vineri, 18 mai 2012

Eliberare de Vali Zavoianu

In tot vartejul lumii s-a oprit
A cautat un loc ferit si-a plans
Acele lacrimi care i s-au strans
In sufletul odata insorit.

A plans cum plange cerul cand e nor
Peste pamant cu ropot cald si mut
A pus in lacrimi tot ce a durut
Ca sa-i ramana sufletul usor.

17.05.2012, Zavoianu Vali

Lacrimă desculţă... de Nicolae Nicoara-Horia

Toate despărţirile sunt triste,
Cele din care nu mai vii-napoi-
„Când voi pleca să-mi pui în mâini batiste
Şi încălţările să-mi fie noi.

Mă chemă Cerul-gata eşti, Linuţă?
Ce cunoscut îmi pare acel glas!”
Sărmana Mamă, lacrimă desculţă
Prin lumea asta fără de popas.

Aud cum geme liniștea pe cruce,
Când vine seara-n ochii ei căprui
Îşi face aşternutul să se culce
Cu Tatăl nostru spus la căpătâi.

Acum când scriu ea doarme fericită,
Tăcerile din ziuă n-o mai dor,
Doar versul meu se-aude cum recităââ
Pe fruntea ei ca umbra unui nor…

Iubire proscrisă de Boris Ioachim

Suntem iubiţii cei mai interzişi –
Noi – doi nefericiţi amanţi proscrişi…
Tu eşti departe – eu şi mai departe
Căci pasul meu se-ndreaptă către moarte.

Dar ne putem iubi într-o-ntâlnire
Cât alţii într-o-ntreagă vieţuire.
Căci ochii mei în ochii tăi se-neacă
Şi gura ta, de vlagă, gura-mi seacă.

Şi doar c-o scurtă sărutare, reuşim,
În lumi de basm, pe dată, să păşim…
Doar păru-ţi mătăsos, dacă-l ating,
Din ceruri, stele, peste ochi mă ning.

Privirea ta, gingaşă şi duioasă
Fără de grai şi gând deodat’ mă lasă –
Iar glasul tău şi dulce vorba ta,
Pân’ şi războaie ar opri, de-ar vrea.

Parfumul gurii tale-n minte de-mi adie
Mă simt cuprins de-o dulce nebunie
Şi mă-nspăimânt, în mine, c-ai putea,
Vreodată, să dispari din viaţa mea.

Iubita mea, făptură interzisă,
Deşi altuia, pe nedrept, promisă,
Nici depărtări, nici piedici nu te ţin,
De mine şi de doru-mi plin de chin.

Căci eu nu pot nicicum ca să accept
Să mi-te scot din minte şi din piept.
Şi nimeni nu va reuşi – oricât ar vrea
Altui bărbat, vreo clipă, să te dea.

…Spre depărtarea-n care eşti se-ndreaptă
Gândirea mea şi gândul tău-l-aşteaptă
Şi te doresc, în ceasul rece, de acum,
Atât de mult – că peste munţi fac drum

Şi peste ape fac din doruri poduri
Şi drumul meu e neted, fără noduri
Şi drept şi luminos e ca o rază
De stea, ce calea mea o luminează.

Iubita mea, doreşte-mă o clipă –
Atât: cât o bătaie de aripă;
Căci dacă trupu-ţi nu îl am aproape -
Te port în suflet şi sub triste pleoape…

joi, 17 mai 2012

Cautator de timp de Gabriela Dangu

Cautator de timp din timpul nevecie,
Tu crezi ca timpul cand mai credeam in noi
Mai este inca timp sau timpul nostru stie
Ca inca mai e timp sa ne-mpartim la doi?

Cautator de timp din timpul rupt in clipa,
E timpul sa crezi iar in timp,
Sa poti sa zbori in ganduri sau poti sa pleci in pripa,
Descopera in fiecare zambet un intreg anotimp…

Cautator de timp, tu nu esti nemurire,
Esti trecator prin viata, chiar si prin cea de-apoi,
Doar tu esti insasi viata si focul din privire,
Esti timpul dintre lume si timpul dintre ploi…

Cautator de timp, imi esti un ultim zbor
Prin miile de vieti din ale mele vremi
Si-am sa te las sa pleci, ca doar esti trecator
Si du-te...doar vino cand te chem….

Cautator de timp, tu ia-ma, dar, cu tine,
In ziua asta, sau poate doar in noapte,
Acum e timpul nostru in veacul care vine,
In viata asta sau, poate, dupa in moarte…
16.05.2012

De-ai fi… de Gabriela Dangu

De-ai fi tu mal...ma lasa sa-ti fiu stanca,
de-ai fi rugaciune, eu sa-ti fiu porunca...
de-ai fi tu val...ma lasa sa-ti fiu soare,
de-ai fi albastra, ma lasa sa-ti fiu mare...

de-ai fi tu zambet... ma lasa sa-ti fiu suras,
de-ai fi rasarit, eu sa iti fiu apus...
de-ai fi tu gand...ma lasa sa-ti fiu cuvant,
de-ai fi tu padure, eu sa iti fiu crang...
de-ai fi tu praf...ma lasa sa-ti fiu ploi,
de-ai fi pamant, eu sa iti fiu noroi...
de-ai fi tu pasare...ma lasa sa-ti fiu zbor,
de-ai fi tu cer, eu sa-ti fiu nor...
de-ai tu noapte…ma lasa sa-ti fiu zi,
de-ai fi ai fost, eu sa iti fiu verbul a fi…
de-ai fi fost Eva…ma lasa sa-ti fiu mar,
de-ai fi pierduta, eu sa-ti fiu far…
de-ai fi tu pana…ma lasa sa iti fiu cerneala,
de-ai fi Pol Nord, eu sa-ti fiu Aurora Boreala…
de-ai fi noapte…ma lasa sa-ti fiu luna,
de-ai fi furtuna, eu sa-ti fiu vreme buna…
de-ai fi prezent…ma lasa sa-ti fiu trecut,
de-ai fi durere, eu sa te fi durut…
de-ai fi cuvinte…ma lasa sa-ti fiu carte,
de-ai fi indragostita, eu sa iti fiu in soapte…
de-ai fi taram…ma lasa sa-ti fiu teritoriu,
de-ai fi tu rai, eu sa-ti fiu purgatoriu…
de-ai fi scrisoare…ma lasa sa-ti fiu stire,
de-ai fi neiubita, eu sa iti fiu iubire…
de-ai fi tu ras…ma lasa sa-ti fiu hohot,
de-ai fi palma, eu sa iti fiu ropot…
de-ai fi tu vorba…ma lasa sa-ti fiu glas,
de-ai fi plecata, eu sa iti fi ramas…
de-ai fi tu scara…ma lasa sa-ti fiu treapta,
de-ai fi tu dor, pe mine ma asteapta…
de-ai fi pagana…ma lasa sa-ti fiu sfant,
de-ai fi o lume, eu sa-ti fiu amanunt…

10 ianuarie 2012

Perfectul fir de iarbă de Ovidiu Oana-pârâu

Sunt doar un accident structural
rătăcind prin univers,
atent la fiecare fir de iarbă
cu credinţa că imaginea lui nu va fi
ultimul lucru pe care îl văd.

Aşa pot să duc mai departe
aglomerarea de materie
primită fără voie în administrare,
rânjind cu satisfacţie
la fiecare defect
pe care mi-l găsesc
şi îl compar cu perfecţiunea
celui din urmă fir de iarbă zărit.

Iubirea – câmp înţelenit de Boris Ioachim

De unde să mai scot cuvinte,
Cu glas uscat şi răguşit?
Şi cum să fac să mai ţin minte
Tot ce-am gândit, tot ce-am rostit?

Adun cuvinte şi secvenţe
Din ce-am vorbit, din ce-am trăit…
Le distilez pân’ la esenţe – 
Să aflu dacă te-am iubit.

Căci nu mai ştiu ce e iubire –
Ba, chiar mă-ntreb, dac-am ştiut…
În van scrutez prin amintire,
Să-ţi dau un chip – frumos ori slut.

Ce calmă-mi este, azi, secunda!
Căci timpul totu-a risipit…
Răceala-mi limpezeşte unda
Unei iubiri ce s-a topit.

Mi-e cerul minţii limpezime
De apă din izvor curat…
Dorinţe calme prind s-anime
Sufletul meu întunecat.

Întunecat de patimi grele,
Pe care-adânc mi le-ai sădit
Când-mi înfigeai pân’ la plăsele
Un dor ca fierul înroşit.

Ciudate-mi par acele ceasuri
Când trupul rece-ţi frământam
Şi când, cu gâtuite glasuri,
Despre iubire aiuram.

Tăcut îmi este astăzi glasul –
Nici nu mai ştiu pe unde eşti…
Tăcută-mi este clipa, ceasul –
Arar, mă întreb de mai trăieşti.

Iubire…ce bizar îmi sună
Acest cuvânt, azi, fără sens –
Când stă ascuns sub groasă brumă
Într-un alt veac şi univers.

Şi, totuşi, mai păstrez din tine
Fărâme calde din trecut:
Sclipiri de zâmbete senine
Şi umbra unui vag sărut.

Atât. În rest, albă uitare,
În minte mi s-a-nţelenit;
Şi ştiu răspunsul la-ntrebare:
Doar am visat – nu te-am iubit…

Dacă dragoste nu e...de Iurie Osoianu

Dacă dragoste nu e, nimic nu e.
Nici pom si nici pasare, nici doina nici fluer
Doar negru'ntuneric, doar frig si pustie
... Si candela stinsa si stinsa faclie...

Dacă dragoste nu e, nu e nimic
Nici mama , nici tata , nici cantec , nici vis
Nici ceruri cu stele si nici soare-n amiezi
Nici mare , nici munte nici vesnicul crez...

...Dar daca ea totusi exista, iubirea.
Da-mi Doamne din harul iubirii si mie
Asi scimba ... nemurirea, de-asi avea nemurire
Doar pe-un strop de speranta doar pe-un pic de iubire...



Nu te-am cunoscut deloc, nu-i asa?" de Nuța Istrate Gangan

Cred ca fiecare om care a ramas, trecut sau trece prin viata ta, are undeva, in interior o parte pe care tu nu ai stiut-o. Ca ti-a fost sau iti este sot, iubit, amant sau prieten, fiecare are o pagina din cartea lui pe care esti foarte surprins cand ajungi s-o citesti. Daca cumva ajungi vreodata, bineinteles. La romani se spune ca "mananci un sac de sare cu un om si tot nu-l cunosti":).
Mai bine insa sa mananci cinci saci de zahar si sa nu pui sare pe limba toata viata ?
Mai bine sa nu stii ?
Intalnesti un om, te bazezi pe primul instinct, te lasi acaparat, il cunosti si te cunoaste, intemeiezi o relatie si ai impresia ca nimic nu este chiar atat nou sub soare.
Oamenii se-ntalnesc, se atrag, devin prieteni, soti sau amanti, devin camarazi, isi impart necazuri si bucurii, merg la aceeasi biserica unii, impart un pat sau viata altii...
Viata. Viata pur si simplu. Nimic nou.

Pana intr-o zi cand ceva un ceva anume, declanseaza un intreg arsenal de indoiala si intrebari. E ca si cum ai construit o cladire inalta si durabila, esti convins ca ai investit in cele mai bune materiale si in cei mai destoinici constructori. Si, intr-o zi acesta cladire se darama sub ochii tai ca si cum ar fi fost un biet castel de nisip.
Fara sa banuiesti nimic.
Atunci cand te asteptai mai putin.
Pentru o secunda lunga, toate intamplarile anterioare, discutiile, intrebarile tale si raspunsurile lui, iti fulgera prin fata ochilor.
Creierul tau scaneaza cu viteza uimitoare tot ce a constituit acel om pentru tine pana in secunda aceasta.
Secunda in care il privesti lung si cu tristete si neincredere ii spui "Nu te-am cunoscut deloc, nu-i asa?"

Cred ca un om reactioneaza mai bine la o inima franta decat la increderea stirbita.

Să mă vindec de iubire… de Boris Ioachim

Să mă vindec de iubire
Cerc să fug spre amintire
Dar vrăjit de dorul greu
Tot mă-ntorc spre sânul tău.

Sânul tău, ca de fecioară,
Care face să mă doară
Anii mei, ce-mi par prea mulţi,
Anii mei – posaci şi sluţi.

Mai ştii, tu, cum vântul rău
Se juca cu părul tău
Şi-ntr-adins ţi-l tot zburlea
Şi gelos ţi-l înfoia?

Mai ţii minte, fată dalbă,
Cum stăteam culcaţi în iarbă
Şi scrutam copacii groşi
Cum priveau invidioşi

La iubirea noastră mută,
La privirea ta de ciută
În care privirea mea
Ca-ntr-un lac se îneca?

Fără gând, fără vorbire,
Te sorbeam dintr-o privire
Şi-mbătaţi de buze moi –
Lumea-ntreagă - eram noi.

S-a dus vara, plânge firea
Şi-a rămas doar amintirea…
Să mă vindec de iubire –
Nu găsesc nici o ieşire.

Gândul meu – copil zănatic,
Sufletu-mi – flăcău tomnatic
Şi toată făptura mea –
Tânjesc la iubirea ta.

…Cum spuneam, cam în neştire,
Să mă vindec de iubire 
Spre-amintire vreau să fug –
Dar iubirea ta mi-e jug…