placate cu metalul
clipei,ireversibil de tabu,
ca si cum un tabiet
s-a închistat,
prietenescul rid de
expresie a normalului iraţional de ...plauzibil.
Spun că te-aş putea iubi,aşa cum
o cum o câmpie de maci adulmecă pământul,gazdă temporară de nelinişte sărutată
sângeriu,
şi mă întorc surâzând clipelor pe care ştiu că nu
le poţi cuprinde.
Simplu,dragostea ar putea fi orice floare,
care te poate ţine aproape,cu sufletul la gură,
nici n-ar ieşi ,nici cale de-ntors ...nu-i!
Iluzia muză,ambrozie şi otravă,
o sorbi deopotrivă
cu acelaşi nesaţ.
Nu te mai aştepta să-mi aleg cuvintele,
dacă-mi cresc aripi de păpădie sau mă arunc
în golul ce-mi răsună a umplere,
va fi tot ce mai am de dăruit...
Răscumpărarea unor regrete ar fi de prisos ,
între noi,iubite,fie vorba,
viaţa-i prea scurtă să te aştepte să-ţi găseşti
degetele,
mai apoi să le numeri...în acea dimensiune în care
uiţi frecvent ,deşi repetent să
TRĂIEŞTI!
15.06.2012
Vero
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu