Mi-a-mbrăţişat privirea fin şi-mi
pare
Că verdele-mi din ochi dispare
În fericire şi candoare.
Şi-ntr-un miraj nedefinit
Mă înălţa spre cel zenit
Unde iubirea m-aştepta
Mai luminoasă ca o stea.
În simfonia murmurată,
De sunetul suav de harpă
Mă legănam pierdută toată
Ca într-o vrajă minunată.
Ţesută-n fir de borangic
De dragul meu copil, un pic,
Ca semn de stimă şi iubire
Şi foarte mare preţuire.
El este stropul meu de soare
Ce îmi aduce-n picurare
În ochi-mi verzi, numai candoare
Şi-n inimă căldură mare.
E stropul ce suav mă-alină
Când o tristeţe vrea să vină,
Să-mi amurgească-n desfătare
Inima-mi mistuitoare.
El, picur diafan de soare
Eu, mamă simplă, iubitoare
Două lumini scânteietoare
Unite-n suflet şi-n vioare.
Irina
Nedelciu la 15 iunie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu