NINGE PESTE ÎNTUNERICUL MEU… de Ioana Burghel

Ninge
peste întunericul meu
în lumina zăpezii
zăresc doar
un drum
prea lung
să ajungă
vreodată
până la tine
prea greu
să descopăr vreo treaptă
prea greu…

Împart
cu această iarnă
frigul…

Mi-e sufletul frig
mereu tot mereu
am orbit deja
sau poate
doar
am obosit…

Inima
vietate rănită
ascultă urletul
lupului flămând
şi aşteaptă…

Ninge peste întunericul meu
dar vreau să
m-ascund
mereu tot mereu…