Seara de mai de Vali Zavoianu

Aseara adia un vant

De oameni singuri pe pamant
Si cerul trist si-nlacrimat
Plangea cu nori de condamnat.

L-am intrebat unde esti tu
Dar nu mi-a spus de tine, nu...
Mi-a spus despre singuratati
Mintindu-ma ca-n alte dati...

Sa strig, nu stiu de ma auzi
Prin norii lui flamanzi si uzi
Sa vin, nu stiu sa te gasesc
Si ratacesc...si ratacesc...

Si-n seri adie acelasi vant
De oameni singuri pe pamant
Si-adorm visand ca ma gasesti
Si ma iubesti...si ma iubesti...

Nimeni nu este singur printre amintiri de Nuța Istrate Gangan

tu rătăcești

printre cadavrele amintirilor noastre
așa cum un soldat,
singur supreviețuitor
rataceste
printre trupurile camarazilor răpuși.

tu te joci de-a baba-oarba
cu fantomele amintirilor noastre.

tu trăiești pe o cale ferată si tristă
peste care au crescut ierburi și flori.
într-o gară pustie
prin care, din când in când,
un tren
alb, fantomatic
iși poarta scrâșnetul dureros
al părerilor de rău.

tu nu regreți.
tu doar astepți.

tu știi ca nimeni
nu este singur printre amintiri.

Colier de splendori...de Radu Adrian Gelu

O briză uşoară aduce parfumul

parfumul după ploaie
păşesc pe al frunzelor foşnet
foşnet pas în melodie
la orizont vibrează arc de culori
culori în curcubeu
turme la pas păşună în luncă
lunca străluce verde
fluturii în acuarele duc zborul
zborul adună petale

Pajiştea îmi zâmbeşte cu flori
florile râd în averse
pârâul îmi zâmbeşte cu peşti
peştii râd în albastru
cerul îmi zâmbeşte cu nori
norii râd apoi în ploaie
pădurea îmi zâmbeşte cu zâne
zânele râd verde în iluzii
stâncile îmi zâmbesc cu îngeri
îngerii râd în ascensiune

Spiritul naturii îmi aduce zâmbet
zâmbetul aduce pacea
natura paradis inspiră speranţa
speranţa e elixir
splendoarea naturii aduce lumina
lumina alungă tristeţea
în pacea interioară roşeşte amurgul
amurgul cheamă zorii
prin serai mi-am petrecut gândul
gândul poartă visul

Secret ascuns de mii de ani de ‎Ovidiu Oana-pârâu‎

Era în zori. Splendid crepuscul
Veghez pe țărm, sunt far minuscul
Mă sting firesc, a mia oară
Şi mă întreb aşa-ntr-o doară:

De ce mereu se înroşeşte,
Când vălurile-şi risipeşte?
Ce taină în adâncuri are,
De mii de ani, frumoasa mare?

În zori, din largu-i necuprins,
Un tânăr prinţ din ea desprins,
Se ridica spre boltă, roată,
Şi o lăsa îmbujorată

Sub mângâieri de raze blânde,
Însângerând adânc și unde.
Iar ea îi trimitea spre maluri,
Iubiri pe crestele de valuri.

Ascult frumoasa alintare
A apei către dragu-i soare.
Surprind apoi un gând hai-hui,
Este amanta astrului!

În următoarea dimineaţă,
Albastru-i strălucind pe faţă,
Mă-ncredinţează că-l iubeşte
Şi până-n noapte îl doreşte.

Iar, de vre-un nor, Doamne fereşte,
Drumul iubitului umbreşte,
Pe faţa ei îndat`adună,
Umbre ce-o schimbă în furtună.

Şi cheamă vântu-n ajutor,
Să risipească negrul nor;
Abia atunci se potoleşte
Când soarele de sus zâmbeşte.

Apoi, e iarăşi liniştită
Şi îl aşteaptă fericită,
Venind pe-ascuns şi împreună,
Împart culcuş sub clar de lună.

IUBIREA-MI E CRUCE de Irina Nedelciu

Am tunet şi fulger în inima mea

Jăratecu-n cercuri se plimbă prin ea

Frisoane nebune din focul aprins

Prin vene aleargă strigând după-un stins.

O voce, o palmă m-atinge-n zig-zag

Un tremur în trup se-aprinde, eu zac,

În marea-agitată, ce-mi cântă turbată,

Dorinţa aprinsă, iubire de fată.

Furtuna-n revoltă mă-nalţă spre boltă,

Plutesc în derivă cu inima-n trombă,

Hazardul din viaţă mă prinde, mă-ngheaţă,

Am mintea şocată, iubirea mă-nhaţă.

Cu gura-i flămândă suav mă frământă

Cu tandre mişcări mă scaldă-n căldări

O baie de aburi în jur se adună

Mă pierd în lumină, iubirea-i stăpână.

A luat ca o hoaţă tot tristu-mi din viaţă

Şi picurii morţii i-a prins într-o plasă

Eterna speranţă mi-a scos-o în faţă

Ca drept de prefaţă la viaţa întoarsă.

Ca dar nesperat iubite-mi eşti dat

Să-mi susuri iubirea, la ceasul din cat

Cu Luna priveghe, cu stelele-n veghe

Romanţă străveche a nopţii pereche.

O tunet! Tu fulger !... din inima mea

Aleargă pe boltă şi prinde cea stea !

Ce azi îmi străluce căldura-mi aduce

În sângele dulce, iubirea-mi e cruce !

Amantă de sezon 3 de Augustin Septimiu Ion

Am deschis ochii și erai aici.
Nu știu cum ai venit, cand vei pleca.
De vom lăsa ceva în infinit
Stă poate scris în stele... undeva.

Se-adună timpul peste noi deja
Și nici nu știu de ce te-am îndrăgit
Și nici de ce te-am acceptata așa...
Capricioasă până la sfârșit.

Știu doar că astăzi nu regret nimic!
Mi-am însușit a Domnului povață:
Să îmi doresc să mai rămâi un pic
Să te iubesc așa cum ești... viață!

Sunt de Veronica Simona Mereuta

străin de viaţă şi moarte,
undeva la mijlocul drumului
sub formă de cărare sau car şi boi,
deopotrivă buni şi răi,
lăsând cailor grija de-a nu muri
înaintea câinilor,stăpânilor...
altor vieţuitoare ce nu ştiu ce spun.

Sunt
îmbibat de verde,
chiar de nu posed clorofilă
ori alte poţiuni dătătoare de har şi muză,
visez la o peluză suspendată
deasupra acelui pom
ce te face să te crezi om
fie şi numai pentru că
ai incercat să afli
dacă epilogul se asortează
cu introducerea.

Sunt
marcant de rebelă
într-un cer îndeajuns de etern
necesar şi suficient încărcat de stele,
cât de aprins personala galaxie,
cât de ridicat
muntele personal de înţelepciune şi îndurare,
umbrela umilă de vreme rea.

Sunt
acelaşi eu,
chiar de-mi schimb părul,
din lung în scurt,
acelaşi mi-e urletul
către luna ce-o simt aproape,

în tot de-a una!

Metamorfoză de Veronica Simona Mereuta

Cuib de rândunică atins de 
blestemul pustiului din frunzele de toamnă
Elipsă de suflet 
repetând miracolul naşterii
din pământul înflorind primăvăratic
Amorsă de iubire
pentru fiecare grăunte de adevăr
câştigat cu osteneala zborului frânt
şi păstrat apoi,iluzoriu,
în caseta cifrată a timpului,
metamorfozat în vis cu aplicabilitate terestră.
Armonie de culori,
disecate în nuanţe de umbre,
condensate în întunericul definitiv,
al lamentărilor unui "Va fi..."
fără şanse de început.
Fantomă albastră
ridicată deasupra jăraticului,
purtată pe aripi de şarpe 
cu solzi de argint
către genune de uitare.

Carnaval de suflete triste
bântuind prin taverna Hades-ului,
în aşteptarea miracolului întrupării
în mugurele de fluier
ce va purifica durerea
până la esenţa surâsului
înaintând victorios
către zâmbetul omului drept,
fără nevoi inutile,
precum aceea de a fi îndreptat.

Început de izvor
adunat din lacrimi şi rostogolire,
întru credină nesfârşită
dar nu orbită de adânciri
închipuite la nesfârşit
într-o margine de prăpastie
interminabilă...

Naufragiul de Lavinia Amalia

Am naufragiat in marea ta de doruri

Pe valul fauririlor abstracte
Tesuta in tentacole de zboruri
Din soaptele-ti dospite si prea coapte.

Se cerne noaptea-n meteori din stele
Pasc tarmu-ncremenit de pietre seci
Ma risipesc sub ploi prea efemere
Alunecand printre morminte reci(...zeci)

Caci nu-ti mai vad fantanile albastre
Si cumpana privirii e plecata
Iar pribegia-i pasare maiastra
Ce-atarna-n zbor cu aripa-i uscata

Vreau sa mai vad macar o data zarea
Ce impleteste vis spre nemurire
Vreau sa veghez luceferii din marea
Unde viorile danseaza de iubire...

Umbrele gandului de Lavinia Amalia

Meteoritii necuvintelor zdrobesc 

vlastarii visarilor,
iar spinii crescuti printre cioburile
oglinzilor de suflet sparte,
ne invenineaza cu necredinta
Rumegam iarba gri a indiferentei
amaraciunea ei,paralizandu-ne simturile
Dreptatea e doborata cu viclenie
de vanatori priceputi
ce cauta sa ucida albii porumbei
(ce mai cad si de oboseala 
in lupta cu speranta).
Rade sarcastic soarta privind
cum ne traim iubirile modificate genetic
Cate traditii ne-or mai ingenunchea aripile?...
Umbra gandului meu zboara inca,
rebela de infim
,cautandu-tein norii care te ascund,
ca sa te adun,
sa mi te picur in vasul de-alabastru
injumatatit de esenta
parfumului sufletului meu...