Sau doar
ecou al nopţii nesfârşită ?
M-apasă
greu şi gândul nu mai poate
Uita
cosiţa-n perne risipită.
Te-ai
răsfirat fiindu-mi aşternut
Al trudei
line, plină de tandreţe,
Mă cheamă
iar eternul început,
Să-ţi fiu
pocladă stării de bineţe.
Mereu ne
poartă prin ecouri dorul
Şi ţese
vraja care se aprinde
Noi doi
ca-n unul, preschimbând fiorul
Într-un pojar ce dragostea
cuprinde.
Ovidiu
oana-pârâu la 7 iunie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu