Se termină o iarnă de romanţă
Sporind în mine vârste cuvenite,
Cu fulgii ninge-n suflet şi-o speranţă,
Că nu-s prea iute tâmplele albite.
Din iluzorii oameni de zăpadă
Clădit-am vreme lungă stări de suflet,
Atunci când ochii-nchişi cercau să vadă,
Că vii printre nămeţi cu linu-ţi umblet.
Dar stratul de omăt se subţiază
Sub razele de soare ce-l ciuntesc,
Desprinse din dezgheţ pe la amiază,
Topind şi visul meu cel nebunesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu