vineri, 31 august 2012

Stare... de Lavinia Amalia


Minutarul,molipsit de secunde,
masoara clipele irosite...
Prin trup,turturii cuvintelor nerostite
imi strapung maduva sufletului
si-mi coaguleaza sangele.
Undeva,sub clar de luna,pe o plaja
Doi vor sa se regaseasca-n Unul.
Asternuturile lumii sunt zdrente
ale miturilor distruse...
Cineva atinge timid,un pian
dar muzica ce-o aud,
e suieratul unui tren
plangandu-si trecerea...
Roua Dragostei neconsumate
vrea sa-mi spele mintea de tine,
Dar fulgere de dor  imi spinteca fiinta.
Aud pasi ...tulburandu-mi tacerea...
Ma infior la gandul ca esti tu
Un ochi e deschis,sperand
ca vei veni...
Iar celalalt e inchis
amintindu-mi ca nu existi

joi, 30 august 2012

-Început de poem- de Nicoara Nicolae-Horia


Multe lucruri în viață
sunt
fără rost.
Nu toate florile
au rod
între petale;
nu e nevoie să înveți
pe de rost
anul morții
și al nașterii tale...



30 August 2012

Rugăciunea unui copac de Vali Zavoianu

Un copac cu ramuri brune
Şi cu semne lungi pe trunchi
Murmură o rugăciune

Şi smerit, cade-n genunchi.
Fă-mă Doamne, de mă taie,
Casă pentru un sărac
Fă-mă pat într-o odaie
Şi-nveleşte-mă cu sac.
Fă-mă Doamne foi de carte
Hrană pentru minţi să fiu
Şi din trunchiul meu o parte
Fă-o nai în cânt să-nviu.
Fă-mă Doamne o icoană
Oamenilor să te-arat
Şi de mă taie la toamnă
Fă-mă plug pentru arat.
Doamne fă-mă blid şi linguri
Să hrănesc pe cel flămând
Şi fereastră celor singuri
Cârje pentru cel plăpând.
Sufletul să nu mă doară
Nu mă face lemn de foc
Fă-mă Doamne o vioara
Şi sădeşte-mă la loc.

29.08.2012, Zavoianu Vali

Ferește-mă, Doamne de Corina Nica

Dragostea visează,
dar visul ei nu stă
întotdeauna sub semnul adevărului.

Ferește-mă, Doamne, de obișnuința banală,
dar și de marea amăgire.
Dă-mi în tainița inimii
murmur intens și fascinant,
sclipiri stranii
adulmecând giuvaerul
numit Încredere.
Fă-mi sufletul
sanctuar al prieteniei
și cizelează-mă,
ferindu-mă de îngrijorări
și surprize.
Și învăluie ființa mea
în parfum de magnolii.
Chiar dacă dragostea visează,
iar visul ei nu stă întotdeauna

miercuri, 29 august 2012

Supra... de Costel Suditu

Cine eşti tu!? 
Mă întreabă supărată,
O scamă ce s-a trezit

Pe haina mea uzată;

Te-ncumeţi a-mi sta-n cale?
Fereşte-te momâie!
Am drumurile mele,
Mă-ncurci ca o tămâie!

Mă tot feresc, am zis,
Dar tu te ţii de mine!
Chiar nu te vreau pe haină!
Sunt om, cum vezi prea bine;

Tu om!?... se-amuză scama,
Fii serios drăguţă!
În hainele acestea,
Nu pari de cât maimuţă;

De-ai şti pe ce minune
De om m-am plictisit,
Ai face cale-ntoarsă
De la cum te-ai numit;

Aşa, că ce oi fi,
Cu haina ta cu tot,
Suceşte-te în vânt
Să plec, să zbor să pot;

Şi m-am sucit ca scama,
Să zboare spre o altă
Fiinţă demnă poate,
De ea recomandată;

Dar începu să plouă
Când tocmai că zbura,
Şi-ngreunată cade
Dorindu-şi haina mea;

Aşa se face-n viaţă
De multe ori când zbori,
Să nu fii mulţumit
De locul unde mori,

Dar asta numai dacă
Prea mic, te-ai crezut mare,
Şi-n loc să fii ca tine,
N-ai fost nici în picioare.

Maia sta chircită lângă zid de Maria Belean

ca un shaman în plină meditație conturând ambiguități
privirea-i goală se umple de adâncuri
albe

albastre
negre
nu le mai putea distinge căldura
după sensuri
erau doar proaspete

șerpi nemișcați pe pământ
elegant încovoiau iarba rupând tăceri

odată am învățat și eu să aplec iarba
în melodii unice
muzică de Bach
în competiții mereu pierdute

Maia știa cel mai bine să stea lângă ziduri
mereu în aceeași cămașă neagră
picioarele goale
speriată de verdele rece

mușchi și licheni îi alunecă pe frunte
atingerile rochiei de voal și brocart
nu o mai recunosc
șarpele privește orhideea
care-și smulge singură petalele
în reverberații
de senin

cu ce se mai poate măsura
nisipul din ziduri

Gând de toamnă de Boris Ioachim

Vântul rece-al toamnei faţa mi-o încruntă
Frunza ruginie aşterne-se sub pas,
Şi se-aud în noapte chiote de nuntă

Tulburând cu larmă al tăcerii glas.

Îmi tresare gândul, hohotind bezmetic
Amintindu-mi, sadic, de trecutul mort,
Şi se adună-n grabă negrele corăbii
Ale amintirii-n al inimii port.

Pleoapa cerne lacom ploile durerii
Rana greu ascunsă se deschide iar
Mă-nfioară-n noapte amintirea verii -
Vara tinereţii şi stinsul ei jar.

Toamnă blestemată,
Toamnă fumurie,
Spune-mi de oare
Nu a fost să fie?

Văd, în amintire, o iubire vie -
Patimă ascunsă-n ochii care cer...
Dragoste nebună – ce n-a fost să fie,
Sentimente care, astăzi, zac stingher.

Văd, în amintire, muguri de april -
Văd o fată dulce, cu un râs bizar
Şi-mi revin în suflet lacrimi de copil
Şi tristeţi nespuse – şi suspin amar.

Anii – pietre grele – vise-au măcinat
Dragostea pierdută mi-e blazon şi chin,
Des îmi port în noapte trupul ruinat
Şi-o-ntrebare-mi umple gândul de venin:

Toamnă blestemată,
Toamnă fumurie,
Spune-mi de oare
Nu a fost să fie?

Calea care duce către nicăieri
Tot mai des s-aşterne sub stingherul pas
Nu mă mai sărută limpezi primăveri –
Nu e vis s-aprindă înecatu-mi glas.

Fata mea ciudată, fata mea de-april,
Cine-n miez de noapte te-o mai pomeni
Când sub strai de iarbă, rece şi umil,
M-or culca – şi-n tină mă voi risipi?

…Frunza ruginie aşterne-se sub pas
Vântul rece-al toamnei faţa mi-o încruntă;
Să ne luăm, iubito, ultim bun-rămas -
Căci m-aşteaptă moartea, să-ncropim o nuntă.

...Viaţă blestemată
Toamnă fumurie,
De ce am ars degeaba
Şi n-a fost să fie?

Frumoasă ești... de Nicoara Nicolae-Horia

Frumoasă ești! de parcă mă înfurii
Și frumusețea ta e-atât de-adâncă!

Ascunde-ți chipul să nu-l vadă furii,
În poezia mea, nescrisă încă

Și-acolo să rămâi o viață întreagă
Și dincolo de ea, în veșnicie,
Să nu mai știe nimeni că mi-ești dragă,
Nici frumusețea ta să nu mai știe.

Eu să te scriu încet și cu migală,
Să îți adun silabele fierbinți
Ca un copil sârguincios la școală-,
Frumoasă ești! eu știu că nu mă minți...





28 August 2012

Strigă cerul de Catalin Codru

Strigă cerul a mirare...
De ce vânturile vin?

Zarea mea se tot răceşte,
Iar eu, uite... sunt senin!

Ziua-mi scade.. şi se duce,
Mi se tot răresc din frunze,
Din copaci îmi pleacă păsări,
Pierd din fluturi, pierd din gâze...

Verdele mi-e auriu,
Sunt albastru... mai pătruns,
Şi mă simt de-acum pustiu,
Tot sunt cer, dar nu-s de-ajuns...

Mi-am greşit vreo socoteală,
Mi-am amestecat, magia,
Norii-mi fierb a împărţeală,
Şi-mi e surdă gălăgia...

Cu pădurea colorată,
Şi cu ploile ce-mi vin,
Îmi e toamna... aristocrată,
Strugurii se cer în vin.

Strigă cerul a mirare,
Dacă am greşit ceva...
Lasă-mi Doamne, bolţi stelare,
Şi nopţi line... câteva.

Destin împrospătat de Bogdan Dumbraveanu

Câte traiectorii puteam urma 
Dintr-un punct
În care poate 

Am greşit perspectiva

Un pescăruş se aşează
În fiecare dimineaţă
Pe fereastra mea
Apoi zboară
De fiecare dată
În altă parte a zării

Sunt zile când ploile
Şi un amurg înainte de vreme
Ţi se aştern pe chip

Îmi vine să mă odihnesc puţin,
Sărut pe gelznele tale,
Precum pasărea
Pe geamul meu de dimineaţă

Punct din care să văd încă odată
Câte zboruri
Câte traiectorii
Pot urma

Nemărginirii.