Amintire... de Boris Ioachim

Amintire, floare scuturată,

Pe poteca anilor pustii
Cât mă doare–aroma ta uscată
Azi, când sunt lipsit de bucurii!

Anotimpuri zboară peste mine
- Fiecare cu parfumul său –
Însă, ce-ar putea schimba în bine
Într-un veac lipsit de Dumnezeu?

Între-un vis şi-o deznădejde cruntă
Tot în amintiri mă regăsesc…
Când sprânceana serii se încruntă
Doar singurătatea o iubesc.

Glasul ploii, murmurând spre seară,
Printre muguri cu miros curat
Ca un cântec dulce mă-nfioară -
Să-mi reînvie vise de altădat’.

Amintire, floare scuturată
Pe uitarea unui veac pustiu,
Mult mă doare-aroma ta uscată -
Azi, când pentru vise-i prea târziu...