CLIPE FUGARE... de Patricia Serbanescu

Întreaga viaţă navigăm,doar spre iubire ne-ndreptăm,

Timpul se scurge fără rost, rămân păreri din tot ce-a fost...
Clipe se duc fără soroc, minute fug într-o himeră
Nu le putem ţine-ntr-un loc, viaţa-i un vis şi-i efemeră.

Închide ochii pentru-o clipă, simte bătaile-n risipă!
Definitiv ele roiesc şi amintiri ne copleşesc.
Aleargă clipa-n plan lumesc, spre infinitul nefiresc,
Când ea măsoară paşi pe drum, viaţa se scurge, ca un fum.

Să cauţi dulcile clipite gustând nectarul celestin
Visezi în clipe fericite că uneori, tu scapi de chin.
Opreşte însă ticăitul numai când tu iubeşti,
Alintă-te cu-amorul nopţilor pământeşti!

Iubeşte deci, fă-ţi templul din iubire, 
caci viaţa este vis şi dar
Fugara clipă nu aşteaptă împlinire, 
în veci... nu se va-ntoarce iar...

Iunie de Radu Adrian Gelu

Murmur de viaţă auzul tot palpită,

între Cer şi Pământ totul se agită,
instinctul de iunie-n sclipire umple
în pastel, galeria de portrete suple...

În triluri de flaute, înaripate suflete
la dans invită iarbă şi flori în cuplete,
la menuet ivirile din seminţe şi ouă,
două câte două ţin pasul amândouă...

Adânci reverenţe frumuseţea expiră,
din zori în apus visul de vară inspiră,
speranţele cereşti în sărutul răsărit
a duce potopul de sclipiri spre infinit…

Doar luna... de Catalin Ciorba

Se coboară-ncet din ceruri,

Mândra rază blândă-a lunii,
Cu topiri de noapte pururi,
Ne iubim ca toţi nebunii.

Tu o lacrimă din suflet.
Mi-te-ai coborât în noapte,
Eu mă simt pierdut şi cuget,
Mă îmbăt cu a tale şoapte.

Dacă vântul vrea să-adie,
Să se amestece-n pafumuri,
Poate-ar vrea să-mi dea şi mie,
Tâmpla să-ţi miros de gânduri.

Printre stele să-ţi văd ochii,
Lung uitându-se la mine,
Stele schimbă mii de rochii,
Şi mă poartă către tine.

Noaptea asta sfânta sună,
A iubire haiducească,
Dând iubire din lumină,
Dată-n dragoste trupească.

Cerul tău mă înconjoară,
Cu petale lungi de crini,
Îţi simt doru întâia oară,
Şi ispitele... în mâini.

Dacă timpul nostru arde...
În văpăi să ard şi eu,
Luna mea în noi se pierde
Mă topesc în trupul tău.

Cătălin Ciorbă

Soarele părul îşi despleteşte de Renate Müller

Soarele părul îşi despleteşte

îl întinde peste câmpii şi văi
cu o coroană se-mpodobeşte
inundă pământul cu lumina ei

Vrăjeşte de dimineaţă
dă farmec auriu zilei
topeşte voalul de ceaţă
străluceşte cu mii de scântei

Picăturile clare de rouă
mărgăritare ce sclipesc
lacrimi trimise nouă
dintr-un tezaur ceresc.

Renate Müller

CALATORIE CATRE CENTRUL INIMII de Cristina Maroiu

Nu cauta mai presus decat cerul!

Icar a plecat nepregatit la drum
si a sfarsit cu aripile
infrante de necunoastere!
Dar daca tot vrei sa te avanti
dincolo de propriile-ti limite
regaseste-te mai intai
pe tine insuti!

Nu te initia in limbajul oracolelor,
ci asculta-ti glasul din interior!
“ Uite, cum poti sa traiesti fara inima?”
(asta parea a spune robotul
care pasea sacadat inainte-inapoi
intr-o vitrina de bazar)
Deci opreste-te, respira,
rosteste o ruga
si nu vei disparea cu totul 
in neant!
…………………………..
Cu ochii larg-deschisi,
ma opresc doar o secunda,
cat sa-mi aud inima: e acolo!
Orologiu sangeriu,
danseaza sarabande cu venele
din care isi ia obolul 
cu nesat…

Cristina Maroiu
05.06.2012

Mă umplu de tine... de Nicoara Nicolae-Horia

Şi iarăşi mă umplu de tine
Ca Marea de murmurul ei,
Starea de veghe când vine
Înapoi să nu mi-o mai iei

Şi aşa e târziu pe pământ,
Fără de ţărmuri să-mi fie
Până la capătu-i sfânt
Năvalnica mea liturghie.

Eu ştiu ce oftat o cuprinde
Pe viţa cu dor de araci,
Nimic dintre noi nu se vinde-,
Sărută-mi cuvântul şi taci...

Când tata s-a hotărât să moară de Boris Ioachim

Cu nori cerneşte zarea amurgu-nvineţit,

Abraş se zbate vântul, cu scâncet de vioară...
Sătul de-atâta muncă şi vag cam plictisit - 
Aşa, deodată, tata, s-a hotărât să moară.

Se-nvârte prin ogradă, firav şi gârbovit,
Încet frecându-şi barba ţepoasă şi căruntă...
În ochi îi joacă-un licăr stingher, dar mucalit - 
De-ai crede, bunăoară, că s-a gătit de nuntă.

La gard, încearcă parii, cu-n gest de alintare :
„Ca toate din ogradă, s-au şubrezit un pic...”
Şi apoi rosteşte alb, cu ascunsă disperare:
„De acuma, însă, mie – nu-mi trebuie nimic...”

Sub norii de cenuşă, stă tata-nţepenit
Şi tot amarul toamnei pe umeri îi adastă
Şi-n minte-mi vine gândul, că-n lume s-a ivit,
Ca-atâtea generaţii, într-o zodie nefastă.

Sub bolta împietrită stă tata, fără glas...
Cu albastrul din privire ţintind, parcă, în gol ...
La margini de mileniu, e-un semn de bun-rămas - 
Cu el se stinge-o lume – sub veac nepăsător.

S-a-ntunecat... văzduhul, de ploaie-i pregătit...
O stranie durere m-a împietrit în seară;
Sătul de veacu-acesta ursuz şi nesimţit –
Aşa, deodată, tata, s-a hotărât să moară...

Inconştientul de Veronica Simona Mereuta

acela de-i spunem colectiv se răzvrăti,
a pacea nelumească,
aşteptat lumesc reflux a dumnezeire,
sfinţire păgână de lut umilit.

Pot să mai ştiu ce n-am vrut vreodată
să mi se întâmple,
pot opri ploile şi întoarce izvoarele din drumul lor,
învolburate ape reci de răscoală?!

De ce,nu e doar o întrebare banală,
e un fulger pe care îl iubeam,de fiecare dată,
când mi se întâmpla,este/era amăgirea mea,
speranţă de lebădă ce n-a ştiut vreodată zbura,
mai înalt decât o păpădie,oricât de înalt a încercat.

Te iubesc,sau îmi doresc,
aşa cum surâsul vrea să ajungă zâmbet larg,
chiar dacă nu ştie să fie cel mai înalt catarg,
de doruri,de valuri,de iluzii,
şi se uită topind ţurţuri,doar aşa,
..să poată veni primăvara!

Vero
04.06.2012

Iviri stelare de Radu Adrian Gelu

În noaptea de argint cu Luna,

scântei mii răspândesc lumina,
pe cerul prea întunecat şi vast,
constelaţii pâlpâie-n contrast...

În fiecare noapte-n fiece secundă,
puzderii de diamante vii inundă
ca nisipu-n spuma mării răsăritul,
cu strălucirea lor apropie infinitul...

Revăd cu încântare ivirile stelare,
întuneric spărgând-n albă culoare,
când Mica Ursă varsă lapte-n alee,
perpetuum născând Calea Lactee...

Orion mereu aflat la o vânătoare,
struneşte Pegasul la Carul Mare
de a urmări Dragonul dar şi Leul,
Gemeniilor dăruind apoi trofeul...

Cântec de singurătate de Renate Müller

Fac atâtea lucruri din singurătate

din când în când la lună zbor
deschid ecluza lacrimilor ferecate
şi mă las purtată-n voia lor

stau cu pleoapele închise
lumânările în noapte greu le sting
strâng în suflet flori îndurerate
cu degetele vântul îl ating

noaptea cânt la lună şi la stele
ziua clipele eu ştiu să le întind
în archiva amintirilor mele 
umilă răsfoiesc în cărţi citind

Renate Müller - Heidelberg