luni, 9 ianuarie 2012

Petre Violetta - Eu mor în mine

Să te dezleg ca pe un semn de întrebare,
Din cercul răstignit în rădăcini,
Şi să te-adun din tăinuite vini,
Când noaptea ne suspină şi ne doare.

Şi va mai ninge peste cerul tău cu flori.
Ascunde-ţi înflorirea de furtună!
Nu trebuie să scrie ''noapte bună'',
Pe visele din albele chemări!

Din seva mea ţi-aduni nemărginirea,
Himeră-a zorilor din dimineţi albastre,
Era acolo harta vieţii noastre,
Pe-un colţ de cer ce îşi plângea trezirea.
..........................................................
Eu mor în mine-n fiecare zi,
Pe tine te aştept să mă-ncălzeşti,
Cu mângăierile ce zac fireşti,
În fiecare vers ce-l vei citi...

Zavoianu Vali - E iarnă chiar şi pentru îngeri

Mă pierd în neaua care vine
Din cer plutind în dalbe plângeri
O iarnă a-nceput în mine
Şi-i iarnă chiar şi pentru îngeri.

Şi albul nesfârşit se-aşterne
Cum să-ndrăzneşti acum să sângeri?
Înduri doar neaua ce se cerne
E iarnă chiar şi pentru îngeri.

Fii ninsă azi a lumii faţă
Un giulgiu alb să te aştearnă
Senină-i astă dimineaţă
Şi pentru îngeri este iarnă.

9.01.2012, Zavoianu Vali

Octavian Petrescu - Hard Rock

Lampa se stinge,
Oraşul e mort,
Lampa se stinge cu mine cu tot,
Şi plâng cu sânge
Şi noaptea plânge
Şi nu mai pot!

Îmi este frică
De-a mea risipă.
Mă rog şi cer
O mângâiere
Ruptă din cer…

Dar lampa se stinge,
Oraşul e mort,
Lampa se stinge cu mine cu tot,
Şi plâng cu sânge
Şi noaptea plânge
Şi nu mai pot!

(Octavian, 2004)

Petre Violetta - Singurul rotund

Ascute-ţi aripa-n durere
şi în umbră,
De fiecare dată când
mai vrei să zbori,
Eu îţi aştern Lumina lunii
să-ţi ajungă,
Pe geana visului
neadormit în zori.

Şi nu răspunde strigătului
blond de ielă,
Din noaptea răstignită-n
amăgiri,
E-acolo, printre drumuri,
o rebelă,
Mistuitoare vrere
de iubiri.

Eu mă ascund aşa
neterminată,
În singurul rotund
ce-a mai rămas,
Acolo nu voi pierde
niciodată,
Singurătatea
ultimului ceas...

Să mă citeşti
în armonii pierdute,
În calendarul întrerupt
al unui pas,
Ascunde-ţi aripa
de zboruri slute,
Păstrează-mă în loc
de bun-rămas!

Nutziyka Brindau - Pentru cei care cred in plagieri !

M-am trezit citind poetii,
Si ce calda armonie
Azi, in timpul cand eretii
Publica toti “poezie”.

Si-i citesc si-mi par cu totii,
Harfe si minuni in stele,
Si ma tem, stiti voi: de hotii
Care fura din poeme.

Ah, amar si stricaciune.
Ce folos sa SCRIE Riga,
Cand, cu-un niscai de carbune,
Un erete scrie pilda?!

Mi-e urat si mi-este jale
Cand ei isi imprima zaturi,
Si-mi doresc, fara scapare
Ca sa zaca toti in lanturi.

Eu ? nu-s nici macar un peste
In ocean, ci intr-un bol
Gandul meu se impleteste
Cu durerea muzelor.

Semnat: Zambarici ;)

Petre Violetta - Ploaie de-nceput

Tu mângîi cu părerea de iubire,
De teama golului sau rănii sângerânde,
Pe glezna amintirilor rotunde,
Îţi laşi sărutul oglindindu-ţi nemurire.

Eu te primesc în golul meu de viaţă,
Să-mi umpli locul tremurat de geană,
Apleac-ţi ramura, sămânţa să-mi aştearnă
Şi-nnoadă-te în firul meu de aţă!
.................................
Să-mi cânţi în creştet ploaie de-nceput
Să nu mă doară ce m-a mai durut...

Octavian Petrescu - Romania

Deşi săracă, sărăcită
De-o eră şi o viaţă grea,
Nu-i ţară-n lume, preţioasă,
Cum este România mea,

Nu pentru că ar fi deodată
Străinilor pe primul loc,
Ci că-s român şi-n al meu sânge
Port viaţă, dragoste şi foc.

Că-n mine se ridică Ştefan
Din morţi şi-ndeamnă spre credinţă,
Că-n mine strigă Mihai-Vodă
Ca să ieşim din umilinţă,

Că-n mine cad zdrobiţi de gloanţe
Soldaţii ţării româneşti,
Şi-n mine se ridică steagul
Ce s-a-nălţat la Mărăşeşti.

Să nu o confundăm, române,
Cu cei ce o batjocoresc!
Una e ţara, e pământul…
Alţii sunt cei ce o-njosesc,

Că nu pământul e de vină,
Nici munţii, nici apele sale,
Că nu mai e aici de muncă
Şi moare lumea prin spitale.

Suntem siliţi la astă viaţă,
Suntem siliţi să fim aşa,
Însă iubirea pentru ţară
Este cu totul altceva!

Păstraţi mereu în drumul vostru
Steagul respectului de sine,
Să-l fluturaţi atunci când alţii
Vor să vă facă de ruşine,

Şi-n faţa tuturor din lume
Să ridicaţi mândria voastră
Că v-aţi născut şi sunteţi sânge
Din marea ţară românească!

Nu acceptaţi ca vorba goală
Să-ngroape lucrurile sfinte,
Istoria vă dă dreptatea
Şi cinstea vouă cuvenite,

Deschideţi paginile, sute,
În care mama voastră plânge,
Şi îndreptaţi-le spre lume,
Să umple zâmbetul cu sânge!

(Octavian, 2010)

duminică, 8 ianuarie 2012

Octavian Petrescu - O cafea si-o carte

Nu doresc palate,
Nici bijuterii,
Mi-s de-ajuns, prieteni,
O cafea şi-o carte,
Sufletul să poată
Supravieţui.

Nu vreau săli de aur,
Nici maimuţării,
Mi-s de-ajuns, prieteni,
O cafea şi-o carte,
Sufletul să poată
Supravieţui.

Gura lumii spună
Vorbe cȃte vrea!
Mi-s de-ajuns, prieteni,
O cafea şi-o carte
Ca să pot visa!

(Octavian)

Mara Gabriela - Tata

O viata, parca, a trecut
De cand te-ai dus la Cel de Sus...
Cu pasi inceti te-am petrecut
Spre Domnul Nostru...Iisus.
Cat ne lipsesti, nu sunt cuvinte,
Nici gesturi si nici lucruri sfinte,
Care-ar putea sa ne aline
Imensul dor...Dorul de tine.
Ma vezi de-acol`? Vezi c-am crescut?
Esti mandru de tot ce-am facut?
Copiii mei ii vezi? Spune-mi ca da!
Spune-mi ca tu, bunic le esti si-asa.
Asa-i ca grija tu le porti de-acolo?
Ca le feresti mereu de roua
Din ochii lor? Si rugi ridici la D-zeu
Pentru ele...si pentru sufletul meu?
Atatea intrebari s-au adunat,
De cand orfani copiii ti-ai lasat...
Vorbim prin rugaciuni si-n vis,
Si-mi povestesti de Paradis...
Ma faci sa mi-l doresc si eu,
Sa vin, sa vad, sa-L rog pe D-zeu
Sa ni te-aduca inapoi, macar o zi,
Copil sa fiu...,tu tata sa ne fii.

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Radu Adrian Gelu - Puf de nori şi stele, visele mele…

Cu ochii-nchişi, aşez cer-n palmă
şi timp alb mă loveşte-n amintiri,
un vârtej mă rostogoală-n visuri,
alunecând-n abisurile de-avalmă…

Visez iar visul meu frumos-n stele,
a respira-n aştri enigma timpului,
ce se prelinge ca fiorul sărutului
iubitei, ce-mi fu odat de-aproapele…

Gându-mi tot zboară cătând un nor,
să-mi panseze sufletul pe rana-i vie
de la focul viselor închise în colivie,
a opri izvorul ce adapă râuri de dor…

Puful de nori-n fluxuri se destramă,
cortină diafană iveşte bolta albastră,
visul călător tăiind tainică fereastră,
prin cea infinită siderală hologramă…

Unde şi gândului îi e greu a ajunge,
AIN încă ciopleşte din lumină stele,
picurând cu o rouă străvezie abisele,
în recele galactic, pare că tot ninge…

Fiece steluţă cântă şi parfumă bolta,
în simfonia divină, cioplitoru-i dirijor,
cu bagheta-i ani lumină, dă ton major,
cântului-n surdină ce-i mângâie dalta…