Supra... de Costel Suditu

Cine eşti tu!? 
Mă întreabă supărată,
O scamă ce s-a trezit

Pe haina mea uzată;

Te-ncumeţi a-mi sta-n cale?
Fereşte-te momâie!
Am drumurile mele,
Mă-ncurci ca o tămâie!

Mă tot feresc, am zis,
Dar tu te ţii de mine!
Chiar nu te vreau pe haină!
Sunt om, cum vezi prea bine;

Tu om!?... se-amuză scama,
Fii serios drăguţă!
În hainele acestea,
Nu pari de cât maimuţă;

De-ai şti pe ce minune
De om m-am plictisit,
Ai face cale-ntoarsă
De la cum te-ai numit;

Aşa, că ce oi fi,
Cu haina ta cu tot,
Suceşte-te în vânt
Să plec, să zbor să pot;

Şi m-am sucit ca scama,
Să zboare spre o altă
Fiinţă demnă poate,
De ea recomandată;

Dar începu să plouă
Când tocmai că zbura,
Şi-ngreunată cade
Dorindu-şi haina mea;

Aşa se face-n viaţă
De multe ori când zbori,
Să nu fii mulţumit
De locul unde mori,

Dar asta numai dacă
Prea mic, te-ai crezut mare,
Şi-n loc să fii ca tine,
N-ai fost nici în picioare.