SARUT de Emil Marian

Pe cand ea nu avea habar,

S-a strecurat usor prin nuri,
Sa ia sarutul sale-i guri,
Ce-i dulce miere si nectar.

De-a lui aroma ametit,
Se las-usor imbratisat,
De-a sale brate infasat, 
Iar rataceste-n labirint.

Ratacire nesperata, 
La care-adesea a visat,
Pe cand sta trist si-nsingurat
Cu-a sa viata disperata.

Si a ei gura este leac,
Parfum de viata si de dor,
Ce-ar vrea-o orice muritor,
Ca sa iubeasca pana-n veac.

Pecete este-al lor sarut.
Si dezmierdarile ce vin
Alung-al noptii lung suspin,
Si este iar un inceput.

07.06.2012