Cum mergeam cu tata
în pruncie,
E-atât de multă şi aşa de deasă
Pe dealul meu, uitat în poezie.
E vară de acum, acolo ştiu
Se coc cireşele- ce sărbătoare!
De prea departe şi de prea târziu
Nu pot să vin şi zarea lor mă doare.
Doar pe furiş mă poartă câteodată
Acelaşi gând, el, cel mai de-cu-zori
Îmi bate coasa, n-a uitat s-o bată
Şi la auzul ei mă prind fiori.
Tata cosește-acum în veșnicie,
Mă strigă iarba să mă duc la coasă
Pe dealul meu durut din poezie,
E-atât de multă, Doamne și de arsă!...
de Nicoara Nicolae Horia.
E-atât de multă şi aşa de deasă
Pe dealul meu, uitat în poezie.
E vară de acum, acolo ştiu
Se coc cireşele- ce sărbătoare!
De prea departe şi de prea târziu
Nu pot să vin şi zarea lor mă doare.
Doar pe furiş mă poartă câteodată
Acelaşi gând, el, cel mai de-cu-zori
Îmi bate coasa, n-a uitat s-o bată
Şi la auzul ei mă prind fiori.
Tata cosește-acum în veșnicie,
Mă strigă iarba să mă duc la coasă
Pe dealul meu durut din poezie,
E-atât de multă, Doamne și de arsă!...
de Nicoara Nicolae Horia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu