Te-am cautat versuri Gabriela Dangu si Emil Marian

E

Te-am cautat in roua diminetilor la rasarit de soare
Cand ma trezeai cu un sarut
Si reveneam la viata infiorandu-ma cu tine

G
Te-am cautat in bratele diminetii,
Invelita in stropi de lumina,
Sarutandu-ti zorii cu care ma imbratisai tacut...

E
Te-am cautat in caldura amiezii,
Cand ma sagetai cu o imbratisare fugara
Sa-mi potoleasca foamea crunta de dragoste.

G
Te-am cautat in amiezile
Pe care mi le impleteai 
In cositele-mi pline de dor

E
Te-am cautat pe seara cand soarele prabusit in pamant
Ne aducea spre casa
Si noi ne regaseam mai flamanzi unul de altul.

G
Te-am cautat in singura seara in care, prabusit in pamant,
Soarele mai avea puterea sa-mi zambeasca
Din mormantul pe care nu a putut sa si-l aleaga.

E
Te-am cautat in noaptea cu greieri trubaduri
Care cantau imbratisarile noastre ce ne asurzeau
Si nu mai auzeam cum timpul trece.

G
Te-am cautat in cantecele inganate de ploaie,
In care, pana si timpul prabusit in nestire,
Te regasea, tacandu-ti clipa.

E
Te-am cautat in toata viata mea fugara si uituca,
Te-am visat si te-am dorit iubita si muza,
Tu femeie cu suflet pereche cu al meu.

G
Te-am cautat, zile, amiezi si nopti, alergand zadarnic, 
Pretutindeni si nicaieri,
Himera, vis, mangaiere....

E
Dar nu te-am gasit. 
Nu stiu daca ai plecat sau nu din asta lume,
Nu stiu cine esti. Inca te mai caut…

G
Inca te mai caut, deznadajduita, in lume, in timp, in mine insami,
Nu te cunosc, 
desi te vreau in lumea mea, in timpul meu, pentru mine...

Stele, o stea… de Lacramioara Lacrima

Din sutele de stele

Care sunt pe cer
Tot privind la ele
Doar una aleg
Atata lumineaza
Micuta si sfioasa
Ma face sa stau treaza
Pe aici, pe la fereastra,
Ii spun cat te iubesc
Tu cat imi esti de drag
N-am sa te parasesc
Un vis pe care-l am…
De aceea eu ma plimb
Cu ochii printre stele
Ca una-mi da in schimb
O taina vietii mele…
Atunci cand ne-ntalnim
Povesti ne-om spune-n noapte
Apoi, vom adormi
Imbratisati aproape,
De-acolo sus, steluta,
Ne va trimite vise
Tu ma vei saruta
Stingand dorinti aprinse…

Prin sutele de stele
Vom alerga cu gandul
Iar una dintre ele
Ne va sti legamantul,
Ce numai noi il stim
E vesnica iubire
Ce-n suflet o simtim
Ca steaua e-n sclipire…
Puternica, straluce,
In ale noastre vieti
Nicicand nu se va duce
Ca-s nopti sau dimineti…
Steluta ai zarit-o
Pe tine te-a uimit
Caci eu ti-am aratat-o
Iubirea ne-a zambit
Cu geana ei fierbinte
Clipeste lin spre noi
Ne-a spus de-acu’ ‘nainte
Ca suntem amandoi,
Sa n-avem nici o grija
Ca tu esti steaua mea,
Iubirea nu-i confuza
Iar eu, steluta ta…

xxx de Mihail Rujoiu

De sub tampla lacrimi ce cad 

Pe obrazul cald si plin de viata,
Iar din ochi ies lumini 
Care privesc floarea alba de gheata.

Din par stele stralucitoare rasar 
Pe cerul senin al sufletului meu,
Iar din maini ies mangaieri 
Care vor mangaia un vechi trofeu .

Din trupul arborelui vietii scot 
Comori ce de mult au fost uitate,
Iar prin piele ies mici lastari 
Care se vor inalta spre eternitate. 

Din lanul sperantelor o hora apare 
De fete in rosu si albastru jucata,
Iar in mijlocul lor ies scantei 
Care vor anvalui campia fermecata. 

In munte un mister acum caut 
Sa il pot descoperi in final,
Iar printre stanci ies flori 
Care vor inflori zambetul banal. 

Din inima ce bate iti dau 
Caldura si iubire fara pereche,
Iar din buze ies cuvinte 
Care iti vor sopti la ureche. 

Din viata tu sa poti lua 
Doar bucurie si multa fericire,
Iar din dragoste ies fiori 
Care te vor duce spre eterna implinire. 

Din cartea ; Din fum de tigara...
11-05-2010

Nu-i timp de Carmen Zaniciuc

Nu-i timp pentru oboseală.

Viața nu se odihnește 
Nici când moare;
Se pregătește 
Să descompună trupurile,
Să le poată contopi
Într-un unic suflu,
Ca o mirare
Că suntem unici
Chiar și împreună.

N-am timp să uit
Să mai fiu,
Nici când inima mi-a stat
În brațele tale.

De ce?... de Lavinia Amalia

Oare,de ce cuvintele ni se comprima

in fata portii de suspine?...

Clipa e atat de cruda

ascunzandu-se intre regrete si dorinta

de tine...

De ce ni s-au topit zapezile 

inaintea primaverii,

iar curcubeul fagaduintei

isi pierde culorile

in ceata tacerii?...

Ni s-au inlantuit stropii in marea

de doruri

unde furtuna dezlantuie

uraganul de freneticezboruri

de vis infinit

ce cu rabdare e strunit

de haturile luminii...

De-atatea anotimpuri mi te plimbi

in caleasca inimii,

dar niciodata nu ajungi 

la mine...

Te-astept in picaturile ce inghit

oceanul renasterii  noastre

Te-ating cu adierea vantului 

din soaptele-mi abstracte

Mai trag de snururi timpul

poate se-mpiedica 

si cade-ntr-un minut

Ca sa putem trai visul crescut

prin ploile marunte,

De mine sa te molipsesti

ca minutarul de secunde...

Lavinia Amalia la 28 iunie 2012

RUGĂ... de Patricia Serbanescu

Mă scald în soare cu mult vânt

Prin lanul verde ce-l descânt,
Iar printre macii ce dansează 
Apusul... mi se potenţează...

Pământ bogat ce-a rămas mut
Talpa-mi sărută, fiindu-mi scut,
Îmbrăţişez planeta în furtună
Şi-o rog plângând, să nu apună!

Doamne, minunea este-n noi!
Chiar dacă-i vânt şi multe ploi...
Implor iar cerul... şi lanul plin
Să-mi dea o pâine mai puţin!

Presar-o Tu, că eşti în mers,
Dă-ne cunoaşterea, din univers
Şi tot ce-n viaţă... a eşuat...
Da-ne la toţi, ce ne-a fost luat !

Fă-o bucăţi şi înmulţeşte-o!
Dă-o la toţi, ce nu au somn,
Mai dă un pic de fericire 
Genomului… ce-şi zice OM…

Şi când om fi prea plini în toate
Caci ne-ai tot dat, pe săturate…
Vom recunoaşte purul adevăr
Venind spre Tine, cu-un ultim zbor.

Aud sămânța cum se coace... de Nicoara Nicolae-Horia

Aud lumina cum se coace
Din fructul rotunjit şi greu
Şi tot mai linişte se face
În jurul şi-nlăuntrul meu...

Cad frunzele precum arginţii,
E vama lor pentru târziu,
Din toamnă m-au născut părinţii,
Jertfit ca rodul ei să fiu!

Aş vrea acum, când mâna scrie,
Să-mi stai aproape, s-o asculţi,
Din părtăşita-i bucurie
De bună voie să te-nfrupţi.

..........................................

În ochii tăi e-atâta pace,
Cât nu încape în cuvânt!
Aud sămânţa cum se coace
Cu dorul ei dinspre pământ...

de Nicoara Nicolae Horia.

Voinţă de Costel Suditu

Să nu cuprinzi păreri deşarte

Din miezul tristelor cuvinte,
Speranţe noi, înaripate
Să-ţi faci din clipele cioplite;

Nu căuta oprindu-ţi drumul
Lângă fântîna fără apă,
Ce n-ai găsit orbit de fumul 
Cuvântului rostit odată;

Şi mergi de-o fi să arzi jumate
Sau de o fi să cazi pe brânci,
Să nu renunţi, urnind de toate
Câte puţin măcar s-apuci,

Ca în păienjenişul vieţii
Să nu fii pradă, căutat
De clipele şi marafeţii
Ce se feresc de Împărat.

O madame... de Costel Suditu

Prin faţa uşii unei, biserici ortodoxe,

O madame stilată plimbă trei păcate;
Se gândeşte roasă de atâtea fapte
Că Mântuitorul iartă şi mimoze;

Cu privirea saltă cât de cât curajul,
Peste ţâţe, miezul unuia din ele
Urcă bluza-n barbă, sobră se repede,
Regăsită parcă, pipăie pavajul;

Lumea se cruceşte la vederea ei
Stând înghemuită peste prima rugă
Căutând iertare de la Domn s-ajungă
Chiar şi pentru unul dintre cele trei;

Răsuceşte-n suflet primul ei păcat,
Ce i-a dat Prea Sfântul Dumnezeu ca trup
Folosind momeală poftei ca de lup
În dezmăţ draconic cu bărbaţi în pat;

Roagă-n cruci domoale peste pieptul plin
Şi cu voluptate dar şi cu suspin
Iertată să-i fie şi-a doua-ncălcare
A poruncii sfinte pentru fiecare;

A minţit în viaţă şi a înşelat
Multe zboruri line peste bolta vieţii
Cum un soare dur spune dimineţii
Când răsare rece că-i doar înserat;

Tot făcând mătănii roşi îi sunt genunchii
Dar de pardoseala unei sfinte case
Nu de locul unde vieţuia cu farse
Şi urla ca fiara de-şi scotea rărunchii;

Nu simţea durere sau poate simţea
Dar credinţa clipei îi dădea aripă
Să-şi înnalţe simţul ca un fum din pipă
Peste cele rele valuri, o perdea;

Până-acum slăvea languroasă, trupul
Şi nu orişicum ci standardizat
Se-nchina la pofte; Încă un păcat
Ce-i întuneca şi-apăsa trecutul;

Parcă mai uşoară se simţea ieşind,
Loc avea de-acum pentru noi păcate;
Iar zâmbea cu ochii dând picioare coapte
Vântului s-arate omului dorind.

O CE VIATA de Mihail Rujoiu

O ce viata,adanca viata

In care ne invartim mereu 
Si in fata numai ceata 
Negasind norocul meu. 

O ce clipa,adanca clipa 
Atunci cand te-am cunoscut,
De stiam ca-i doar risipa 
M-as fi intors inspre trecut. 

O ce soarta,adanca soarta 
Lacrimi cad din ochii goi, 
Iar durerea lin ma poarta 
Peste zidul dintre noi. 

O ce lume,adanca lume, 
Care totusi mai spera, 
Sa fie toate mai bune 
In viata asta de sera. 

O ce viata,adanca viata 
In care ne invartim mereu 
Si in fata numai ceata 
Negasind norocul meu. 

Din cartea ;Din fum de tigara...

08-II-1996 

Tu ploaie... de Catalin Ciorba

Tu ploaie care-mi cânţi durere,

Mă strângi în jocul tău cernut,
Şi nu mă laşi să uit de adiere,
Precum gustam din laptele de început.

Îmi scuturi visele încercănate,
Şi-ţi faci din jocul picăturilor,
Un dans de amintiri uitate,
Ce se întorc spre mine şi mă dor.

Ca un bătrân maestru scapi lumina,
Atât cât să mă faci să îmi doresc,
Să fiu în floare tu să-mi fi stamina,
Să cred frumos aşa cum e firesc.

Cătălin Ciorbă

ŞOAPTE… de Patricia Serbanescu

amestec şoaptele-n surdină

şi înc’ascult a mea sortire,
deschid portaluri de lumină
bazându-mă... pe întregire...

simt viaţa ce acum tresare
prin pori, cu sufletul vibrând
prind unda ce din ochi răsare
întruchipată într-un cuvânt.

ridică-ţi ochii spre lumină
şi buzele să primeneşti…
simte doar febra, făr’de vină
lungeşte-ţi viaţa, când iubeşti!

timpul iubirii, l-am ferecat,
în susur, îmi dezleagă şoapte,
nectaru-ţi este înmiresmat
doar descuind poarta, în noapte...

seara, o sechestrăm din zi
iar zorii… o să-i venerăm,
cu luna-n braţe vom muri
când umbrele... le-mperechem.

Vis de haiducie de Boris Ioachim

Prietene, îţi spun doar: Hai!

În grabă să ne haiducim…
Să facem rost de nişte cai
Şi-n lumea largă să fugim.

Să fim nepăsători pribegi
Prin veacu-acesta scăpătat,
Pân’ amândoi vom fi moşnegi –
Căci, stând, ce-avem de câştigat?!

Şi, apoi, nimic nu-i de pierdut
În viaţa ta, în viaţa mea –
Când n-am făcut ce am fi vrut,
Ce rău ni s-ar mai întâmpla?

Când caii-n goană-or să apuce,
Prietene, nu spune „nu”!
Pe unde paşii ne vor duce –
Nu ştiu nici eu – nu ştii nici tu.

De vom găsi vreun codru des,
Bordei adânc ne-om scormoni;
Iar când nu vom avea de-ales –
Pe bogătani i-om tâlhări.

În toate cele patru zări,
Ibovnice de vom afla –
Din vreme în vreme-n dezmierdări,
Cu ele ne vom desfăta.

…Prietene, vorbesc în vânt,
Visând ca un copil naiv!
Nici cai, nici codri nu prea sunt –
Vândut e veacul şi parşiv.

Dar, hai, paharul dă-l pe gât –
Pe gât îl dau, la rândul meu…
Afară plouă şi-i urât –
Dar, mâine, poate fi mai rău.

…Prietene, îţi spun doar: Hai!
Măcar cu gândul să fugim…
Să face rost de nişte cai
Şi-n grabă să ne haiducim

Un timp... de Nuța Istrate Gangan

Întoarcerile în trecut pot deschide răni pe care le credeai cicatrizate. Sau îţi pot trezi amintiri pe care, parcă cu un fel de bună ştiinţă, ai preferat a le uiţi.

De-a lungul timpului încercăm să ne construim fericirea în funcţie de dorinţă şi putinţă. Ne-o croim după chip şi asemănare, şi cu un fel de masochism mascat, ne-o comparăm cu a altora.De parcă se pot compara două fericiri, de parcă nu am fi unici în felul nostru, în trăirea noastră şi în fericirea sau nefericirea noastră.

Mi-am construit fericirea din momente mici. Am reuşit să trec peste ambiţii mărunte deşi eram tentată să mă pierd în amănunte nesemnificative. Am dat importanţă majoră unor lucruri care nu meritau nici un gram de atenţie şi am trecut pe lângă altele extrem de importante neluându-le în seamă. Apoi m-am trezit şi am realizat că sunt singura responsabilă de mulţumirea mea sufletească. Am realizat că fericirea nu se vinde la tarabă ci, ca un Meşter Manole destoinic şi încăpăţânat, trebuie să mi-o construiesc şi reconstruiesc chiar dacă unele ambiţii şi dorinţe îmi vor rămâne pe veci îngropate.

Sunt un om mulţumit pentru faptul că am făcut tot ceea ce se putea face la un moment dat. Poate erau soluţii mai bune, poate astăzi, analizând, mă gândesc că unele lucruri ar fi trebuit să aibă alt curs. Am înţeles foarte devreme în viaţă că nu ne naştem cu aceeaşi şansă şi că uneori trebuie să forţezi un pic destinul.

Astăzi mă privesc în oglindă şi sunt mulţumită de omul care mă priveşte înapoi. Dar a fost un timp în care aş fi făcut oglindă ţăndări.

Reîntoarcerile în trecut sunt balsam pentru suflet. Rănile, chiar cicatrizate tot mai au în ele un pic de durere, dar e o durere binefăcătoare, purificatoare.

Timpul a trecut şi nu a aşteptat pe nimeni. Nu contează ce biruri ai plătit sau ce blesteme sau binecuvântări ai avut în viaţă.

Şi mă regăsesc uimită de faptul că îmi iubesc Timpul care a trecut.

De câteva zile "vorbesc" cu cineva care m-a întors cu aproape trei decenii în urmă. Oameni, fapte... este incredibil cum mi se perindă totul prin faţa ochilor de parcă a fost ieri. Până şi acel sentiment ciudat de nepotrivire, îmi iese la suprafaţă după atâta amar de vreme.

Citesc, apoi recitesc şi îmi simt ochii fierbinţi şi umezi. Şi, cu un fel de neînţeleasă durere îmi aduc aminte de cuvintele altcuiva:

"Nimic nu durează, Ochi Frumoşi, nimic, nici măcar iubirea asta pe care o vorbeşti tu cu atâta patos"

Atunci nu am fost prea atentă. Complimentul m-a luat prin surprindere. Dar mai târziu, în fata literelor jucăuşe de pe ecranul computerului am înţeles perfect.

Şi-ţi spun că înţeleg.

Dar privesc în jur şi văd iubire, multă iubire şi mă încăpăţânez să fiu de acord cu tine.

Oare, de ce? de Lavinia Amalia

Oare, de ce cuvintele se comprima

in fata caii suspinelor?
Clipa e haina ascunsa intre 
regrete si dorinta...
Te-astept de-atata vreme
in picaturile ce-nghit oceanul
renasterii noastre!...
Cum de ni s-au topit zapezile
inaintea primaverii,
iar podul fagaduintelor se tot surpa
sub povara probabilitatii?...
Ni s-au inlantuit stropii intr-o mare
a incertitudinilor,unde furtunile 
dezlantuie uraganul dorului infinit
in durerea asteptarii.
Si-ncerc sa trag de snururi timpul
Poate se-mpiedica si cade-ntr-un minut
ca sa putem trai visul crescut
prin ploile marunte...
Unul de altul sa ne molipsim,
ca minutarul de secunde...

 Lavinia Amalia

Să prind un vis de Costel Suditu

M-am apucat să prind un vis;
Unul ştrengar şi cu dichis;
Este ca oul sub o cloşcă,
Ascuns cum stă o matrioşkă;

De-un timp, mă satură frecuşul
Că nu înghite gălbenuşul;
Cât o mai ţine lunga vrajă
Să scoată pliscul său prin coajă?

Îl tot ascult şi-l tot sucesc,
Nu pot şi basta să ghicesc
Ce fel de pene o avea,
Ori de-i un el, sau de-i o ea?...

Aud că mişcă şi se-ntoarce,
Ce-o fi acolo şi ce-o face,
Nu-i chip să ştiu;

Poate-mi ve-ţi spune voi, să fiu
Mai liniştit, să stau în pace;

Să mă tot ţină noaptea viu,
Nu mai îmi place!

vânt prin taine de Ovidiu Oana-pârâu

îmi intră-n taine vânt de busuioc

scăpat dintre cosiţe de aramă

sau doar trecut prin caier greu de foc

grijit ascuns sub abur de maramă

mă cotropesc furnicile în sânge

la gustul tău de fruct abia în pârg

cât patima prin pori ţi se prelinge

eu obosesc de-atâta dor şi sârg

e vântul vânt şi pleacă să colinde

iar eu adăst în urma lui cuprins

de saţul ispitirilor flămânde

miros şi gust din care m-am aprins

Ovidiu oana-pârâu la 27 iunie 2012

Parfumul vieţii purificat de Radu Adrian Gelu

Pe moale pat al aşternutelor frunze,

din anotimpuri mereu în schimbare,
merg mână în mână gânduri confuze,
fascicule de lumină filtrate din Soare…

Parfumul de dor, fibra existenţei gând,
spală nopţile visului dus mai departe, 
miros al iluziilor de speranţe vânzând,
ca briza verii fantezia adie a realitate…

Creată de tot mai sus, pe linii de argint, 
seducţie şi fantezii, nu numai în păcat,
cu plăceri pure ce nopţile nu le dezmint,
dăruita iubire, e parfumul vieţii purificat…

DE DOR de Catalin Ciorba

Mi-e dor de-a ta îmbrăţişare,

Şi de suspinul tău mi-e dor,
Îmi umpli lumea de culoare,
Mă rătăceşti în alt decor.

Hai să ascundem... Carul Mare,
Întâi în noi, apoi în sufletele noastre,
Sau să păstrăm o lacrimă din soare,
În şoapte susurate-n nopţi albastre.

Din zori ne-am face începuturi,
Aşa s-ar cuvenii întâi,
Îmbătrâni-vom tineri între fluturi,
Hai suflet drag de mâna mea rămâi.

Cătălin Ciorbă

Foste iubiri de Boris Ioachim

Cu fiecare vară care trece

Mă-ndepărtez de voi, foste iubiri,
Şi inima-mi se face tot mai rece
Şi tot mai mult trăiesc din amintiri.

În amintirea fostelor iubiri
Citesc scrisori de vreme-ngălbenite
Care vorbesc de triste despărţiri
Sau amintesc iubite părăsite.

În amintirea fostelor iubiri
Mai trec cu pas greoi pe câte-o stradă
Şi-mi joacă lacrimi grele în priviri
Iar gândurilor negre mă las pradă.

Şi-n amintirea fostelor iubiri
Când luna-şi varsă vraja peste ape
Împovărat de-atâtea amintiri
Strivesc, oftând, o lacrimă sub pleoape.

Şi-n amintirea fostelor iubiri
Alerg desculţ pe pajişti pârjolite
Parcă vrăjit de tainice porniri -
Ca-ntr-un descânt cu vorbe neştiute.

Cu fiece iubire ce-am pierdut,
Am mai pierdut şi-un strop de tinereţe
De-aceea solitar şi neştiut
Îmi număr anii tineri cu tristeţe.

În amintirea fostelor iubiri
Mă-nchin la stele-n nopţi de insomnie
Când vântul plânge amar cu desfrunziri
Sau când se zbate-n noapte cu furie.

Ca pe-un buchet de veştezi trandafiri
Vă port în suflet - ca pe-o grea povară
Căci amintirea fostelor iubiri
E un blestem ce n-are cum să moară.

Nicicând n-o să vă uit, foste iubiri -
Chiar dacă vremea voastră e trecută
Vă port în suflet, calde năluciri -
Voi sunteţi tinereţea mea pierdută…

Stă mama la geam... de Nicoara Nicolae Horia.

Stă mama la geam și se uită prelung,

Cu privirea până dincolo de departe,
Zările, toate, nu-i mai ajung,
Cât aer de ele o mai desparte?

Stă mama la geam, cu un fel de batistă
Ștergându-și o lacrimă, secată demult,
Mă uit cu durere la fața ei tristă,
Respiră-te, mamă, eu te ascult!

Ce vezi acolo? să nu-ți fie teamă,
Sunt lângă tine aici și mereu,
Stă mama la geam, ca orișice mamă,
Poate stă de vorbă cu Dumnezeu...

de Nicoara Nicolae Horia.

 26 Iunie 2012, în zori...

Dincolo de cuvinte de Vali Zavoianu

Scriu astăzi despre noi și începuturi

Ești în sfârșit aici și îmi e bine
Cuvintele devin pe rând tributuri
Ce leagă tot destinul meu de tine.

În tâmple îmi pulsează tot pământul
Și dincolo de noi și de tandrețe
Cuvintele își pierd discernământul
Dând formă la atâta frumusețe.

Atât de-acut mă-nvăluie dorința
În feluri tot mai neînchipuite
Cuvintele-și declară neputința
De-a-nveșmânta fiorii mei,iubite...

Scriu astăzi despre noi și în cerneală
Am strecurat întreaga-mi tulburare
Cuvintele se-nchină cu sfială
Atât de mult iubesc, încât mă doare.

27.06.2012, Zavoianu Vali

Alege sa iubesti... de Lacramioara Lacrima

Alege sa iubesti

Cat timp tu traiesti
Si nu ezita ...
Sa dai dragostea!
Cand o daruiesti
Iubire gasesti
Caldura pentru suflet
Iar pe fata zambet,
Simti placuti fiori
De cu seara pana-n zori
Noaptea-i ca o vraja
Vis frumos e-n preajma
Adunat in stele
In luna-s mistere
Nu vezi intuneric
Totul pare feeric...
Alege sa iubesti
In loc sa urasti
E asa o minune
Sa imparti iubire...
Iubirea ne aduna
Sa fim impreuna
Acea singuratate
Va fugi departe...

Alege sa iubesti
Si n-ai sa gresesti
Chiar de-adie vant
Vei fi tot mai bland!
In gandul tau pribeag
Cuiva ii vei fi drag...
Iubirea-i duiosie
La viata te imbie
Ca si cum respiri
Aer bun si pur...
E o bogatie
Ti-o trimit doar tie
Nu consta-n palate
Este bunatate
Dor de a oferi
Tu ce ti-ai dori...
Alege sa iubesti
Fara sa gandesti
E unicul drum 
De a fi mai bun
Ziua ar straluci 
Oriunde ai fi
Am sa te iubesc
Sa simt ca traiesc...

IMAGINAŢIE de Patricia Serbanescu

de multe ori mi-am imaginat în capătul creionului 

o pălărie imensă... cât o galaxie...sombrero
care-şi schimbă culoarea la fiecare respiro al meu
desenând curcubee ce-şi înnoadă capetele ...
... apoi, cercurile le urmăream, văzând cum se pierd
în ungherele acoperite cu petale şi frunze mate.
odată... pulsul minţii mi-a transmis că respiraţia mea prelungă a ajuns tocmai în miezul pământului, prin rădăcinile din prelungirea picioarelor ce-s stropite cu humă, unde se amesteca de zor aluatul pentru noua planetă... pentru acea clipă, am simţit că fiinţez... 
între timpii morţi, malaxorul cerului rumega lutul,
zicându-mi că a venit vremea olăritului...
dar pălăria mea mă înşela, curcubeul era desenat în culorile planetelor ce mi se învârteau în minte precum sateliţii...
oare...sateliţii minţii noastre se vor regăsi într-un târziu, printre puzderiile de stele? 
Poate chiar ele ne vor broda pălăriile în culori pastelate, văzute şi nevăzute în neantul... nimicniciei?!!! maybe...

clandestini de Nuța Istrate Gangan

suntem
doi străini
intr-o oarecare gară
pe linii diferite
agățați de trenuri care merg întotdeauna
în direcții opuse și necunoscute

suntem
doi călători
fără bilet, fără destinație
și fără bagaje
pasagerii unor trenuri extrem de personale
dar cu multe semnale de alarmă

O fereastră de Costel Suditu

A venit peste flori ceaţa

Fără să fiu pregătit
Fereastra a fost deschisă
Şi a intrat le nimereală
A plecat fără să-mi găsesc
Cuvintele potrivite pentru 
Despătţire
Le tot repet de atunci
Degeaba
Soarele a ucis-o
Nu va auzi niciodată
Potriveala cuvintelor mele
Mereu modific
Parcă aş mai vrea
Să uit fereastra deschisă
Au rămas câţiva stropi
Pe praful ce colorează pervazul
Cu aduceri aminte
De când corzile fericirii
Bine acordate
Erau ciupite delicat de
Pana destinului
Până să deschid acea fereastră
Spre inima soarelui
Ce te-a atras atât de mult
Când uitând că eşti
Doar ceaţă
Te-ai lăsat sinucisă
De spadele lui.

BALADĂ VESELĂ CU MORŢI de Boris Ioachim

Că morţii-mi sunt prieteni – bag de seamă

Doar printre ei mă simt mai liniştit
În cimitir când intru-n prag de toamnă
Cu frunze moarte-mi strigă “bun-venit”.

Salcâmii de pe gropi mi se înclină
Şi oţetarii-mi râd prietenos
Iar eu le spun că vreme o să vină
Când printre ei mă voi culca sfios.

Sub un salcâm, cam ostenit de vreme,
Bunica mea m-aşteaptă cu poveşti
Şi-mi spune că nu am de ce mă teme
Şi că despre cei vii aşteaptă veşti.

Cam plictisiţi, oftând lângă consoarte,
De-o vodcă beţivanilor li-e dor
Şi spun că setea-i supără în moarte,
Că beţi le-ar trece moartea mai uşor.

În colţ ferit, ca într-o suburbie,
Sinucigaşii stau cam supăraţi
Şi mormăiesc c-aşa le-a fost să fie –
Să fie şi bârfiţi şi blestemaţi.

Avarii, gospodari-s la grămadă
Sunt furioşi că gropile-s prea mici
Şi-o ţin, aşa-ntr-o nesfârşită sfadă,
C-averea lor nu-şi are rostu-aici.

Doar cei săraci se odihnesc în pace…
Ei n-au avut nimica de pierdut
Şi-n tihnă fiecare-n groapa-i zace
Căci lumea celor vii prea i-a durut.

…De rug se coace zarea-n înserare
Când morţii, toţi, să plec îmi spun, duios
M-or aştepta, aicea, cu răbdare
Şi loc de veci mi-or pregăti - frumos…

Vara e in toi… de Lacramioara Lacrima

Vara e in toi
Dar aici e frig
Sunt atatea ploi
Picurii-i disting
Pe sub umbreluta
Ei stropesc vanjos
Ii strang cu manuta
Cerul e noros…
Apoi, peste-o vreme
Soarele apare
Il privesc alene
Norul cum dispare
Razele aurii
Incearca s-aduca
Vise azurii
Intr-o ploaie muta
Cea mai trista vara
Plina de dureri
Noapte e pe afara
Eu pe nicaieri…
Dorul ma incearca
Cu el, eu vorbesc
Stie, stie, parca
Cat eu te iubesc…

Insasi ea…, iubirea
De urat imi tine
Invaluie-amintirea
Ma cheama la tine
Frigul ma patrunde
Este intuneric,
Luna se ascunde
Visul mi-e feeric
Chiar de nu-i o stea
Nimeni pe aproape
Mi-esti alaturea
Asa de departe…
Gandu-mi da putere
Ma inveseleste
Surasuri, mistere,
Tot ce ai imi este:
Ai tai ochisori
Placut migdalati,
Frumosi obrajori
De zambet purtati,
Buze dulci si moi
Spre-a fi sarutate
Vantul printre ploi
Suflet imi razbate…

DOAR AZI de Ines Popa

Azi te pictez din revărsări de valuri, 

Poteci îți fac în suflet la tine să ajung, 
Din așteptări eterne te-aduc din nou la maluri, 
Mă furișez în taină ,dar drumu-i tot mai lung. 

În noaptea fără temeri te vreau fără opreliști 
Și nimeni să nu-mi spună că nu te pot avea, 
De ușa e-ncuiata eu mă strecor prin miriști, 
Nisipul disperării ți-l spulber,voi putea? 

Din jar de timp renaște tot clocotul iubirii, 
Și tot mai multe vreascuri pe foc eu am să pun, 
Am să-ntețesc în flăcări buchetul fericirii 
În candele de suflet să ardem dor nebun. 

Vreau să rămânem veșnic cristale-n anotimpuri, 
Doar azi avem răgazul să ne cântăm iubirea,
Când încă răsăritul străpunge-n iarbă timpuri, 
De mâine poate fi-vom la braț cu nemurirea.

INES POPA 

VISĂM ŞI VÂSLIM... de Patricia Serbanescu

nebuni de amor vom arde-n suspine

întinşi pe un verde şi magic covor,
vom arde iubite, cât eşti lângă mine,
stârnim un incendiu...devastator.

ne ard gânduri negre ale răstignirii
scrum fac trecutul, păstrez ce-am visat
pârjol e amorul pe altarul iubirii
lipit lângă mine, pari transfigurat...

pasiune nebună, contopiţi în iubire
ce-i ,,ars amandi,, învăţăm cu fiori,
vom arde iubite, gemând cu suspine
pe macatu-nverzit, ud cu roua din flori...

azi viaţa se schimbă, soseşte vaporul
când valul ne vine, paşim în destin
trăim echilibrul, ne-nvăluie dorul
în barca iubirii, visăm şi vâslim.

Fiecare pas e o cale de-a înțelege de Carmen Zaniciuc

Fiecare pas e o nouă cale deschisă

O infinitate în juru-ți
Un soare ce te poartă în centru
Razele sunt drumuri
Spre tine
Te eliberezi de căutare
Când înțelegi rostul ființei
Și-al iubirii
Ca o întrebare
Ce răspunde.

ZBOR PE NOR... de Patricia Serbanescu

aş vrea să zbor în ceruri, cutreierând pe-un nor..

ades găsindu-mi tihna, oprind în părul tău
să-ţi mângâi pletele ce flutură în susurul din zori
azur prelins pe trupu-ţi, unde se-ntrec fiori…

s-aduc pe ceru-albastru, pârjol cu harul firii
recunoscând că sunt croită, să fiu sclava iubirii, 
scântei din rug să-mpraştii, din tainica creaţie
să fiu o floare scânteind, o muză-n emulaţie...

ţi-aud doar cântul, aş vrea s-arunc veşmântul
să nu-l strivească noaptea cu flori de liliac,
când porii ţi-i sărut, până să bată vântul,
fiorii dintre patimi, spre seară-am să-i împac..

simt cum vibrează astrul ce vine către mine
cu paşii lui tomnatici, parcă... s-a rătăcit...
îmi plâng doar în surdină tăcerile divine
flori ce-au crescut cândva şi-n drum, s-au ofilit...

în noapte, luna geme şi roşu voal şi-a pus
roua e purpurie printre crini, părând cernută,
întind aripi de îngeri ce flutură-n apus....
prin noaptea răstignită, ce-atinge şi sărută.

CRED de Mihail Rujoiu

Cand ploile au coborat din nori
S-au prefacut in ape curgatoare,
Iar pietrele cu greutatea lor
La fund au stat si stau si acum 
Oare!

Cand fulgere au coborat din cer
S-au transformat in vise tunatoare,
Iar fructele cu greutatea lor
Pe crengi au stat si stau si acum 
Oare!

Cand razele au coborat din soare
S-au desfacut in flori mirositoare,
Iar frunzele cu greutatea lor
Pe tulpina au stat si stau si acum 
Oare!

Cand somnul a coborat din infinit
S-a prefacut in vise plutitoare,
Iar sperantele cu greutatea lor
In mintea omului au stat si stau si acum 
Oare!

Din cartea ;Din fum de tigara...
25-X-1988

DILEME... de Patricia Serbanescu

iubitul meu, dacă vei vrea

ascultă stratagema...
de-oi deveni comoara mea,
doar eu... ţi-oi fi mecena…

şi câte n-ai primi în loc
de ţi-aş cunoaşte fiinţa,
atunci când iau obrajii foc
înmugurind dorinţa...

am încercat porţi ferecate
tot pribegind dorul prin stele,
treceau prin mine ca prin sită
scăpând din mâini, vise rebele...

am tot pierdut ce-a fost ispită
şi-n răstigniri, stam risipită...
poate jumatea mea nălucă
mă atingea, cu dor de ducă...

şi trece viaţa val cu val
împrăştiind... les fleurs du mal
aşteaptă sufletul cu dor
să-mi fii tu înger, păzitor !

presară drumul cu flori dalbe
făcându-mi nopţile mai albe!
dilemele...du-le-n zenit
şi-o să-mi rămâi pe veci, iubit!
(antologie-Cronopedia)

 

 

 

CETATE ÎN NOR de Stefan Oana Valentin

Cărămizile sunt roșii

sa nu se vadă sângele
țâșnit dintre degete albe
trudite crunt, sărat.

Piatra e adânc înfiptă 
de atâta, prea greutate
cu umeri îndoiți spre sfârșit
din rădăcini nemaismulse.

Pământul e atât de rotund
încât amețim și-n somn
orbi de lumina neagră
dintre nedormite nopți.

Vântul e plin ochi
de rugi întortocheate
spulberate vag spre cer.
oare țintește?

drumul drept 
e doar calea 
spre nicăieri...

25 06 2012
ȘTEFAN OANĂ

Balada înaintăriide Boris Ioachim

Atâtea bariere-n drum

Pe calea-n care merg acum!
Şi-ncerc mereu să le ridic
Dar tot mă-mpiedic şi tot pic.

Şi viaţa-mi strigă: „Stai pe loc
Să-naintezi – oricum n-ai loc!”
Dar din genunchi cu ură strig,
Cu glasul tremurând de frig:

-Mai lasă-mă să fac un pas
Pân’ ce voi spune „bun-rămas”
Şi celor care m-au iubit
Şi celor care m-au scârbit

Că, doară, nu mi-ai dat prea mult:
Doar vise, doruri şi tumult
Şi-o piatră grea în suflet port –
Din naştere pân’ voi fi mort…

Căci darnică nu mi-ai prea fost
Şi drumul meu, l-ai croit prost,
În ceţuri dese afundat –
Cu soare nu m-ai răsfăţat…

Aşa că, lasă-mă puţin
Să-naintez către senin
Căci poate liniştea-mi găsesc
În mine – nu în trai lumesc.

…Tăcere…viaţa-mi şi-a înecat
Glasul patetic, îngâmfat…
Încerc, abrupt, să mă ridic
Şi-un pas să fac – oricât de mic

Dar trist mă simt şi ostenit –
Poate prea multe am râvnit
Şi poate că viaţa mea,
Eu, singur, mi-am făcut-o grea…

…Atâtea bariere-n drum
Pe calea-n care merg acum!
Şi nici nu ştiu: să fac popas
Sau să spun, simplu:”bun-rămas?”