Sfarsit… de Gabriela Dangu

In preziua nesigurantei mele ce-mi sfasie diminetile

In care buzele mele se despart numai in rictusuri,
Uscate, pline de tine si de dor,
Imi rasare Moartea…
Deghizata in rasarituri si-n sori, ma-mbratiseaza tandra,
Cu bratele descarnate si degete noduroase; 
Se-agata de mine ca si cand
I-as fi scapare de ea insasi,
De vremelnicie si timp,
Oprit chiar acolo, in clipa in care inca imi spuneai iubito, 
Si-n care nu ma dureai pana la sange…
De ce sa ne mintim ca nu ne e dor,
Ca nu mai simtim nici macar ploaia
Ascunsa in surasuri umbrite doar de gene mangaiate de seara?
De ce sa ne mintim ca nu ne iubim
In fiecare secunda, ca si cand ar fi ultima, inainte de sfarsitul 
Ce a venit mult prea devreme?

Cufundata in haul cu care m-a invesmantat,
Intr-o ultima tresarire, o ultima zvacnire, o ultima gura de aer,
Imi treci prin minte, sfasiindu-mi si ultimul atom…

Prea tarziu sa ma impotrivesc Ei,
Prea tarziu sa-mi ramai,
Imi inchid lacrimile in vremea care mi s-a sfarsit
Inainte de inceputul sfarsitului,
Sfasietor de devreme…
15 iunie 2012