Despre oameni de Vali Zavoianu

O risipa de lumina peste visurile noastre
Care prinde radacina si coboara dintre astre
Ne alege, ne ridica, ne mangaie cu blandete
Si de sus de unde vine lumea are frumusete.

Cand nu stii cum e lumina catarandu-te cu frica
Lumea ta devine rece, stramba si atat de mica
Am mai plans si voi mai plange cerul sa isi aminteasca
De nefericitii care n-au putere sa iubeasca.

Ochii tai de ‎Nuța Istrate Gangan‎

ochii tăi

sfredelesc adâncuri.
ochii tăi
sunt
conductori de energie calorica
electrica si erotica.
Ochii tai
construiesc poduri-curcubee
peste sufletul meu.
ochii,
doar ochii
trec prin filtru durerea
din sufletul tau, catre inima mea
intr-un schimb absolut necesar
de sentimente pereche.
Ochii tai
imi traduc
ceea ce tu nu-mi vei spune niciodata
atunci cand ma privesc.

atunci cand sfredelesc adancuri.

Drumuri de Carmen Stefania Luca

drumuri de viață, 

clipe remodelate,
timp reconstruit ,
din luturi uscate,
olari nepricepuți, 
roata se învârte,
repetabila mișcare
în cercuri rotite. 

firescul se uită 
se naște absurdul ,
moare fiorul 
pe țărmul dorului, 
plânge sufletul 
la porțile iertări 
ultima lacrimă
din trupul timpului.

Fluturaş, libertate de-o zi... de Radu Adrian Gelu

Soarele se strecoară prin ferestrele vii,

Risipind toţi norii-n căldură şi culoare.

În dansu-i zburdalnic, în fuguţa mare,

Vibrantă floare, el micul fluture apare.

În tăcere muzica şi-o cântă-n aripioară,

Sărutând petală după petală-n escală.

Parcă-n căutare de geamăna-i floare,

iubeşte tot ce dintre frunze înfloreşte.

Libertatea a zbura-n amestec cu cerul,

Fie şi doar o zi, e libertatea a fi fluture!...

Iubesc de Vali Zavoianu

Ce zambet, Doamne, ce lumina

Din cer ma ploua cu luceferi 
Cat poti sa fii tu de senina
C-abia imi scapa ochii teferi.

Aluneci peste porti de roua
Si-mi razi iubito despletita
Se rupe inima in doua
De cat esti de neprihanita.

Ma jur pe tot ce va sa vie
O clipa doar sa-mi vii in brate
Sa mi te dai pe toata mie
Sa las iubirea sa ma-nhate,

C-as scoate inima afara
S-o porti iubito-n piept la tine
Sa fie azi ultima oara
Cand esti frumoasa fara mine.

Uita, dar aminteste-ti de Nuța Istrate Gangan

De ce ai tendinta sa renegi fostele iubiri? Sa le ignori, sa pretinzi ca nu au fost?

Este ciudat sa te prefaci ca nu au existat si ca nu au avut un oarecare impact in viata ta cand omul de care te-ai indragostit atunci a fost pentru trei zile sau trei ani, cea mai importanta persoana din viata ta.Ti-a fost icoana in fata careia te-ai inchinat sau ai blestemat.

Se spune ca suntem suma persoanelor care au trecut prin viata noastra. Bune, rele, fiecare a lasat si a luat ceva. Unii ne-au lasat amintiri frumoase, altii au luat bucatele din noi, unii ne-au taiat "pofta de pereche", altii ne-au parasit cand ne era lumea mai draga. Am parasit si am fost parasiti. E normal sa fie asa.

Acum o vreme cineva mi-a spus:"Ai fost si vei fi iubita". Am avut un fel de sentiment ciudat, eliberator...

Nu am spus nimic, dar am stiut ca undeva am lasat o amintire frumoasa, chiar daca a ramas doar amintirea unui suras.

De ce ai incerca sa-ti distrugi amintirile despre fostele iubiri? De ce ai vrea sa le dosesti undeva in spatele regretelor si al parerilor de rau?

Ce a fost a fost...

Daca a fost prea trist, aceste amintiri iti vor folosi ca si criterii de selectie pentru mai tarziu. Frumoase, mai putin frumoase, amintirile sunt punti de lansare pentru vise.

Dor...

Unele amintiri dor. Altele taie in carne vie.

Stiu...

Sunt lucruri pe care nici nu vrei sa ti amintesti. Nu esti singurul.

Iubirea ne-a legat si ne-a dezlegat, ne-a tavalit prin noroi si ne-a inaltat la stele.

Uita...dar aminteste-ti.

Cu tandrete si duiosie. Fara ura si pareri de rau. Pentru ca trecutul este bine sa ni-l amintim, dar, si mai bine, trebuie sa fie lasat acolo unde este.

Tarziu in viata toti, fara exceptie, vom ramane doar cu amintirile pe care ni le croim in fiecare zi. Fara macar sa ne gandim, adunam amintiri pentru mai tarziu.

Desi uneori ai vrea sa uiti, ceva te impiedica .Desi nu vrei sa-ti amintesti, ceva nu te lasa.

Si daca astazi ti-e bine, gandeste-te: Nu esti dator un pic, macar un pic, amintirilor? Exista oameni pentru care ai avut un un "ceva".

Oameni care ti-au fost "litera si lege" pentru o vreme sau doar "plimbare mana-n mana intr-un parc, in miez de toamna". Oameni cu care ai impartit o viata pentru un timp sau doar un pat pentru un anotimp.

Si chiar daca te straduiesti sa uiti, n-ai sa poti.

Pentru ca atunci cand a fost un ceva, va ramane intotdeauna un ceva, chiar daca, in comparatie cu ceva-ul de ieri, cel de astazi este cu totul ...altceva.

Nu întoarce fila de Carmen Stefania Luca

ușor, 

lasă-ți pasul să alunece 
printre gândurile-mi scrise, 
printre șoaptele îmbibate-n dor, 
mai lasă-ți pasul ușor 
spre mine, 
și urma lui am s-o păstrez 
ecou 
zilelor pustii,fără tine și mine... 

(nu întoarce fila) 
vântului, 
o va rupe-n bucăți, 
mai lasă-mi cuvântul 
să absoarbă lumina, 
mai lasă-ți clipa 
în versu-mi să se piardă... 

(nu întoarce fila) 
ploii, 
cerneala o va șterge, 
cuvintele-mi vor pieri 
topite-n stropi deși 
de apă rece... 

întoarce fila destinului 
dar nu o rupe, 
împletește din fir de mine, 
o strofă ,un cânt ,de nemurire, 
așteaptă-mă-n veșnicie 
să culegem vise împreună!

Spre mine... de Carmen Stefania Luca

Ecoul orologiului încă-l aud

risipind secundele-n mine,
arunc dorul miilor de zări
cobor adânc...
spre mine

sting clipa dureri
în palmele iertării,
sorb din cupa destinului
și cea din urma clipă
a nemuririi...

alerg conturul unui vis,
e cerc ,obosesc ,
respir
și iar încerc,
un opt întors
spre mine...
de mine
în mine...

Tristete de Vali Zavoianu

Mai canta un fluier prin frunzele moarte

Departe esti suflete-atat de departe
Ascult tanguirea din toamna tarzie
Ma sfasie dorul si nimeni nu stie.

Si toamna ma doare si cantul de fluier´
Iubirea se zbate pe moarte-ntr-un suier
E cerul de ploaie-ncruntat ca si mine
Ma-ntreb daca ploua si-n suflet la tine.

Mi-i perna straina si noaptea pustie
Ce vesteda-i toamna si ploaia ce vie
Ce trist ne despart milioane de drumuri
Si dorul cum lasa prin mine parfumuri.

Ce fluier nebun, cum ma-ncarca de jale
Si-mi canta de tine, de visele tale
De toamna imi canta, de clipe straine
Ma-ntreb daca-i toamna si-n ganduri la tine.

Ce singura sunt si ma-ntreb cat mai tine
Cu jalea din fluier si jalea din mine
Cu dorul flamand care musca din noapte
Si-mi ploua cu frunze uscate de soapte.

Ma lasi sa ma sting intr-o toamna departe
M-agat de iubire pe viata si moarte
Aduna-ma-n bratele tale mai bine
Ma-ntreb daca tie iti e dor de mine.

Gramul de nebunie de Nuța Istrate Gangan

Aveam de gand sa scriu o poveste privind nebunia iubirii.

Apoi m-am razgandit, pentru ca nimeni niciodata nu vrea sa fie in pielea unui om a carui incredere in el insusi a fost stirbita. Fie de alti oameni, de parintii care i-au stabilit devreme in viata reguli care nu pot fi incalcate sub nici o forma, fie de felul cum arata fizic, fie de dezamagirea unei alte iubiri sau de cercul total inchis numit "casnicie(sau relatie)-fara iubire in care un individ poate rataci ani si ani.

Nu stiu...

Motive ar fi cu duzina.

Te indragostesti EXACT de cine nu trebuie.

Te indragostesti de cineva care se considera mult mai aratos ca tine si mult mai "cool".

Sau de cineva care se joaca doar de-a iubirea si de-a relatia.

De cineva care vrea doar sa mai adauge un trofeu la colectie.

Ai fi tentat sa spui ca nu te poti indragosti asa, dar "incurcate-s caile iubirii", nu?

Iti garantez ca dihania exista si iti garantez ca multi am trecut prin asa ceva(diferenta este ca am deschis ochii cu un minut mai devreme si ne-am luptat cu "demonul".

Dumnezeu stie ce vedem la unii oameni ca ne atrag asa cum o lampa fierbinte atrage un fluture, apoi la prima atingere a "fierbintelii" picam morti prin electrocutare.(Adica ne zbatem "bine" inainte de a inchide ochii).

Relatia functioneaza pe un fel de santaj emotional, pentru ca si el, in felul lui, s-a indragostit de ceva. (Pacat ca creierul nu poarta marimea 34D la sutien si nu are picioare lungi)

Nesiguranta in iubire ne transforma in disperati. Cu atat cu cat nepasarea lui latenta, desi prezent fizic in relatie, creste, cu atat mai mult gramul tau de nebunie devine kilogram.

Si faci anumite lucruri pe care in alte circumstante nu le-ai fi facut niciodata.

La sfarsit te transformi in umbra celui care ai fost, ai sufletul golit, ajungi sa regreti fiecare cuvant, fiecare gest. Cateodata ajungi in spatele gratiilor si singura scuza este ca "tot ce am facut am facut pentru el. Pentru ca l-am iubit"

Un gram de nebunie exista in fiecare iubire. Obsesie, gelozie, dependenta. Dar gramul de nebunie, nesupravegheat ne poate transforma in ceea ce in realitate nu suntem?

Sau suntem intr-adevar ceea ce am devenit ?

Am avut nevoie doar de un declansator?