Regal de iubire de Ovidiu Oana-pârâu

Regal de iubire văzut-am în munte:

Pe el cavalerul, semeţ, împietrit,

Iar ea îl mângâie zglobie pe frunte

Şi-aleargă spre văi cu destinu-mplinit.

Ca rod al creaţiei divine-i născută

O strânsă pereche-ntr-un calm aparent,

E stânca ce-aşteaptă la praguri tăcută

Şi apa sărutul schimbând în torent.

Un munte îşi urcă mândria spre ceruri,

Cu fruntea înaltă de steiuri ridată.

Iar barba-i pădure, asprită de geruri,

De chiciuri şi nea e din plin pomădată.

Tăria aceasta, cu oaspeţi doar vânturi,

Cu vremea ce trece, e tot mai frumoasă.

Primit-a ca rosturi rotirea de vulturi

Şi dese pâraie versanţii să-i coasă.

Născută din el ca o lacrimă mare,

Ţâşnirea de ape spre vale porneşte,

Întâi nevăzută, apoi o cărare,

Prin pietrele aspre atent şerpuieşte.

Mai murmură-n cale zglobie şi-adună

Grăunţe de rouă şi picuri de ploaie,

Sau stropii cei mari risipiţi de furtună,

Pe care apoi îi preschimbă-n şuvoaie

Aleargă spre văi cu destinu-mplinit,

Sunt râuri prelinse prin barbă sau frunte

Din el, cavalerul semeţ şi-mpietrit.

Regal de iubire văzut-am în munte.

Ovidiu Oana-pârâu la 18 iunie 2012