Cautari… de Gabriela Dangu

te ning, iubito, pe cetini verzi de brad

ce-mi inconjoara trupul in tacerile de-o viata,
reci, fara de suflu, m-anin de tine
si ma topesc cand te simt....
esti aievea sau doar un vis in care am poposit
fara de voie?

imi esti, iubito, inghetata de dor,
iti simt verdele chircit de durere de mine,
cu lacrimi de fulger ma-mbratisezi tacuta,
fara de acuze de neiubire si nesoare, 
ma ierti de veacuri ca vin doar o data pe an,
cand insasi timpul a incremenit, fara de vlaga,
si a ramas sfarsindu-se in zambetul tau…

ma trece iarna spulberandu-mi clipele
pe care le credeam veacuri,
naruindu-ma, dezgolidu-mi temelia plina de pamant
si negru de atata neiubire
prin inima inca plina de tine si de gustul tau
de piersica dulce, prelinsa pe buzele-mi pline de dorinti
cu care te-am gustat pana la lacrimi
si-n care te pierdeai, surazand…

in nimicnicia in care un alt tu
m-a condamnat pe veci la neviata
inchis intr-o lume nevolnica, fara de visare de noi,
intre lumi paralele cu vremea pierduta in parul tau
si pe sanii-ti plini pe care-mi odihneam
gandurile ce imi treceau prin vene

Unde-mi esti iubito? 
De ce nu-mi vii in singurul anotimp al tau?

14 iunie 2012