Ce multe!... de Costel Suditu

Ce multe sunt, ce multe
Şi cât sunt de puţine!
Ce boante zac tăcute
De-atâta ascuţime!

O, fibră ce vibrezi
Fără de căpătâi,
Eşti oarbă de nu vezi
Că semne-ţi fac? Rămâi!

C-am fost şi nu am fost,
Că sunt, şi nici nu sunt
Atâta înjosire
Din seva ta, pământ!

Ce multe sunt puţine
Şi strigă pe tăcute
Tocite de-ascuţime!
Ce multe! Ce multe!...

Iubita mea – lumina mea albastră de Boris Ioachim

Cu ce lumină-albastră cerul tău –
Cer presărat, intens, cu praf de stea –
Lin înveleşte-n doruri lutul meu
Ce-i rece şi sleit, iubirea mea!

Sclipesc în noaptea rece ochii tăi
Cu dulce şi aprins aleanul lor –
Stârnind în mine flăcări-vâlvătăi,
Ce fac să simt că sunt nemuritor.

Tu nici nu ştii, măcar, azurul meu,
Cum te privesc – şi obraznic şi curat..
Ce dulce paradox e-n mersul tău –
Lasciv şi inocent e, totodat’!

Când mă săruţi, gingaş, adeseori,
Cu buze moi, arzând catifelat,
Tu mă reînvii, fără să mă omori –
E-un simţământ neînţeles, ciudat.

Cum se revarsă-n noapte ploi de stele –
Din cerul de catran, cum se desprind!
Dar cea mai arzătoare dintre ele –
Eşti tu, iubito-n braţe când te prind.

Când trupurile noastre se despart,
E un dezastru în fiinţa mea –
De, parcă, ceru-ntregii lumi s-a spart
Şi mi-a căzut în cap un ciob de stea!

Atunci, buimac, privesc plecarea ta,
Printre copacii-abia îmbobociţi
Şi sunt cuprins de-o disperare grea –
Căci ani şi oameni ne ţin despărţiţi.

Deci, ce eşti tu? Lumina mea albastră!
Ce-mi curgi fierbinte-n sângele-ngroşat
Şi-mi luminează-a ochilor fereastră
Cu cer albastru – când nu e înstelat.

Iar gândurile tale trec prin mine –
Adesea pleacă, dar mai des rămân…
Şi –ntinerit, simt când îţi este bine –
Când nu ţi-e bine – mă simt trist, bătrân.

Iubirea mea, lumina mea albastră –
Noi, împreună, n-o să adăstăm…
Dar, undeva, unită-i soarta noastră
Şi nu ni-i interzis ca să visăm…

Cică... de Iurie Osoianu

cică ăla, stiti voi care, cică nu l-a insultat 
cică ăilalti cu salvarea au venit din moft curat 
cică Marele Maestru e și-un mare minciunos 
cică nu-i a lui cimofti paznicul cu gâtul gros...

't-ui Bosfor și Dardanele și 't-ui mama ei de țară
să păzim o nulitate după ce-am păzit o chioară
care -n rol de președinte își citește cuvântarea
pe silabe cum la școală ni se da cîndva dictarea.?!!

chiar aș vrea să-ntreb poporul , oare-i într-atît de orb
că mereu -și-alege-n frunte fel de fel de fel de corbi
ce -i tot ciugulesc încaltea nu că carnea sângerândă
ci și ultima speranță, ca și el, la fel , flămîndă...?!!!

și mă simț lovit de gândul deshuceat și derizoriu
-națiunea mea trăiește peste Prut. În teritoriu
au rămas numai mancurtii și o droiae de lichele
restul a fugit în lume. De bodorini și de rele.

O lacrimă căpruie de Radu Adrian Gelu

Pe patul de nuferi
ce visul îl înfioară,
tu inimă ce suferi,
vibrezi ca o vioară.

Iubire și speranţă
de etern „te iubesc”
în suspinul pe viață,
eu sincer „te doresc”.

Vis după vis cascadă,
o lăcrimioară căpruie
sărut de dor în arcadă
dă strunelor aritmie.

Frumoasă ești lacrimă,
o licoare de viu cristal
ce iubirea tainic animă,
a sorbi al fericirii pocal.

Așteptare tremurândă,
tumult de nerăbdare,
suspinul dorul colindă
visul a iubi cu ardoare.

Sa-ti spun… de Lacramioara Lacrima

Haide, ca sa-ti spun ceva
Ca tu esti dragostea mea
Bate inima-nestireSi ofteaza dupa tine,
Precum soarele rasare
Si cum floarea tot infloare
Tot asa iubirea mea
E frumoasa si te vrea…
Precum soarele apune
Ducandu-se nu stiu unde
Farmecul este prezent
Te iubesc si te astept,
Precum noaptea iar se lasa
Cu luna misterioasa
Asa doru’-si face loc
In suflet si peste tot…
Cerul pare mai senin
Cand ma chemi ca eu sa vin
Norii au plecat demult
In iubire cred mai mult.
Haide, ca sa-ti spun ceva
Desi, tu sti taina mea,
Cuvintele-s de prisos
Doar ce simti e de folos…

O idee-n poezie…
Firul ierbii pe campie
Vantul ce suspina agale
Prin iubire este cale…
De-a rosti, de-a dovedi,
Cat de mult te voi iubi
Precum te iubesc acuma
Poate fi intotdeauna
Si mereu as vrea sa-ti spun
Pentru tine eu adun
Vise care stau la rand
Spre-a le-ndeplini curand
Haide, ca sa-ti spun ceva
Ca esti in inima mea,
Pe buze uite, iti scriu
Un sarut pe care-l stiu
Pe obrajori ti-oi desena
Toata mangaierea mea…
Trupul am sa ti-l dezmierd
Far-a spune, iti arat,
Ce inseamna sa iubesti
Totul vrei sa daruiesti
De ce-s vorbe de iubire?
Ca s-aduca fericire…
De ce iti doresti s-atingi?
Iubirea are dorinti…

SUFLET FĂRĂ MAL de Ioana Burghel

Ah, suflete! Arcuș prea greu,
Vioara mea
la caredoar afonii mai cântă
dezacordat,
stârnind luntrașul
și lacrima din ochiul înghețat…

Așa de triști sunt ochii tăi,
așa de triști!
Și-atâta gol absorb într-una,
încât nu știu cum mai reziști:
Mai tristă decât tine
e doar luna!

De mila ta,
în rama porții
s-au umezit și ochii morții
iar clipele s-au rătăcit
între pământ și infinit…

Ah, suflete!
Un cor de corbi
mereu îți cântă,
dar e un cânt de altă nuntă,
stârnind
cu-arcușul făr de strună,
pe apa Styxului
furtună,
atât de mare și de grea
că până nici luntrașul n-are
un mal la care ancora… 

COSMAR de Ion Ene Meteleu

Alerg in noapte,
Nici nu stiu unde,
Fiori in spate
Simt a-mi patrunde;
Fug dupa mine
Naluci si umbre,
Strig dupa tine,
Tipete sumbre.
Prin intuneric
Stele sclipesc,
Un iz eteric
In nari primesc,
Si-o ameteala,
Grea ma cuprinde,
Merg ca prin smoala,
Vai, ma vor prinde !
Dar vad in urma 
Cum se pravale,
Pamantul casca
Gropi infernale
Si toti demonii
Cu mutre hatre
Pamantu-n haos
Pe toti i-nghite.
Tresar din transa,
Cand vad cearsafuri,
Figuri livide,
Moarte de veacuri,
Venind spre mine,
Dar nici nu-mi pasa
Caci printre ele
Te vad pe tine,
La fel de zvelta,
Si de frumoasa,
Ca-n ziua trista,
Si pacatoasa
Cand spectrul mortii
Te-a luat din casa.
Noapte de noapte
Te-ntrezaresc
Si-mi spui in soapte,
Sa ma trezesc,
Ca sunt doar vise
Sunt doar cosmaruri,
Sperante stinse-n
Furtuni si valuri,
Cu naluci hade
Dansand sub voaluri;
Si-n joc demonic 
De te vor prinde
Sufletul morti 
Chiar ti-l vor vinde.
Nu-ti ascult sfatul,
Si-n jocul lor 
Ma las in voia
Fantasmelor,
Macar o clipa 
As vrea sa mor,
Sa urc la tine,
Ca mult mi-e dor,
Si-acolo-n ceruri 
Sa te-ntalnesc,
Si-n raiul verde
Sa te iubesc,
Sub zbor de ingeri
Sa te trezesc 
Din nou la viata,
Suflet ceresc.

rătăcire de Renate Müller

singură mă plimb
printre aripi de lumini
de-a lungul autostrăzii 

prind pene iluminate
le-adun în buzunarul rupt
de vre-o două luni

aşa de pustiu este locul
şi noaptea tace ca luna
pe care aş dori s-o destup

să curgă din ea lichidul
ce-mi tulbură ochii
înecându-i în brumă

VID de Cornelia Stamati

Am vrut sa scriu...

despre iubire,viata,lumna...

dar cuvintele au tacut!

Le auzeam doar inima fierbinte, batand speriata ...

Am implorat...am plans...am strigat!...

Au soptit tremurand:DU-NE ACASA...

Aici...aerul,cerul,lumea nu e a noastra!

aici...stam mereu treze,e frig si neliniste si oamenii 

rad cand rostim!

Acasa...sunetul nostru era cald si iubitor...

Oh!...tu,deja gandesti in limba lor si uiti sa ne mai iubesti...

Tac...privesc pe fereastra palmierul inalt si prafuit

si-mi aduc aminte de ciresii si merii inforiti de acasa...

Imi alint infiorata cuvintele,le culeg in palme sa nu imi vada

disperarea...apoi respir adanc...

ochii imi cauta orbi in suflet dar e liniste...intuneric si liniste...

pe buze arde un blestem si strang pumnii !

cuvintele zguduite de plans,soptesc inca: DU-NE ACASA...A C A S A...

S. Y. S. (save your souls) de Ovidiu Oana-pârâu

Privindu-vă-n oglindă figurile posace,

Cerşindu-vă speranţa că mâine va fi bine,

Distrugeţi adevărul, schimbându-l în ruine,

Şi desenaţi iluzii de linişte şi pace.

Îndestulaţi cu ură şi cu visări deşarte,

Vânaţi cu cerbicie doar propria dreptate.

Călcând pe lucruri simple, n-aduni seninătate,

Ci-n suflet doar minciună şi-n ochi sclipiri de moarte.

Căutaţi-vă poeţii în fiecare casă,

Rugaţi-i să v-adune cuvintele-n poeme

Alcătuind descânturi la propriile blesteme!

Apoi, şoptiţi o rugă şi să-i poftiţi la masă.