Şi-a devenit urât... şi găunos,
Iar noaptea doar o mantie tocită,
De lacrimi prea amare tot lovită.
Te-am izgonit din inima-mi iubită,
Acum e seacă şi prea greu pălită,
De dorul ce-o atacă majestos
Cu fulgere... în stil impetuos.
Te-am izgonit din sufletu-mi
brăţară,
Iar ce-a rămas e-o simplă za,
pe-afară,
În vâjul aspru, troienită-n glod,
Încovoiată... şi fără nici un pod.
Te-am izgonit din gândurile mele,
Unde toţi pomii aveau multe
rămurele,
Acum ce-a mai rămas sunt doar
nuiele,
Ce fluieră prea triste după un ram
cu mere.
Te-am izgonit din viaţa-mi obosită,
De stat prea mult în timp,
nefolosită,
Acum încearcă propulsarea-n van!
Ea e bolnavă de iubire şi de an.
Te-am izgonit şi am greşit amarnic,
Căci te iubesc-ul m-a lovit năpraznic
Şi m-a lasat căzută-n boala dulce,
Unde în braţe-mi nufărul te-aduce.
Irina
Nedelciu la 31 mai 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu