Noi ne iubeam, iubite, în noaptea
zâmbitoare,
Prin adieri de murmur al stelelor
pictate,
Prin şopotul de ape,crescânde,
revărsate.
Cu Luna-n apogeul luminii înstelate
Mă alintai iubite în forfotul de
şoapte
Sonate înfăşurate în picurii de
noapte
Mă mângâiau prin bucle, trezind
fiori de moarte.
De moarte abisală în a iubirii boală
Unde durerea cruntă se alintă-n
vioară
Extaziind cu-n sunet a inimii vocală
Ce cântă în baladă, iubirea, să nu
piară.
Cu mâna tremurândă de o dorinţă
surdă
Trasai înfrigurat iubirea, să nu
plângă
Pe trupul meu ce-n freamăt gemea
neputincios
În agonia vie ce-l înălţai frumos.
Desfăşurarea sorţii ne pictura pe
cer
Cărarea vieţii noastre trasată în
etern
O hrană cu ambrozii în a iubirii
cler
Mereu învăluită în vrajă şi mister.
Iubirea fără nume cu miezul
conservat
Într-o esenţă tare pe noi ne-a
îmbrăcat
Cu suflet elegant în stilul lui
curat
Brodat doar cu argint şi aur
nepurtat.
Un dar suprem din slavă şi
binecuvântat
De-un tată, ce-n tăcere şi zâmbet
ne-a vegheat
Un dar ce-n adorare, noi l-am primit
timizi
Sperând, nu cu-ngâmfare ! să îl
păstrăm cuminţi.
Căci numai suferinţa ce ne-a lovit
cumplit
Ne-a tăbăcit voinţa să nu cerşim
nimic,
Lăsând doar timpul vieţii să
meargă-n cursul său
Răbdarea ne-a adus iubirea-n apogeu.
Aşa noi am ajuns, să ne iubim frumos
Pierduţi în vraja nopţii, în câmpul
luminos
În şopotul de ape, crescânde,
revărsate
În vechile sonate din picurii de noapte.
Irina
Nedelciu la 11 iunie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu