duminică, 29 ianuarie 2012

Radu Adrian Gelu - Gemene steluţe-n vis…

Dincolo de închisele pleoape,
în vis visez şi eu ştiu că visez,
sub astrul auriu a nopţii amiez,
şi pledul timpului ce mă-ncape…

Eşti minunea-mi, îţi păşesc-n vis,
înger cu dulce monalisă privire,
faci drum-n adânc spre fericire,
inima-ţi tremurândă, s-a deschis...

Dar, a sorţii neputinţă tot implor,
a ne-ascunde în pântece de vis,
două gemene steluţe-n paradis,
unde visele torc iubirea-n fuior…

În taină tot strivindu-ne sărutul,
să-ţi şoptesc, tu să-mi clipeşti,
cât te ador şi tu cât mă iubeşti,
înlănţuiţi fierbinte-n dulce rutul…

Să-npărţim şi nebuna nebunie,
în sălbatică simţire, fix la doi,
năvalnic sânge a curge prin noi,
în zvâcnet iute a iubirii alchimie…

Ca-n joc cu aripioara de fluture,
s-adun pe obraz, polenul crinului
înflorit, arzând-n pata carminului
în alint, petalele-i vesel să susure…

Lacrimă curgând-n lung de coapsă,
împărţind-n geamăna înlănţuire,
fiorul timp cu nevoia-i de fericire,
sărutând duios, orgasmica sinapsă…

Acum e vis, ochii-s punţile de alint,
mângâind-n mijloc a tăcerii, emoţii
tremurânde, tu eziţi, eu aştept sorţii
printre fantasme-ţi, vibrând te simt…

Zavoianu Vali - Lut

Sa nu radeti cand ma priviti....
Stiu ca hainele simple si mainile patate de lut,
chipul neumbrit de rasul vostru
si felul in care ma mai ascund de lume uneori .....
toate va provoaca rasul.

Totusi oglinzile in care va priviti dimineata
stau in perete asa incat sa va vedeti normali,
pentru ca le-am lipit cu lut....
Iar balustradele cararilor pe unde va purtati pasii
tot eu le-am lipit. Cu truda.
Ca atunci cand va sprijiniti
sfarsiti de atata alergatura,
sa nu va cada visele in gol.

Am lipit si luna, stelele,
un cires inflorit exact pe strada voastra.
Si lira ce ati rupt-o cu indiferenta
pentru lemn de foc....
am lipit-o tot eu.

Noptile, cand voi va odihniti,
eu ma framant, cu lutul meu.....
sa lipesc ce stricati cu nepasare peste zi.
Noroc ca stiu cu ochii inchisi sa ajung
la poarta dincolo de care ingerii
se joaca cu munti intregi de lut.

Cand ma vad ca iarasi am aparut
Lasa joaca si trudesc sa-mi incarce
sacii, buzunarele, palmele
cu atata lut cat incape intr-o noapte.

Asa ca sa nu radeti cand ma priviti...
Nu stiu sa ma imbrac frumos ca voi,
nici sa tin palmele in cutii lacuite
si nici sa dorm noptile.
Si nici nu vreau sa invat.

29.01.2012, Zavoianu Vali

Radu Adrian Gelu - Temeri şi fantezii…

Când temeri am, c-ar putea înceta,
a-mi mai fi iubirea, fragedă şi vie,
scutur cu pana stihuri a atenţiona,
umbra mâinii în a norocului magie…

Existenţa-mi toată, sădit-am fantezii,
în zodia-mi fecioară, romantică, clar
sau a balanţei celebrale-n echinocţii,
vise reale trăit-am, în raft la anticar…

Când fantezia-mi devenit-a realitate,
trecător absent, împiedicat-n faptă,
trăit-am şi iubit cu crudă intensitate,
până la deziluzie, înainte a fi coaptă…

Iubirea n-are limite, sau un moment,
doar fluxul spiritului ce peren re-nvie,
sunet cu motiv-n melancolie strident,
cu oaze de fericire-n tainica pribegie…

A Whisper Away - Dorință

O, de-aș ști cum și să am voie
să-mi fac din astre giuvaier,
să sorb apoi din apa vie,
să colorez un gând de cer.

Cu gând plecat și cu toți sfinții
m-aș închina spre răsărit
și-aș arde lumânarea minții
de la-nceput pân' la sfârșit.

Oricum, eu știu, vor arde astre
când voi ruga neauzitul
și-or arde zările albastre,
când voi cunoaște nesfârșitul.

Whisper ~ 28.01.2012

Corina Nica - Intrebare

Sunt revolte, proteste, in jur si in noi
Nu mai stim sa tacem, nu mai merge
Sa privim linistiti, inainte,-napoi
Cand respectul de sine ni-l pierdem.

N-am dorit bogatii sau cerinte absurde
Doar copiilor vrem sa le ducem o paine.
Doar speranta e-n noi, si-o durere ramane
Cum cladim din nimic Romania de maine?

(Corina, 28 ian. 2012)

Corina Nica - Noi si lumea

Noi si drumul nostru suntem
Deasupra prapastiei lumii
Un pas gresit ni-i de-ajuns sa cadem
In taramul tacerii si-al urii.

Dar, de mana, zambind anilor care vin,
Chiar de inca ni-i teama in trupuri
De prapastii si griji sa ne rupem putin
Sa fugim de sfarsit si-nceputuri.

(File de jurnal, 28 ianuarie 2012)

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Corina Nica - File de jurnal (26 ianuarie 2012, Corina)

Asteptarea are frumusetea ei
Dincolo de nerostite cuvinte
Bati la usa la care nu ai chei
Si unde n-ai fost nicicand inainte.

Linistita, cu gandul la tine, astept
Si visez ochii tai de-ntuneric
Mi-e dor si mi-e teama spre ce ma indrept
Si ni-e timpul dusman prea puternic.

Adanc lac si rece e sufletul meu
Ai sa-ti pierzi tineretea secandu-l
Tu astepti intr-o gara unde nu mai vin eu
Iar in locul meu vine cuvantul.

Radu Adrian Gelu - Eşti, vei fi…

Inima-mi tainc tot spune
şi arzând ca un tăciune,
ca zână a mai frumoasă,
tu... îi eşti cea aleasă...

Dorului îi eşti mireasă,
în pieptu-mi, eşti acasă,
zâmbind iubirea, sfios
îi gândureşti drăgăstos...

Sufletu-mi îi eşti odorul,
aşternându-i fin covorul,
pufos-n alintare ca fulgul
flăcării, ce-i aprinse rugul...

Ochilor le eşti şi lumina
şi-ncântarea şi morfina,
graţia de pasiune dorită,
privirii-n tristeţe biciuită...

Gândului îi eşti candelă vie,
flacără dansând-n armonie,
în incendiul de zări senine,
dantelând divine vise cu tine...

Corina Nica - Mesajul unei mame catre fiul ei

Copile bun, te-as ajuta
Dar nu stiu cum s-ajung la tine
Caci inteleg durerea ta
Sa plang cu tine-mi vine.

Copile drag, te-as proteja
Si, uite, pentru tine,
Tot ce-am putut mai bun am dat
Si tot ce se cuvine.

Am vrut sa-nveti, am vrut sa lupti,
Am vrut sa fii ca mine.
Tu poate vorbele-mi asculti
Dar nu ajung la tine.

Tu iarta-ma ca ma grabesc
Sa cresc in locul tau
Si poate fiindca te iubesc
Nu vreau sa-ti fie rau.

Prea aspra poate uneori
Din grija mea prea multa
Te-am necajit de-atatea ori
Cu dragoste absurda!

Corina Nica - Fuga mea in necunoscut

Fuga mea in necunoscut
E un strigat tacut.
Tu, care critici,
Ramai aici!
Tu, care plangi,
Ma alungi.
Dorul meu de-ntuneric
E puternic.
Glasul meu e o vie
Nebunie.
Prea mult m-am expus
Prin ce-am spus.
Plec. Tu poti
Sa m-astepti pe la porti.
Si sa stii ca-ntr-o zi
Voi veni!