Aşteaptă-mă, iubito, în seara de Ajun –
Când glasuri cristaline vestesc pe Domnul bun,
Poate ajung la tine, târziu sau mai curând –
Ca să-ţi rostesc colindu-mi, cu glas curat şi blând.
Troiene mari şi viscol mă-mpleticesc pe drum,
Cu greu străbat prin ele – dar o s-ajung, oricum...
Tu-aşteaptă la fereastra cu-mpodobitul brad –
Te rog să ai răbdare, din când în când mai cad.
Dar mă ridic, îndată, din recele omăt,
Gândindu-mă la tine – de tine mă îmbăt
Şi-mi arde-n piept dorinţa, mai vie ca oricând,
Să te colind, iubito – doar asta port în gând!
Eu n-o să-ţi bat în uşă – vreau să-ţi colind la geam -
Colind frumos, nostalgic, cântat din neam în neam,
De veacuri, de strămoşii din care stirpea-mi trag –
Pe care, din pruncie, îl ştiu şi-l cânt cu drag...
E un colind la care eu am adăugat
Şi vorbe de iubire – nu cred că-i vreun păcat!
E un colind cu steaua, cu magi şi dalbe flori,
Aş vrea ca, ascultându-l, de drag să te-nfiori.
Să nu te superi, dacă, mi-e glasul răguşit,
Colindul e ca mine – de vremuri troienit...
Tu să mă chemi în casă – de vrei răsplată-a-mi da –
Nu vreau să-mi dai parale – ci, caldă, gura ta.
Şi-apoi, o-mbrăţişare – poate prea multe-ţi cer! –
Dar dacă-mi dai răsplată, eu o să uit de ger
Şi lângă bradul verde, frumos împodobit,
Te voi iubi, iubito – şi tandru şi smintit.
...Aşteaptă-mă, iubito, în noaptea de Ajun,
Eu vin cu colindatul – de pe acum îţi spun!
O să ajung, iubire-ngheţat şi ostenit –
Vreau să îţi cânt colindu-mi – de vremuri troienit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu