SISIF - de Aurel Peteoaca

dedic aceasta poezie Slviei Bya Urlih,
autoarea romanului VIAŢA DE DUPĂ VIAŢĂ,
pentru că a învins suferinţa şi a descoperit LUMINA.
pe care azi cu har ne-o împărtăşeşte.

Sisif tu n-ai obosit măcar o clipă,
Te încăpăţânezi să-ţi duci lucrarea la final,
Noi tremurăm ca varga la o gripă
Şi gâfâim asmatic doar când urcăm un deal.

Ai dobândit credinţă cât pentru o omenire,
Noi de abia de facem din când în când o cruce,
Tu te iubeşti pe tine şi risipeşti iubire,
Pe noi credinţa ne încearcă şi începe să ne apuce.

Tu ai trecut hotarul şi te ai întors tot vie,
Un înger te veghează şi Dumnezeu din umbră,
Pe noi acum ne muşcă acces de nebunie.
Iar Viaţa de Apoi ne pare o variantă sumbră.

Dar Dumnezeu nu te-a ales la întâmplare,
Ţi-a dat durere cât pentru zece vieţi,
Tu trebuia să fi o călăuză,să luminezi o cale,
Să vindeci suflete doar depănând poveţi.

Sisif tot urci un munte şi chiar nu oboseşti,
Iar pilda ta ne arde precum un foc divin,
Tu ai trecut prin cazne şi vămi neomeneşti,
A trebuit să bei paharul în cumpăna destin.