Poveste (sau realitate) de Lavinia Amalia

Nici nu stiu de cate ori 

am adormit in poala gandurilor tale...

ultima data am avut impresia

ca fericirea isi schimba doar culoarea

si ca timpul e doar un loc

de unde dezerteaza viata.

Repet intr-una si ma intreb

de ce s-a inventat postul iubirii

Esti un vis,imi spun prietenii,

ai sa"mori"inainte de a muri,

dar ei'traiesc' atat de transparent

incat devin invizibili

mai grav este cand ploua cu cenusa.

Iubesc Muntele Golgotei,nu mai mult decat porumbeii,

imi place culoarea violetelor,dar nu ma gandesc obscen,

iubesc shabatul si duminica,dar nu iubesc odihna creierului,

am un respect pentru vulturi,ei vad mai bine,

croncanitul peltic al politicii doar ma amuza.

Credeam ca oamenii mari nu mor niciodata...

Istorii vechi ascund in pesteri copilaria

cand roz,cand gri,

iar eu iubeam albastrul, ca si Marile Sperante.

Verdele sufletului  picteaza un Lord,

il ador ca pe Cel mai Bun Prieten care nu judeca,

aduna pana cu pana si-mi tese visul in privirile lui

N-am stiut ca tacerile  cara pe rand plumbul in aripi

Dar ati vazut filozofia ascunsa intr-un bordel?

Nici Iubirea.

Desi nu-s fan al lui Socrate,eu il admir,

el  are   si dreptate.

Imi voi da umbrele la incinerat,inima la spalat

asa nu voi mai sti ca pot zbura...

Dar tot simt focul oxigenat  

inundand sangele meu cu dragostea ta

(intinsa pe cruce)

si te iubesc neinteles...

cat nici eu nu pot duce

Îndoială de Boris Ioachim

Că ne-am iubit – nu-i nici o îndoială
Că ne iubim – ne îndoim puţin…
Căci poate că stupida plictiseală
Ne-a strecurat în suflete venin.

În veacul strâmb şi plin de umilinţe
Şi ros de piedici şi-ncercări groteşti,
Lipsit de sensuri, taine şi credinţe –
E tot mai greu şi tragic să iubeşti.

Şi totuşi, plin mi-e sufletul de tine
Iar inima mea bate-n pieptul tău…
Dar nu mai ştiu de asta-i rău sau bine –
Şi tot mai des mă simt meschin şi rău.

Mă arde-n noapte aspra întrebare
De-i dragoste-ntre noi sau doar un joc…
De nu cumva ne minţim cu ardoare –
Şi-i aşteptăm sfârşitului soroc.

Ce trist ar fi să fie doar minciună
Să fim doar jalnici şi banali bufoni!
În lumea asta – plină de ranchiună –
Pe tabla ei de şah să fim pioni.

…Că ne-am iubit – nu-i nici o îndoială
Că ne iubim – ne îndoim puţin…
Dar poate-i doar o simplă bănuială –
Căci dragostea-i şi miere şi pelin…

Lăstarul de Costel Suditu

Într-o seară, verde-crud
Un lăstar, sub lună,
Se desprinse şi-mi striga:
-„Bună, bună, bună”!

Fiindcă sunt un om normal,
M-am întors, şi „bună”!...
I-am răspuns ambiental;
I-am cântat în strună.

Am vrut pasul să-mi grăbesc…
Verde-crud lăstarul
Mă-ndemna să îi zâmbesc
Aruncând cu zarul;

-„O, lăstare, ce doreşti?
Sunt grăbit, am treabă!
Mă aşteaptă, cum ghiceşti,
Loc şi om, nu iarbă”!

-„Vreau în pieptu-ţi să mă-nfig,
Drept în inimioară,
Să cresc ram, şi înflorind,
Să rodesc afară”!

-„Dar tu, oare nu auzi
Pieptul meu cum sună?...
Gol e, şi dacă-l pătrunzi
Vei simţi doar brumă”!...

-„Tocmai, pentru asta eşti
Cum să spun… alesul;
Dintre-atâtea reci caleşti
Doar tu miri culesul”.

-„Nu, lăstare verde-crud,
Nu te vreau în mine,
Fiindcă-n inimă-mi ascund
Prefăcutul sine,

Iar de te-oi lăsa, cum vrei
Să prinzi rădăcină
Şi din inimă să-mi iei
Sevă, numai vină

Vei simţi în viitor,
Flori, ţi-ar fi regrete,
Iar ca sine roditor,
Clipe reci şi bete”.

Luna încă mai ţinea
Cerul dintre stele,
Când lăstarul verde-crud
Se ruga de ele:

-„O, voi ochii cerului
Şi tu, nopţii mamă,
Luaţi-i gândurile lui,
Faceţi să adoarmă!

Daţi-i visul când în piept
Inima să-i fie,
Mai dulceagă, şi încet
Să se-ncreadă mie!

Vreau din pieptul său să am
Floarea ce mi-ar face,
Rodul mult visat pe ram
Pentru a se coace”!

Şi deodată, chiar ea, luna,
Stelele şi ele,
Au întins a bolţii mâna
Ofurilor mele,

Iar aşa, cu vrerea lor,
Tot pe înserate,
Mă trezi-i într-un amor
Cu-n lăstar, din toate;

Şi crescu lăstarul crud,
Chiar rodi pe ramuri,
N-aveam ce să mai ascund,
Sub acele valuri;

Dar, o noapte fără cer
Osteni cuprinsul,
Şi cu dinţii ei de fier
Făptui desprinsul;

De atunci tot trec golit
Printre toţi lăstarii,
Poate iar voi fi dorit!
Dar prea mulţi sunt carii…

Cum apare un lăstar
Sar pe el cu dinţii,
Ce să-i faci?... e lucru rar!...
Totuşi, roagă sfinţii!

Elan primăvăratic de Boris Ioachim

Zburătăcesc năuce orătănii
Prin curţi zbicite de solar surâs...
Albi, ghioceii, parcă bat mătănii -
Iar vrăbiile nu mai pot de râs.

Căci şesul hotărât e să-nverzească,
C-o cerbicie demnă de-un catâr...
Şi ploaia caldă vrea să-i împlinească
Ca-ntotdeauna – veşnicu-i hatâr.

...Când primăvara m-a lovit în ţeastă
C-o rază şi cu-n vesel ciripit,
Simţind vânt cald, venind din zarea vastă –
M-a-nfiorat un dor nemărginit

De planuri noi, de alte idealuri –
Mai proaspete şi vii, căci cele vechi,
S-au risipit - ca ceaţa printre dealuri –
Vreau s-apuc, straşnic, viaţa de urechi.

Vreau să iubesc, precum iubeam odată,
Când sărbătoare clipa îmi era...
Să-mi şterg din suflet orice neagră pată –
Să-nvăţ, din nou, ce-nseamnă „ a spera”.

Căci primăvara m-a lovit în ţeastă
C-o rază şi cu-n tril înveselit;
Şi de pe zăpăcita vieţii creastă –
În braţele speranţei m-a zvârlit...

ÎNTOARCERE DIN VIS de Elena Iuliana Constantinescu

Voiam ca ziua de mâine
Să-ți închidă fereastra,
O creangă albă
În geamul tău să bată…
Tu să nu dormi!
Să-mi urmezi gândul
La marginea luminii,
Să mă privești ca pe-o petală
Din contur albastru,
Să mă stropești cu roua lacrimilor tale
Și-apoi, tăcerea din cuvinte s-asculți înfiorat.

Frumoasa e dragostea… de Lacramioara Lacrima

Frumoasa e dragostea cand se daruieste,
Fericit va fi acela care o si traieste…
Viata pare fara griji si asa usoara
Timpul ti-e prieten bun, mai placut el zboara.
Oamenii cand se iubesc, devin mult mai buni,
Caci din suflet se-ndragesc,vorbe calde-si spun…
Atunci cand tu esti mai trist, durerea te-apasa
Ai cui sa o-mpartasesti si ti-e inteleasa…
Lacrima de-a aparut, ochii umezindu-ti
Ti-o va sterge cel iubit, suflet mangaindu-ti
Vei zambi si vei dori sa-l imbratisezi…
Cu speranta chiar si-n vis…ai vrea ca sa-l vezi…

Dragostea vine deodata, nu te-anunta, se iveste,
Si precum ca focu-n vatra,intr.-una te mistuieste…
Printre picaturi de ploaie sau prin razele de soare
Daca esti indragostit…vremea importanta n-are…
Ai in inima caldura si doresti ca s-o reversi
S-o simta omul iubit, cel cu sufletul ales…
Cel ce stie sa te alinte, sa-ti dea inapoi iubire
Sa te stie-n siguranta…sa ai numai fericire…
Cum sa nu-l iubesti, cand o merita din plin?
Cum sa nu te-ndragostesti, fara a stii, chiar din senin?
Cand tu vezi ce mult ii pasa si-l interesezi oricum
Il iubesti si il doresti orice zi-ncepand de-acum…

Toata viata sa iubesti, sa oferi ce poti in jur,
Sa ai tot ce iti doresti, sa iubesti din suflet…pur!
Se spune ca de iubesti…vei primi si tu-napoi
Dragostea ca o poveste dulce este pentru noi
Presarata cu saruturi si atingeri prea gingase
Dorinte ce te patrund si devii chiar patimas…
Ca un vis plin de magie si de tainica tandrete
I-i zaresti fara sa dormi…minunata-i frumusete
Dragostea nu are varsta…o poti intalni oricand
Poti s-o dai… mai putina nu-i nicicand
Vrei sa-i dai celui iubit, tot ce ai si fara veste
Sa simta ca e iubit, dragostea frumoasa este…

Iubita mea, n-ai grijă... de Cătălin Codru

Să nu te-ngrijorezi iubito,
Am stins eu felinarele prin parcuri...
Şi curcubeiele pierdute...
Să nu se mai rănească-n garduri.

M-am îngrijit şi de alei,
Am măturat de-acum toţi paşii,
I-am curăţat cu sârg şi cu temei,
Să nu-i strivească-n goană pătimaşii.

Din liliac am scuturat parfumul,
Cum vântul adia odinioară,
N-a mai rămas în viaţă decât unul...
Cel care înflorea întâia oară.

Ştii banca noastră... am mutat-o,
Să nu se-aşeze alţi nebuni pe ea,
Doar luna... n-am împrumutat-o...
Era prea singură... frumoasa mea.

Iubita mea de-acum să nu ai grijă...
Căci greierii s-au risipit... de-a lor orchestră.
S-a dus şi taina... n-a rămas vreo vrajă,
Care-ar putea fura cumva, povestea noastră.

călători de Leonid Iacob

El, călătorul viselor şarade,  

bolnav de ispitirea unui veac  

strângea nisipul albelor balade  

dar de iubire tot era sărac.  

Păşea în urma florilor-ispite  

şi-ar fi dorit un zâmbet să îi dea,  

era mereu cu tâmplele albite  

de dor din el, de dor de ea.  

O, călătoare-a viselor frumoase,  

mai dă-mi cuvinte-n nisipit pridvor  

să le ridic cu aripi de vântoase  

spre ochiul tău de suflet şi de zbor.  

Raspuns de Dori Lederer

ÎNDOIALĂ de Elena Iuliana Constantinescu

Când valuri plămădeau
În beția lor de apă
O nouă arcă ne-mplinită,
Când albatroșii adunau
În aripi răsfrânte de vânt
Cioburi de furtuni nebune,
Acolo, în larg de albastru,
Înflorind din ruga mea fierbinte
A tresăltat, învăluită-n glas de vânt și anotimp,
O stâncă.
Tot așteptând
Să piardă marea gustul sării
Am poposit sub roșu de corali,
Și prințul Timp veni ca să îmi ceară
În schimbul roții lui cu fir de aur,
Mănunchiul meu de gânduri despletite
Să-l dăruiesc…