Socoteli de Costel Suditu

Spăşit, cu talpa răscoleşti prin colburi

După amintiri,
Şi stai dormind prin călătoare scorburi
Fără să te miri
De ce-a vrut viaţa pentru tine-mbătrânind
Cât ai sperat,
Că va fi soare, cald şi bine, şi linişte
Ca-ntr-un palat;

Gândeşti că tot ce te-nverziră şi ofiliră,
Parcă-au fost,
Nişte cuţite ce în tine ascuţişul şi-l tociră,
Fără rost,
Cuprins treptat de îndoieli urzind noi paşi,
Pe drumuri vechi,
Eşti străbătut de opinteli ce ţi se par acum,
Străvechi;

Gândeşti la primele-nceputuri când nu ştiai,
Să hotărăşti,
Când mulţumit erai cu viaţa şi nu ştiai,
Să te mândreşti,
Când ziua îţi era lumină iar noaptea somn,
Cuminte,-adânc,
Când nu-ntrebai ce-o să mai vină şi nu încărunţeai,
În gând;

Acum ţi-e noaptea zi, iar ziua îţi este
Trai istovitor;
Ţi-ai luat pe ce-ai trăit simbria, chiar dacă-ai fost
Nesimţitor.