis spuneai iubite că vei veni spre seară...
Dar uit că timpul trece, prelung e-al meu apus,
Doar luna mă ajută să-ţi văd steaua... E Sus!
Vinovăție fără vină de Iurie Osoianu
Eu te iubesc femeie
-epocă glacială
Departe, rece, a
tutror, străină
Și nebunia- mi cânt, în versuri, cu sfială
Și-ți cânt vinovăția ce n-are nici o vină ...
Eu te iubesc femeie a primului meu foc
Păzit cu strășnicie în peșteri mohorâte
Te mai iubesc femeie a mutului noroc
Ce l-ai adus iubindu-mă - știindu-te iubită...
Eu te iubesc femeie a viacului de bronz
A primelor razboie purtate pentru ține
A primului colac de grâu râșnit din orz
Și-a primului lătrat neîmblânzit de câine...
Eu te iubesc femeie a triștelor milenii
Pentru neprihănirea jertfitului Hristos
Și pentru modestia de-ami naște numai jenii
Când parcă , iată parcă...când gata , nu mai pot ...
Eu te iubesc femeie , din viac cu internet
Că ai rămas aceiași- epocă glacială
Prin recele tenebrului încerc să depășesc
Ferbintele iubirii din strofă mea banală...
Și te urăsc femeie a viacului facebook
Ce îmi transformi iubirea în byt-uri virtuale
Și nu mai pot pe nimeni pe viu să mai seduc
Și nu te mai pot duce în pături glaciale...
23 mai 2012
Moscova
Și nebunia- mi cânt, în versuri, cu sfială
Și-ți cânt vinovăția ce n-are nici o vină ...
Eu te iubesc femeie a primului meu foc
Păzit cu strășnicie în peșteri mohorâte
Te mai iubesc femeie a mutului noroc
Ce l-ai adus iubindu-mă - știindu-te iubită...
Eu te iubesc femeie a viacului de bronz
A primelor razboie purtate pentru ține
A primului colac de grâu râșnit din orz
Și-a primului lătrat neîmblânzit de câine...
Eu te iubesc femeie a triștelor milenii
Pentru neprihănirea jertfitului Hristos
Și pentru modestia de-ami naște numai jenii
Când parcă , iată parcă...când gata , nu mai pot ...
Eu te iubesc femeie , din viac cu internet
Că ai rămas aceiași- epocă glacială
Prin recele tenebrului încerc să depășesc
Ferbintele iubirii din strofă mea banală...
Și te urăsc femeie a viacului facebook
Ce îmi transformi iubirea în byt-uri virtuale
Și nu mai pot pe nimeni pe viu să mai seduc
Și nu te mai pot duce în pături glaciale...
23 mai 2012
Moscova
PLEOAPE ȘI LUMINI de Stefan Oana Valentin
Îmi place mult
să mă joc de-a
baba-oarba
în ochii tăi dulci de căprui
să te găsesc doar când clipești
încolăcindu-mi gândurile
după licărul irișilor tăi
frenetici.
Sa ne căutăm umbrele vii
după ecoul pulsului din tâmple
apoi să cădem obosiți pe gânduri
fiecare pe ale celuilalt
într-o simfonie de brațe ostoite
de atâtea mângâieri de pleoape
și lumini.
24 05 2012
ȘTEFAN OANĂ
în ochii tăi dulci de căprui
să te găsesc doar când clipești
încolăcindu-mi gândurile
după licărul irișilor tăi
frenetici.
Sa ne căutăm umbrele vii
după ecoul pulsului din tâmple
apoi să cădem obosiți pe gânduri
fiecare pe ale celuilalt
într-o simfonie de brațe ostoite
de atâtea mângâieri de pleoape
și lumini.
24 05 2012
ȘTEFAN OANĂ
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)