ȚIE! de Stefan Oana Valentin

Căreia îi datorez

împăcarea de sub pleoape
depărtarea, de aproape
perna moale de sub gând
cârja, ferm, înfiptă-n vânt
pasul sigur spre pământ
mușchiul verde dintre ape
crud, când urlu, mărul vechi
nopți de zi fără perechi
mângâierea făr' de mână
descântec de zână bună
sărutarea, stea în frunte
înspre jos, cărarea-n munte
tu, ce taci cu zgomot sfânt
din prea liniști, naști cuvânt
faci din apă rug de focuri
crengi troznind prefaci în muguri
din blestem clădești noroc
buze reci le înfierbânți
din normal, ieșit din minți
zborul îl transformi, din mers
miere glasul tău, un vers
frunte prea neaplecată
păcat dulce fără pată
unic cer în univers
palmă împerechiată-n sus
răsărit fără apus

Ție
Sfânt ulei
Neuns.

13 06 2012
ȘTEFAN OANĂ