Un flutur... de Costel Suditu

Un flutur cu aripi de şoaptă

Născută din spiritul sfânt,
Din toate, găsi să înnoaptă
Pe-o stâncă, buric de pământ;

Cum stă, cu-aripe ca una,
Un suflu de vânt îl cuvântă,
Cu rugă ce zace-n furtuna
Ce-aduce căruntul pe tâmplă;

Un gând cu nopţile-n plete,
Cu stelele plin şi cu Luna,
Pune pe fluture pete,
Pe stâncă-şi aşează cununa;

Un vis, mângâiat de iubire,
Mătase-aurie descântă,
Pe flutur aruncă-n orbire,
Şimţire pune în stâncă;

Ce şoaptă de sfânt avusese
Curaj a cuprinde pământul,
Apusul, ce nu-nţelesese,
De plete ciuntea însăşi gândul,
Şi visului arse cămaşa
Iar vântului gura-astupase;

Pe recele trup stă mătasea
Sub aripi de lemn ce lucrase.