Ce geruri, Doamne ! Câtă-ncremenire
Ai aşezat în jurul nostru azi.
Rămân inerte fumuri spre boltire
Şi-i răstignită chiciura pe brazi.
În jur atoate-cele-s adormite.
Chiar razele îmi par să se chircească.
Printre troiene caută rebegite
Un loc, sau undeva să se-ncălzească.
Zăpada le răspunde-nfrigurată
Şi bocnă: - Eu abia mă ţin pe mine !
Cum v-a pierit căldura dintr-o dată ?
Pentru natură, sunteţi o ruşine !
Zadarnic nişte vrăbii se agită,
Căutând un ochi de apă să se-adape.
De spaimă se intorc la cuib în pripă
Şi ciripesc de tremur ca să scape.
În urmă vine seara. Ziua trece.
Fatalitatea albă înnoptează.
Fântâna-şi face sloiuri apa rece
Sub geruri viaţa iar agonizează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu