DE CE?... de Patricia Serbanescu

De ce iubirea iscată din plăcere

Ne-aduce fericirea cu lacrimi şi durere?
Când suferinţa vine din vorbe măsurate
Ne proiectează des, într-o singuratate
Iubirea-i dăruită de sfântul Om, Iisus
Şi e precum năluca, acum vine...s-a dussss...
Aşa se va-ntâmpla cât vieţuim pe Terra
Şi sufletul se schimbă, nu numai... atmosfera
O strângem cu centura, clădindu-i edificii
În schimb ne onorează cu lacrimi...sacrificii
Cine să poarte vina că pleacă...vine-n zbor,
Umanul...echilibrul sau...Şeful Creator?
O fi greşit codarea, vărsându-ne preaplinul
Şi-a despărţit cu ştiinţă, umanul, androginul...
De-atunci se tot întreabă, de ce nu s-o-mplinii?
Că viaţa searbăd trece cu-a fi...sau a nu fi...

Doamne... de Iurie Orosanu

Doamne, ce fatarnicie si cat josnic e in germani

Merkel , plina de trufie , plaiul meu , si-asa orfan
L-a cedat dinnou Rusiei , pentru treizeci trei de-arginti. 
Ciumei rosii - cenusia - ce n-a fost a lor nicicand.

Doamne, ce fatarnicie si cat josnic e in germani... 
Hans cu ce melancolie ne cedaza lui Ivan 
Rupe Doamne protocolul Ribentrop si Molotov 
Or , sa cred ca trei*s*noua e ceva fara istov ?!!

Doamne, ce fatarnicie si cat josnic e in germani..
Doamne , fa cumva sa fie , arienii dolofani
Castane sa-si coaca singuri si la propriul sau foc.
Iar in mana Romaniei , pune-o boage de noroc

Doamne , chiar pe-o vesnicie-mi facui soarta nemiloasa
Liber vizitand Rusia - sa nu pot intra in casa 
Ca sa vin in Romania mi se cere ... ce surpriza
Nu ca banul - ci chiar trupul pentru pasaport si viza...

Doamne , fa cumva sa fie ca pe vremea l lui Stefan
Sa pot spune cu mandrie- sunt roman si moldovean
Cine-mi va ravni nevasta si averea mea si glia
Cu gand rau venind - aicea sa-i ramana scafarlia...

Doamne , te mai rog sa-mi dai si barbati in fruntea tarii
Si sa-mi spui-mai este mult pan-la capatul rabdarii
Ca de veacuri tot astept un nou Tepes- Lapusneanu
Ce mi-ar scoate din blestem si nevoile si neamul...

Cunoasterea de sine de Vali Zavoianu

De-atatea ori am rascolit prin ieri

Sa caut in iubirile trecute
Fiorii nebunesti ai unei seri
Suspinele ce astazi imi sunt mute.

De-atatea ori am cautat sa ies
De prin iubiri cu porti de inchisoare
Atunci cand in sfarsit am inteles
Ca in captivitate totul moare.

De-atatea ori am vrut sa inteleg
De ce-am fost pedepsita din iubire
De ce-am fost pusa uneori s-aleg
De ce-am imbratisat o amagire.

Un milion de lectii de-nvatat
Si tot atatea rani nevindecate
Raspunsuri care nu le-as fi aflat
De nu traiam de ce-urile toate.

Vinovată de Veronica Simona Mereuta

a destinului curbă,
între însorit şi întunecare
se cer una pe cealaltă,
între dute-n-colo,vino-n-coace,
sunt puncte de vedere hotărâtoare,
nisip mişcător de dună şi ţărm de mare.

Te aştept,de fiecare dată altfel,
cu o întrebare,pretext de tăcere,
îţi iubesc mângâierea din palme şi 
te alung ,să-mi pot aminti de mine,
privind pustiul ce ne desparte.

De mult nu-mi mai fac noptile albe,
la ce bun semnul de carte,
când depărtarea te-adună şi viaţa
te-împarte din glezne la tâmple,
şuvoi de dorinţe deşarte?!

încă mai număr secunde,
vinovată

E vremea când... de Nicoara Nicolae-Horia

E vremea când se mișcă grăunțele în ciur,

Nu vezi câte gunoaie se-mprăștie în jur?!
Pe cei bătrâni cinstește-i și ia mereu aminte,
Învață ce-i tăcerea, când să rostești cuvinte-

Așa grăia înțeleptul, așa îți spun și eu,
La tot ce scoți din gură ia seama, fiul meu!
Și vântul și scuipatul de ies din gura ta
Tu suflă în scânteie și nu scuipa în ea;

Când nicio înălțare fără cădere nu-i,
Cel ce aruncă piatra în sus pe capul lui
Simți-va lovitura și va cădea în ea
Și cel ce sapă groapa cu râvnă altuia;

Cuvântul întru toate să-ți fie gaj mereu
Și pune limbii tale lacătul cel mai greu,
Să nu-l descuie-n grabă nici ura, nici mânia,
Pe buze să-ți rodească tăcerea precum via

Când sunt tăiați lăstarii la timp și cu măsură,
Tu caută în toate și-n tot învățătură.
Să-ți fie calea vieții precum lumina, dreaptă-
Cuvântul e-nceputul cel mai presus de faptă;

Așa grăia înțeleptul, așa îți spun și eu,
La tot ce scoți din gură ia seama, fiul meu!
Nu vezi câte gunoaie se-mprăștie în jur?
E vremea când se mișcă grăunțele în ciur..

Împlinire de Ovidiu Oana-pârâu

Se ghemuieşte astrul după un colţ de zare.

Răpus de truda zilei se lasă învelit

Cu voalurile nopţii şi cergile stelare,

Rememorându-şi drumul, visând la răsărit.

Pornise-n zorii zilei înviorat de ceaţa

Lăptoasă din iatacul iubitei lui trezite,

De alintări de valuri care-i mângâie faţa

Şi raze jucăuşe, asupra-i risipite.

Ea, primenită-n grabă, începe să se-ntindă

Spre mal purtând mareea, simbol de voluptate,

Iubitului să-i prindă privirea în oglindă

Şi să-i întoarcă zâmbet din unde sărutate.

Îmbujorat şi vesel escaladează munţii,

Cernând lumină-n codrii, cristale în izvoare,

O ciocârlie vornic, a dat semnalul nunţii,

Între solarul mire şi mult iubita-i mare.

Au petrecut trei zile, nuntaşi nenumăraţi,

În aer, pe pământuri şi în adânc de ape,

Ascunşi sub orizonturi, doar norii supăraţi,

Tunau că nu vrea vântul să-i ducă mai aproape.

El, tată în înalturi, ea, mamă roditoare,

Eterna lor iubire, chiar viaţa a născut,

Ea ziua îl dezmiardă cu blânda ei răcoare

În noapte-i face leagăn, abisul aşternut.

MINCIUNA PLOII de Irina Nedelciu

Cu dorul de tine eu merg pe coline

Prin ploaia cea deasă ce-mi cântă în transă,

Că-mi spală iubirea de tine, iubite,

Dar ea... doar mă minte, în drumul spre casă !

Mi-e dor nebuneşte de gura-ţi fierbinte

Pe trup să-mi alerge, să-mi spună cuvinte,

Să-mi stingă din ochi durerile mute,

Să-mi cânte acorduri pe buzele frânte.

Mi-e dor să te strâng în braţele-mi calde

Când Luna pe boltă străluce în noapte

Să-ţi cânt la ureche iubirea în şoapte

Iubite mi-e dor şi dorul mă roade.

Mi-e dor de-mpletirea iubirii din noi

În lanul cu maci din zilele ploi

Cu picuri de ploaie ce-alergă prin păr

Strivind nebuneşte dorinţi ce nu mor.

Mi-e dor doar de tine, iubite , mi-e dor,

Am inima frântă şi-n suflet un nor

Încerc să te strig... dar totul e-n frig,

Mă iartă iubite dar plec căci mă sting.

Mă duc în pustiul potecii-n apus

Să-mi las nebunia şi dorul ascuns

Să strâng mai apoi doar mugurii verzi

În coşul din piept ca tu să nu-i vezi.

Să-i vadă doar cel ce-n inima lui

Iubirea-i se-aprinde de ochi-mi verzui

De sufletu-mi viu ce joacă zurliu

Prin florile verii, nu-n tristul cel griu.

Mă iartă iubite, dar plec, ploaia minte

Că-mi spală iubirea, eu tot sunt fierbinte

Şi inima-mi plânge în lacrimi de sânge.

Mă iartă iubite... dar plec, ploaia minte.

‎...O dacă as putea sa vin la tine de Iurie Osoianu

Acolo unde ești

Departe , sus

In Alpii cu zapezi

As caută vreo cararusa clandestina

... Dosita printre stanci

Sa nu mă vezi...

O , dacă as putea strabate timpuri

Sa mă întorc

De unde am pornit

O alta cale as alege

Pur si simplu

Prin Alpii vieții

Cu ghetari neprihaniti... 

Si dacă as putea sa-ți fur , in nesimtire

Un zâmbet,

Un sarut mistuitor

As ineca

Întreaga ta Elvetie-n iubirea

Acestui clandesin

Si infinit de dor...

Eu te-am iubit ... de Iurie Osoianu

Eu te-am iubit 

Și nimenea nu știe 
În ce sicriu 
În ce pămînt voi îngropa 
Ceva ce-ți aparține numai ție 
Cu sens pierdut 
Cândva 
Și undeva... 

Eu te-am iubit 
Chiar dacă niciodată 
Nu m-ai privit în ochi 
Făcându-mă să mor 
Deatita dragoste 
De rațiune blestemată 
Și dezlegată de blestemuri 
Cu fiori...

Eu te-am iubit 
Cum nu vei fi iubită 
Și cum n-ai fost 
Și cum nu ești 
Nebănuind 
Că eu 
Iubirea asta tăinuita 
O voi înmormânta 
Nici singur nu mai știu 
În ce pământ...

Tu, Doamna mea frumoasă… de Boris Ioachim

Tu, Doamna mea frumoasă şi veşnic fetişcană

Şi-n inima-mi fierbinte, mereu, deschisă rană,
Oare-mi mai simţi dorinţa, neostoitul dor
Şi mai simţi, câteodată, un neînţeles fior?

E gândul meu, ce-nfrânge prea-ndepărtate zări –
Şi–n stare să te afle chiar peste mări şi ţări,
Sub cerul plin de stele sau de măreţ azur,
Tu întruchipezi iubirea – în sensul cel mai pur.

Căci, derbedeul care, îţi scrie rânduri vagi,
Flămând este de gura ta cu miros de fragi,
De trupul tău-vioară, căruia fin arcuş,
Aş vrea să-i fiu pe-al vieţii, bolovănos urcuş.

Azi, vreau să las în urmă trecutul meu neclar
Şi să-ţi zidesc palate din gânduri de cleştar
Sau măcar o căsuţă, dar nu din piatră rece –
Ci doar din dor de tine, care nicicum nu trece.

Ce vorbe-ţi scriu, de parcă, în veacul decadent
S-ar zice că sunt tânăr, mereu adolescent! -
Dar nu sunt decât, numai, un biet îndrăgostit,
Ce vrea să lase-n urmă trecutul său smintit.

Şi din căderi prea dese, aproape de neant,
Să salte, să-şi ridice, privirea spre înalt
Şi aprins să te iubească, duios şi-nverşunat –
Iubirea-i măreţie – nu-i, nicidecum, păcat.

Din viaţa mea, preaplină de falsuri şi de ceaţă,
Tu-mi eşti o-nrourată, curată dimineaţă,
Cu care îmi spăl ochii, mereu aprinşi de dor,
Când simt că-i prea fierbinte, de alean, privirea lor.

…Tu, Doamna mea frumoasă, tu veşnic fetişcană –
Pe care-o port în suflet, deschis-arzândă rană,
Mi-e dor de ochii-ţi tandri, de scânteierea lor –
De gura ta mi-e sete – s-o sorb ca pe-un izvor…