TE CHEM... de Patricia Serbanescu

Te chem în gându-mi, eşti în mine,

Te strâng în brate, dor îmi e de tine!
Imaginar, real sau reverie,
Tu eşti al meu... mi-o spun doar mie...

Te chem în prejma sufletului meu
Un roi de sentimente ţes mereu...
Si le-nvelesc în razele de soare sau de lună
Putând să-mi împletesc acea cunună...

Te integrez în mine, în felul meu de-a fi,
Să fim doar împreună atât cât vom trăi!
Aripile le-om împleti, să navigăm în timp,
Te-aştept pentru-mplinire în orice anotimp...

Nerăbdătoare sunt şi sufletu-mi te strigă
Tu eşti la depărtare şi gândul mă intrigă,
Te chem acum în noapte, emoţii mă-nfioară
În visul meu te-aştept, poteca e stelară...

Te chem, te strig şi lacrimile-mi curg,
Dorinţe mă inundă, e soarele-n amurg...
Stiu c-ai să vii, presimt nu m-amăgesc,
Zbura-vom cu iubire în planul îngeresc...

Te strig la ceas de taină, cu soarele absent,
Mi-ai fost pentru o clipa iubit şi confident,
Iubirea e virtute, acum eu te-aş ruga...
Să nu-mi strivesti dorinţele, putinţa de-a visa...

Când eşti la depărtare, inima-i sfârtecată
Te rog, lasă-mi iubirea ne’ntinată!
Mă rog şi cer smerită, o ultimă favoare,
Sper c-ai să vii, încă mai stau în aşteptare...

Şi de-oi veni, simţind că mă iubeşti,
Să îmi reţii din anii mei câţi tu doreşti!
Îmi voi opri doar clipele de dor şi-amor
Pân’la sfârşit şi pot... să mor!