Iurie Osoianu

Ai apărut lângă pianul meu, 
Venind de undeva, din răsărituri, 
Răpind, printr-un acord instantaneu
Din universul meu, tot infinitul

Iertați-mi note suspinânde prin fiori,
Acorduri care plâng pe la agape.
Dar lacrimile de pian grozav mai dor,
Cu despărțiri alunecânde peste clape

Te rog de-mi iartă, drag necunoscut,
Nevinovata mea chemare din privire....
Și tristul zâmbetului meu ce-i doar tribut
Plătit de-o veșnicie – veșniciei...

În ochii tăi, atâtea adâncimi,
În blondul tău, atâta nud si soare.
... Plângea pianul meu cu profunzimi,
Cu simfonii de stele căzătoare...

De-a pururi vinovați și izgoniți
Pentru păcatul prim și plin de vină,
Mă plec în fața Creatorului, cerșind
...iubirea Evei,... vinovată.... primă...!

Şi ruga asta, împletită din cerşiri
Şi tainicul ascuns prin asfințituri,
Va fi comoara noastră de iubiri,
De inceputuri noi și de sfârșituri.

Te vreau înghenuncheat în fața mea,
Învăluit de voluptate și iubire.
Răpitul infinit din lumea ta,
Să-mi aparțină veșnic numai mie.

Cu negrul absolutului, absorb
Imaculatul veșniciei de ninsoare...
Plângeau peste pianul nostru orb,
Acorduri rătăcite de scrisoare…

Dragobete (partea a V-a) - De unde vin ? de Ovidiu Oana-pârâu

Motto:

”M-am scris pe-un colţ de vânt pentru Iubita”

de unde vin ?

dintr-o răscruce

de gust pelin

şi altul dulce

în zborul lin

o adiere

de rozmarin

ca mângâiere

m-a rupt din flori

să te îmbete

cu reci fiori

de Dragobete

ca să rămân

la ceas de seară

lângă-al tău sân

dulce fecioară

purtat de dor

de vrajă plin

din ierbi covor

de-acolo vin !

***

să te zbaţi să simţi arsură
când te-oi săruta pe gură
cazne dulci şi reci fiori
rătăcind prin pat de flori
mierea lor să te îmbete
vrăjită de Dragobete

 să te ardă ca de focuri
cerc de braţe pe mijlocuri
să te zbaţi să simţi arsură
când te-oi săruta pe gură

de unde vin ?
dintr-o răscruce
de gust pelin
şi altul dulce

mă cotropesc furnicile în sânge
la gustul tău de fruct abia în pârg

galbene
cosiţele
roşii fragi
sunt buzele

e dusă vremea când pe seară
furam în glumă un sărut
şi îmi doresc a mia oară
acum să-mi treacă de urât …

Numai ochii strălucesc,
Flăcăii-i-ademenesc.
Strânse-n braţe, se feresc
De sărutul fecioresc,
De pe buze să li-l soarbă.

Prinse iară, se supun
Jocului de-acum nebun
De alint şi dezmierdări,
Printre mii de sărutări.

Câte una, mai cuminte,
Prea târziu şi-aduce-aminte
De-a mămucăi ei povaţă
Şi prea mult îl strânge-n braţă,

tu să îndemni fără zăbavă,
să îi dezmierde cu săruturi
sau sa-i alinte-n zbor de fluturi
pe rotunjimi, gura hulpavă

sărut înfioară
adânc de comoară
iubirea-i vioară
sau vorbe-ntr-o doară?

Ea-l împinge şi-l struneşte,
Arşiţa îi potoleşte
C-un sărut şi fuge-apoi,
Către casă, înapoi
Unde-n vise se cufundă
Şi fiorii o inundă.
Iar pe el, pe drum l-apasă
Dor de mândra cea frumoasă.

bătăi de inimi de Renate Müller

ramura pe care stăm e subţire
rău se clatină-n vânt

pe ea ne-am adăpostit
urmăriţi de cete haine

vulturii de pradă s-au înmulţit
lupi înfometaţi dau năvală

să ne rupă-n bucăţi sufletele
ce albe în piept ne-au rămas

HD 22.02.2013 RM

Legată-n amintiri de Renate Müller

Te pierd 
şi-n urma ta
rămân doar fire
în care mă-ncâlcesc

voi vieţui legată-n amintiri

şi-un drum
din labirintul
firelor întortochiate
n-o să mai găsesc

SPERANTA de Ion Ene Meteleu

Stiam ca n-o sa vii,dar te-asteptam,
Eu tot speram c-ai sa te razgandesti,
Si ca-ntr-un colt de suflet te caiesti
Ca ai plecat,desi noi ne iubeam.

Poate-am gresit,ca te tot cicaleam,
Dar intr-un cupu sunt lucruri firesti,
Te certi,te-mpaci,dar in suflet iubesti,
Iar dragostea e cel mai fin balsam.

Si cand eram doar prieteni,ne certam,
Si-a doua zi,veneai sa ma-ntalnesti,
Iar eu ma bucuram ca iar zambesti;
Uitam de tot,si-n brate ne strangeam.

Acum,de-o saptamana stau la geam,
Si ma uit lung,dar tu nu te ivesti,
Eu inca sper,c-ai sa te razgandesti,
Daca ma mai iubesti,macar un dram...

Trenul vietii… de Lacramioara Lacrima

In viata mea eu tot am mers
Chiar daca n-am avut de-ales
In trenul vietii, ca fiecare,
In orice statie am oprit, oricare...
Ele au fost nenumarate
Cu bucurii, durere, presarate,
Am poposit dar am luptat
Si n-a contat c-am indurat…
Am cautat o statie a fericirii
A dragostei si a iubirii
Mereu daca acolo am fi
Esenta vietii poate ca am sti…
C-asa e trenul cel al vietii
Calatorind din zorii diminetii
Tot incercam ca sa ne fie bine
Si sa ne bucuram de asta lume.
Cea mai frumoasa statie
Ce este, a fost si o sa fie
E statia iubirii cea mareata
Ce-aduce implinire in a ta viata
De nu o cauti si de n-o gasesti
Degeaba atunci calatoresti…

In ea,norocul este impletit,
Daca iubesti, la randu-ti esti iubit.
Atata dor si bucurii…
Acum iubesti, ce fericit poti fi,
Cu flori si sentimente-i construita
In fiinta-ti ce se vrea iubita
Si vrei sa daruiesti ce ai mai bun
Uitand de greul intampinat pe drum.
Iubindu-te pe tine, deodat’am inteles
C-a mea calatorie a capatat un sens
Voi mege pan’ la capat si nu ma voi abate
Acolo vom ajunge, indiferent ce-am face.
Esentialul este daca insa am iubit
Si cu speranta-n suflet de am calatorit…
Caci trenul vietii merge inainte
De coboram, urcam, in jur sa luam aminte.
Cand calea lui de-i lunga si anevoioasa
Intotdeauna s-arati ca tie mult iti pasa,
Viata e numai una, calatorind prin ea,
Sa lasi numai de bine privind in urma ta.
La capat sa iesim cu amintiri frumoase
Cu fruntea noastra-n sus si suflete duioase,
Valiza de valoare cu sarg alcatuita
Calatoria-n timp sa fie asa placuta…

între timp de Carmen Zaniciuc

trebuie neapărat să vezi ce-ai mai bun,
să-ți tremure mâinile, vocea, să ai lacrimi în ochi
și cuvintele să iasă ca pruncul din vaginul mamei
prea strâmt.
viața e ca un vis ce doare,
indiferent de te lovești sau nu;
poți dormi dar în timpul asta ai grijă
să ai pe cine ține în brațe.

la scrisul vorbelor de Leonid Iacob

La scrisul vorbelor dintâi  

venit-au . mări, ursitoare  

domniţelor, sub căpătâi,  

au pus, de busuioc, o floare  

Apoi menind-o şi plecară  

spre flori de lună şi de stele,  

dar de cerneluri cam uitară,  

lăsând peniţa făr’ de ele…  

Văzând ,că lasă-n urma pana-i  

doar alb pe coala cea-ngheţată,  

poetul a-nmuiat-o-n doruri  

şi a pus şi dragostea lui toată,  

Apoi a pus din nou cuvinte  

pe fila albă să-se-nşire,  

croind povestea lui cuminte  

şi-nmiresmată de iubire...  

De-atunci Ilene Cosânzene,  

cu plete fluturând în vânt.  

aşteaptă doruri din cuvinte  

la poarta inimii bătând  

Şi ursitoare vin în grabă  

cu ale lor caleşti de foc  

şi pun sub perne, la domniţe,  

fir fermecat de busuioc.  

Şi, tot de-atunci, poetul pune  

cerneala inimii-n cuvinte…  

Primeşte-o şi la tine-n suflet  

şi dă-i iubirea ta fierbinte,  

Pentru că ea, povestea asta  

Ce-n astă sear-am izvodit  

să poată să se poarte-n lume  

cu busuiocul cel ursit.  

Dragobete (partea a IV-a) - Dragostea … apoi, păcatul ... de Ovidiu Oana-pârâu

Aş vrea o floare să-ţi peţesc

Iubito, dacă s-ar putea,

Eu scut spre lumi să-ţi fiu, aş vrea.

Când nori privirea îţi umbresc,

Aş vrea o floare să-ţi peţesc.

Apoi s-o pun să-ţi fie-aproape

Sărut pe mână şi pe pleoape.

Şi ca descânt să te feresc

De cei ce vraja-ţi risipesc.

Din ea vor răsări agale,

Puteri ce ţintuiesc pe cale,

Pe toţi acei ce clevetesc

Poveşti ce-n suflet te rănesc.

Apoi voi pune-al meu amor

Ca pavăză şi ajutor.

Şi-aş vrea iar floarea să-ţi peţesc

Când nori privirea îţi umbresc.

***

odrasle muguri

privirea lunecă-n tăcere

şi să-ndrăznesc parcă îmbie

să îţi răsfir ca adiere

cosiţa lungă arămie

să nu te temi când mâini pe coapse

ţi-oi aşeza întâi uşor

căci ele fi-vor doar sinapse

nestăvilitului meu dor

iar para buzei pârguieşte

piersici în sâni când îi dezmiardă

dulceaţa lor ademeneşte

şi pe oricine pot să piardă

ales îţi sunt iar tu aleasă

ca flăcări gemene în ruguri

mire ţi-oi fi iar tu mireasă

ce se vor odrăsli în muguri

***

hangiţa mea

un cofăieş de vin să-mi dai

hangiţa mea frumoasă

şi carne friptă să îmi tai

hangiţa mea frumoasă

ca pânea albă-i ia ta

hangiţă rumeioară

privind la ea voi ospăta

hangiţă rumeioară

şi-un lăutar când sunt sătul

hangiţă păr de foc

să-mi cânte pân'o fi destul

hangiţă păr de foc

iar după joc te-oi săruta

hangiţa mea focoasă

şi spre iatac ne vom purta

hangiţa mea focoasă

mi-oi stinge para până-n zori

hangiţă-ntre hangiţe

şi-oi adormi pe subţiori

hangiţă-ntre hangiţe

***

romanţa cobzarului

doar un cobzar mai poate să aline

cu linele-i acorduri de vioară

tristeţea care parcă mă doboară

şi râul meu de lacrimi şi suspine

doar un cobzar mai poate stinge-amarul

cu linele-i acorduri de vioară

atingerea de strune mă-nfioară

când cu obidă azi închin paharul

doar un cobzar mai poate limpezi

cu linele-i acorduri de vioară

o seară mohorâtă ce coboară

şi tulburarea strânsă zi de zi

doar un cobzar mai poate să re'nvie

cu linele-i acorduri de vioară

iubirea care sufletu-mi omoară

iar vinul să-l preschimbe-n apă vie

***

dă-mi ...

dă-mi gura ta ca semn că m-ai iertat

să-mi sorb din ea-mpăcarea de fugar

ce-a rătăcit cu gândul lui ştrengar

şi ca zălog că răul e uitat

dă-mi sânul tău ca leagăn pentru vise

cum marea îi adoarme pe năieri

în zori când îl desmierd cu mângâieri

aroma-i simt şi puful de caise

dă-mi mâna ta eu să te ţin de mână

oprelişte spre-o nouă rătăcire

consemn pentru necaz sau fericire

şi legământ că îmi vei fi stăpână

***

Adult/era de Costel Suditu

Stătea pe scaun şi pe gânduri.
Pe buze-i flutura dispreţ…
În spaţiul dintre două rânduri
Surprinse presupusu-i preţ;

Îşi puse mâna peste coală
Şi aştepta să curgă timpul…
Dădeau în pieptul ei năvală
Atâtea gânduri… chinuitul;

Se-aude uşa! Ea, tresare!
Când ochi-i vede şi zâmbitul,
Sugrumă coala-ntr-o strânsoare
Şi-i sare-n braţe!... Fericitul!

Încă odată se convinse
Că totuşi, îşi iubea bărbatul!
Îşi promitea, cum mai promise,
Că-n veci, nu va mai fi cu altul!