Nu-i dimineaţă fără trupu-ţi leneş
Şi dâre voluptuase pe cearceafuri,
Cu ochi întredeschişi cerşindu-mi galeş,
Săruturi dulci, ca mult râvnite-anafuri.
Le dau bineţe geană lângă geană,
Un sfârc mă-mpunge: “hai de mă striveşte!”
Îi fac pe plac şi-un tremur de sprânceană
Fiorii din adânc îi prevesteşte.
Ne împletim nesaţul cu odihna,
În ritmuri sacadate se trec zorii;
Năvală, contopire şi-apoi tihna
Pudorii scrise-n roşii obrăjorii.
Te-ntinzi alene, e deja amiază
Şi-s mai boţite albele-aşternuturi,
Pe guri flămânde,-n loc de prânz se-aşează,
Şi ele, nesătule, noi săruturi.
