De-aş face... de Costel Suditu

De-aş face-un curcubeu din gândurile mele,

Aş umple-ntreaga lume de culori şi stele,
Iar din iubirea mea o punte de aş face,
Ar prinde-ntreaga lume şi nu s-ar mai desface;

Din sufletu-mi de-aş face un limpede izvor,
Cei însetaţi dintr-însul de-or bea, în veci nu mor,
Dar din durerea mea de-aş face o cărare
De va păşi pe ea, oricine singur moare;

De-aş face-un cer deasupra doar din dezamăgiri,
Cei ce-or privi la dânsul s-ar umple cu-amăgiri,
Iar din fiori ce-n viaţă prostia mi i-a dat
De-aş face pe-o colină un prea frumos palat,
Toţi cei ce-n el s-ar duce ar râde ca pierduţi,
Şi de-ncălţaţi or merge ei vor ieşi desculţi;

Din tot ce-am îndurat spre binele a face
Un lac de-aş închega ce peste tot ar place,
Va fi frumos deasupra şi roată împrejur,
Dar înăuntru rece, neprimitor şi dur;

De-aş face din simţirea ce-o am doar pentru voi
O luntre peste ape cu vâsle mari şi noi,
Ar încăpea întrânsa şi proştii şi deştepţii,
Şi strâmbii... chiar şi drepţii

Căci inima de-aş face o încăpere mare
În ea ar încăpea întreaga noastră zare,
Nu ar mai fi idei şi fapte concepute
Să ţină-n slavă ura, suspine, căi pierdute.