RĂSCOLITOAREA CLIPĂ de Irina Nedelciu

În amurgirea zilei tăcutele alei,

Aşteaptă întristate o şoaptă de la tei

Ce-mpodobiţi de lacrimi de soare diafan,

Înmiresmează parcul, mereu, o dată-n an.

Parfumul delicat al teiului din parc

Te-aduce în simţirea-mi, cu un umil oftat,

Când în mirosul fin, suav m-ai sărutat

Cu o adorare mută, încât am îngheţat.

Privesc băncuţa, tristă, cu lacrimi pe obraz,

Încât şi umbra-mi plânge amarnicul necaz

De-a te-alunga în noapte când stelele pe cer,

Ne picurau poznaşe eternul lor mister.

De ce ? mă-ntreb adesea. De ce te-am alungat ?

Când inima-mi nebună mereu te-a adorat.

De ce, când fără tine mi-e sufletul lingav

De dor şi de iubire... şi zac ca un bolnav.

Răscolitoarea clipă găsită pe alei

Mă-nţeapă şi furnică în cel miros de tei.

Cu gându-nlăcrimat şi dorul nepătat

Mă pierd tăcută-n noapte, într-un prelung oftat.

Irina Nedelciu la 9 iunie 2012