Sunt focul sacru ce arde pe comori
Când noaptea se fecundează cu înserare,
Parfumul meu valah terorizează flori
Şi -i candelă în fereastra chiliei selenare.
Iubesc barbar ca un valah de rând
Templul zidit în trupul de femeie,
Mă închin la aripi şi tresar plângând
Cănd nu pot să ancorez intr-o idee.
Cuvintele îmi sunt straie în fiecare zi,
Iar portul meu e acela de ţăran,
Eu sufletul l-am risipit în poezii,
Şi nu-mi vând iubirea pe nici un fel de ban.
Eu sunt păstor de vise la curţile de dor,
Cănd nu am aripi mi-le fac şi din şindrilă,
Am fost în Mioriţa cioban nemuritor,
Dar niciodată nu mi-sa plâns de milă.
Am legături de sânge cu rege dac
Şi am poposit adesea în căpitani de plai,
Sunt imprevizibil şi tenace ca un rac,
Am fost şi scut şi umbră Domnului Mihai.
Adesea visul meu e strajă la hotare,
De multe ori convoc străbunii la şuietă,
De ţară,adesea,sufletul mă doare
Şi sunt şirul de eroi ce se repetă.
Frângeţi-mi trupul,astăzi, ca pe pâine
Şi beţi febril din cupa de poeme,
Iubirea mea valahă de foame vă va ţine,
Iar setea va descinde în teoreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu